În prima lună a anului 2026 am reușit să termin 14 cărți: aproape jumătate dintre ele benzi desenate cu Ștrumfi, câteva cărți începute anul trecut, un devoțional primit de ziua mea și o carte pe care de fapt am tradus-o. Iată care au fost!
Prima carte pe care am terminat-o în 2026 a fost volumul de poezii pentru Advent, Crăciun și Epifanie de Malcolm Guite, Waiting on the Word: A Poem a Day for Advent, Christmas and Epiphany, care mi-a plăcut deosebit de mult.
Mi-au plăcut în special capitolele cu și despre Antifoane și poeziile lui răspuns la Antifoane și legăturile dintre Vechiul și Noul Testament pe care le face. A fost exact ce am avut nevoie în acea perioadă! V-o recomand cu căldură!
Apoi m-am distrat terminând un volum început tot în decembrie, Maniunea de Narine Abgarian, pe care o văzusem recomandată cu căldură printre bookstagrameri și pe care am profitat să o împrumut de la biblioteca de cartier înainte de vacanță.
Autoarea de origine armeană scrie într-un mod foarte amuzant și savuros, inspirată de propria copilărie într-un orășel din Armenia sovietică, despre pățaniile sale și ale prietenei sale, Maniunea, împreună cu o întreagă pleiadă de personaje pitorești, începând cu proprii părinți și propriile surori, peste care domnește suveran bunica dominatoare a Maniunei, Roza Iosifovna, zisă Ba, pe care ai face bine să n-o superi, indiferent dacă ești copil sau adult. Deci da, își merită laudele!
Din fericire, a apărut deja în română și volumul doi (din trei) și l-am împrumutat și pe acesta, de data asta de la Irina A., și încă mă delectez cu el.
Am parcurs apoi cam într-o săptămână și un pic volumul Aggressively Happy de Joy Marie Clarkson, care mi s-a părut că a mers mai greoi la început și ar fi mai potrivit pentru cei aflați în intervalul de vârstă 20-30 de ani, dar per total a fost o lectură plăcută și drăguță. Mi-au plăcut paginile de la finalul fiecărui capitol cu sugestii de citit, de văzut, de ascultat.
Apoi m-am întors la tradus și m-am ocupat de The Applause of Heaven de Max Lucado, pe care o citisem cu mulți ani în urmă în original, în etapa mea „Max Lucado”. Este un volum mai vechi de-al lui (pe alocuri cu exemple cam desuete) despre Fericiri.
Între timp, i-am citit lui Mihai pe parcursul întregii luni șase volume cu benzi desenate sau glume cu Ștrumfi, împrumutate de la Institutul francez, și anume: La Menace Schtroumpf, Les Schtroumpfs et le Village des Filles #5: Le bâton de Saule (care am descoperit că e primul dintr-o sub-trilogie, prin urmare, le-am comandat pe toate trei de la Librăria Kyralina), Les Schtroumpfs olympiques, Les Schtroumpfs Joueurs (ăsta a fost chiar amuzant), Les Schtroumpfs et le vol des cigognes și un volum de glume, Les Schtroumpfs – 120 blagues et autres surprises (vol. 2).
Am terminat de citit cu voce tare în familie și volumașul Viața Domnului nostru scrisă de Charles Dickens special pentru copiii lui, început în Ajunul Crăciunului.
Este destul de fidelă față de Scriptură, însă nu respectă cu strictețe toate detaliile sau ordinea unor evenimente pe care o sugerează Evangheliile.
Am mai citit apoi o carte împrumutată de la bibliotecă, pe care, tot așa, o mai văzusem recomandată de alți cititori, și anume, Mulțumesc, domnule profesor! de Patricia Polacco.
Autoarea aduce prin această carte un omagiu profesorului care a avut răbdare cu ea și a învățat-o să deslușească în sfârșit literele pentru a putea citi. Deși nu mi-au plăcut ilustrațiile, povestea este într-adevăr inspiratoare.
În paralel, am reușit să termin de parcurs și volumul Ucenicie în cultura imediatului – Supunere îndelungată într-o unică direcție de Eugene H. Peterson, cu privire la care aveam mari așteptări și eram foarte entuziasmată să o citesc.
Entuziasmul mi-a mai scăzut după ce am descoperit despre ce este vorba de fapt – despre o analiză a „psalmilor treptelor” sau a „cântărilor de înălțare”, adică a Psalmilor 120-134, fiecare capitol tratând o temă legată de ucenicie pornind de la fiecare dintre acești psalmi. Deși au fost pe alocuri observații interesante sau demne de rumegat, unele legături mi s-au părut puțin forțate. În plus, mi-ar fi plăcut ca editorii să folosească peste tot traducerea autorului, The Message, acolo unde o folosea el însuși, nu să pună versiunea Cornilescu și traducerea Peterson în note de subsol.
Ultima carte terminată în luna ianuarie a fost un devoțional primit cadou de ziua mea care are fix 30 de capitole, deci a fost perfect de parcurs în luna ianuarie. Este vorba despre The Way of the Wildflower – Gospel Meditations to Unburden Your Anxious Soul de Ruth Chou Simons.
Mi-ar fi plăcut să îmi placă și conținutul la fel de mult ca prezentarea și toate picturile (am pus câteva poze din interior), dar, din păcate, mi s-a părut că îi lipsește savoarea și nuanțarea. Mi-ar fi plăcut ceva mai „miezos”, am simțit că citesc multe afirmații cam „lemniste”. Înțeleg că Adevărul și principiile lui Dumnezeu sunt perene, dar tocmai pentru că este vorba despre ele și acestea au o bogăție multi-fațetată, cred că autoarea nu a explorat-o suficient.
Acestea fiind zise, închei aici scurtul meu raport pe luna ianuarie, mă întorc la tradus și la cărțile încă neterminate.
Voi ce ați citit frumos la acest început de 2026?
CARTEA E O VIAȚĂ 