În prima lună a anului 2026 am reușit să termin 14 cărți: aproape jumătate dintre ele benzi desenate cu Ștrumfi, câteva cărți începute anul trecut, un devoțional primit de ziua mea și o carte pe care de fapt am tradus-o. Iată care au fost!
(mai mult…)Etichetă: Charles Dickens
-
Ce am citit în decembrie 2024 + Top 2024
Și uite așa se încheie al patrulea an de când scriu aceste „rapoarte lunare” pe blog, cu o lună decembrie plină, în care m-am străduit să-mi ating obiectivul de a citi 150 de cărți și anul acesta.
După ce în prima parte a lunii decembrie am fost foarte ocupată cu munca de editare și traducere, am recuperat în a doua jumătate a lunii, citind în total 22 de cărți. Multe cărți pentru copii, ce-i drept, și multe cărți subțirele, dar orișicât! Bineînțeles că am citit și câteva cărți de sezon, am recitit un clasic cu întreaga familie și am avut surpriza să primesc de ziua mea un volum de poezie care a fost exact ce aveam nevoie de acest Advent și Crăciun.
La finalul acestui articol voi face și un total al cărților citite în 2024 și un top al cărților mele preferate din fiecare lună.
(mai mult…) -

Un strop de Gaudeamus 2022
Nu cred că am mai fost atât de entuziasmată să scriu despre o vizită la Gaudeamus cum sunt după vizita de anul acesta! Și nu doar pentru că am reușit să mă țin destul de bine de lista pregătită de acasă (am renunțat la unele în favoarea altora de la fața locului), ci și pentru că am avut parte de o întâlnire specială despre care de-abia aștept să vă povestesc!
De data aceasta am mers însoțită de Mihai, băiatul meu și de tatăl meu dotat cu un aparat foto profesionist (sper că veți aprecia calitatea fotografiilor din prima parte a articolului!), iar în a doua parte a după-amiezei, după ce ei au plecat, mi s-a alăturat soțul meu, care m-a ajutat la rândul său cu niște fotografii mai bune decât aș fi putut face eu cu telefonul meu. Le mulțumesc cu această ocazie amândurora!
Așadar, în cele ce urmează vă invit să gustați un pic din atmosfera de la Gaudeamus și să vedeți cu ce cărți ne-am întors acasă!
(mai mult…)

Etichetă: Charles Dickens
-
Ce am citit în ianuarie 2026
În prima lună a anului 2026 am reușit să termin 14 cărți: aproape jumătate dintre ele benzi desenate cu Ștrumfi, câteva cărți începute anul trecut, un devoțional primit de ziua mea și o carte pe care de fapt am tradus-o. Iată care au fost!
-
Ce am citit în decembrie 2024 + Top 2024
Și uite așa se încheie al patrulea an de când scriu aceste „rapoarte lunare” pe blog, cu o lună decembrie plină, în care m-am străduit să-mi ating obiectivul de a citi 150 de cărți și anul acesta. După ce în prima parte a lunii decembrie am fost foarte ocupată cu munca de editare și traducere,…
-
Un strop de Gaudeamus 2022

Nu cred că am mai fost atât de entuziasmată să scriu despre o vizită la Gaudeamus cum sunt după vizita de anul acesta! Și nu doar pentru că am reușit să mă țin destul de bine de lista pregătită de acasă (am renunțat la unele în favoarea altora de la fața locului), ci și pentru…



