Ce am citit în octombrie 2020


Luna octombrie a semănat un pic ca stare interioară cu luna mai, nu prea am avut spor la citit și, deși mai am destule cărți în bibliotecă, parcă nu mă atrage acum nimic din ce am deja, așa că aștept cu nerăbdare finalul provocării pe care mi-am lansat-o singură în luna ianuarie – aceea de a nu-mi mai cumpăra cărți până la ediția Gaudeamus 2020 (cine ar fi crezut ca vom avea un an fără târguri de carte fizice! :(() și de a citi cât mai multe dintre cărțile din propria bibliotecă.

Ca să n-o mai lungim, în luna octombrie am citit 12 cărți, dintre care 11 sunt din biblioteca personală, dar multe cumpărate recent – 2 pentru emisiune, 5 pentru Mihai (plus alte 4 tot de-ale lui, pe care le avea deja, dar nu le citiserăm).

Așadar, multe cărți frumoase pentru copii și doar câteva pentru adulți, iată cel mai scurt raport de până acum! Continuă lectura „Ce am citit în octombrie 2020”

Cărți cu dor de ducă #9 – Călătorie în copilărie


Nu puteam să nu includ în această listă cel puțin o carte pentru copii, iar cea pe care v-o propun astăzi este una cu adevărat deosebită. Publicată pentru prima dată în 1966, cu subtitlul Aproape teatru, aproape poeme, aproape povești și ilustrată minunat de Ágnes Keszeg în ediția din 2013, această carte este încă din titlu o invitație la călătorie. Continuă lectura „Cărți cu dor de ducă #9 – Călătorie în copilărie”

Oameni ai cărții #8 – Clasicii literaturii creștine care mi-au întărit inima


Sarah Clarkson ne oferă în continuare o listă cu cărți clasice ale literaturii creștine care „să hrănească și să lărgească sufletul”. Așa cum v-am obișnuit, am făcut o selecție a celor traduse în limba română și, deși aveam de când să fac și o listă proprie, mi-am dat seama că deja am scris despre aceleași cărți aici, în alt episod al seriei, așa că veți descoperi la final lista de cărți de suflet a altcuiva.

Continuă lectura „Oameni ai cărții #8 – Clasicii literaturii creștine care mi-au întărit inima”

Un strop de viaţă #247


Copilăria e acea perioadă a vieţii când mirarea este stăpână, când imaginaţia e terenul de joacă unde nu există reguli şi unde copilul deţine rolul principal, neîngrădit de vreun scenariu.

[Însă] umplând imaginaţia cu atâtea posibilităţi, noi ucidem de fapt încântarea pe care fiecare dintre acestea ar trebui să o aducă cu sine. În realitate, noi facem două greşeli când le dăm copiilor atât de multe lucruri încă de la o vârstă foarte timpurie, limitând prin aceasta fiorul fiecărui dar primit. Prima greşeală este presupunerea că un copil ştie să facă faţă abundenţei şi a doua e că plictiseala se vindecă prin accesul la şi mai multe opţiuni.

Ravi Zacharias, Redescoperă mirarea

Un strop de viață #246


Adulţii nu sunt destul de puternici ca să guste monotonia. Însă poate că Dumnezeu este suficient de puternic ca să găsească desfătare în monotonie. Ne putem imagina că Dumnezeu îi spune în fiecare dimineaţă „Mai fă o dată” soarelui; şi la fel, în fiecare seară, „Mai fă o dată” lunii.

Poate că nu necesitatea automată face ca toate margaretele să fie la fel; poate că Dumnezeu creează fiecare margaretă în parte, dar nu s-a plictisit niciodată să le creeze.

G.K. Chesterton – Ortodoxia