Ce am citit în decembrie 2022 + Top 2022


Dacă ar fi să încadrez în câteva categorii cărțile citite în luna decembrie acestea ar fi cărți pentru copii în franceză, cărți pentru copii în română, cărți festive și diverse. În total, 33 de cărți.

După un început de lună cu multe noutăți luate de la Gaudeamus, ritmul a mai încetinit pe parcurs din cauza bolilor din familie, dar și pentru că în această lună am sărbătorit nu doar Crăciunul și finalul de an, ci și ziua mea.

Deși, din nou, nu am terminat tot ce mi-aș fi dorit să termin de citit în această lună (în acest an?), au fost câteva cărți care chiar mi-au plăcut mult și despre care o să vă povestesc în cele ce urmează.

Bineînțeles, la final o să vă arăt și topul cărților mele preferate din fiecare lună în parte, care coincid doar în parte cu ce voi recomanda în lista de început de an „O carte pe lună”.

Continuă lectura „Ce am citit în decembrie 2022 + Top 2022”

Book Advent – 60+ idei de cărți de Crăciun și de iarnă


În 2014 am citit prima dată o carte de Advent și am construit împreună cu soțul meu un calendar de Advent. De atunci, am inclus în tradițiile noastre de Crăciun o formă sau alta de calendar și lecturi tematice. În plus, chiar din anul următor, am devenit părinți, așa că am avut încă un motiv să adăugăm în fiecare an noi cărți în colecția noastră.

În 2019, când Mihai abia împlinise 4 ani, am făcut primul Book Advent – am pregătit câte o carte de Crăciun pentru fiecare zi de pe 1 decembrie și până de Crăciun din cărțile pe care le adunasem deja în anii trecuți, dar și împrumutate de la bibliotecă.

Anul trecut, când Mihai avea deja 6 ani, le-am împachetat și am scris bilețele cu titlurile lor și extrăgea câte un bilețel în fiecare zi.

În felul acesta, m-am asigurat că le citim pe majoritatea dintre ele, pentru că în anul în care i le-am pus la dispoziție pe toate odată nu am apucat să citim mare lucru.

Așadar, dacă vreți să organizați și voi un Book Advent pentru copiii voștri anul acesta (sau de ce nu, pentru voi înșivă, chiar dacă nu aveți copii!) sau dacă sunteți pur și simplu în căutare de cărți noi sau cadouri, vă voi prezenta în continuare mai mult de 60 de cărți cu tematică de Crăciun sau de iarnă.

Continuă lecturaBook Advent – 60+ idei de cărți de Crăciun și de iarnă
%d blogeri au apreciat: