Priorități de lectură la final de 2022


În ultimii trei ani, cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor, sărbătorită pe 23 aprilie, am scris câte un articol despre cărțile citite în prima perioadă a anului, încercând să ne amintim și să ne raportăm la prioritățile noastre de lectură pe care le-am pomenit într-un episod din seria specială CARTEA E O VIAȚĂ – SĂ CITIM!

De asemenea, am revenit cu un articol asemănător la finalul anului 2020 și am hotărât să facem o tradiție din acest exercițiu la fiecare final de an, așa că vă invităm la o trecere în revistă a cărților pe care le-am citit cu prioritate în ultima parte a anului 2022.

Continuă lectura „Priorități de lectură la final de 2022”

Ce am citit în martie 2022


Luna martie a ZBURAT! Nu mi-au ajuns cele 31 de zile ale sale pentru câte aveam în plan să termin de citit, dar am avut niște realizări notabile: am încheiat înregistrările pentru încă un sezon CARTEA E O VIAȚĂ și cu această ocazie am citit câteva cărți deosebite; am revenit la raft la mediateca Institutului francez, ceea ce a însemnat două traiste pline cu cărți și, deci, multe cărți pentru copii în franceză citite luna asta; și am scris primul articol „carte și film” (zic „primul” ca și cum vor mai fi altele, cine știe?) despre un volum minunat.

În total, am citit în luna martie 30 de cărți din categoriile menționate, majoritatea cărți pentru copii, dar și o carte de parenting (care, spre surprinderea unora, pe mine nu m-a impresionat). Iată care au fost!

Continuă lectura „Ce am citit în martie 2022”

Ce am citit în octombrie 2021


În luna octombrie am citit cele mai multe cărți comparativ cu celelalte luni ale anului 2021 – 28 de cărți, mai exact – , majoritatea cărți pentru copii, după cum probabil ați ghicit deja cei care citiți aceste articole de ceva vreme. Am citit însă și o minunăție de carte pentru unul dintre episoadele sezonului aniversar #ceov10ani, am terminat de recitit seria Anne (suspin…) și am citit chiar și niște poezie japoneză. Haideți să vedem care au fost!

Continuă lectura „Ce am citit în octombrie 2021”

Frumusețe în întuneric #13 – Acasă este un loc real


Drag cititor, ține minte că un mod sfânt de a repara lumea este să cânți, să scrii, să pictezi, să țeși lumi noi. Pentru că sămânța lucrării tale slabe-dar-credincioase a căzut în pământ, a murit și a înviat, ceea ce a făcut Hristos prin tine Îi va aduce laude din partea unor călători singuratici mult timp după ce numele tău va fi uitat. Ei vor ști că cineva a trăit și a iubit aici.

Continuă lectura „Frumusețe în întuneric #13 – Acasă este un loc real”

Frumusețe în întuneric #10 – Bebeluși într-o catedrală


Nu contează câte dispozitive ai sau cât timp sau cât spațiu ai sau cât de bună este chitara ta. Până la urmă, tot ce contează ești tu și cântecul, tu și povestea.

Continuă lectura „Frumusețe în întuneric #10 – Bebeluși într-o catedrală”
%d blogeri au apreciat: