În ultimii doi ani, cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor, sărbătorită pe 23 aprilie, am scris câte un articol despre cărțile citite în prima perioadă a anului, încercând să ne amintim și să ne raportăm la prioritățile noastre de lectură pe care le-am pomenit într-un episod din seria specială CARTEA E O VIAȚĂ – SĂ CITIM!
Pentru că anul acesta Ziua Cărții a picat între Vinerea Mare și Duminica Învierii, am decis să amânăm publicarea acestui articol până astăzi, în Prima Zi de Paște.
Am mai scris un astfel de articol și la finalul anului 2021, iar acum trecem în revistă cărțile pe care le-am citit cu prioritate în primele luni ale anului 2022.
Anul 2022 a început în forță pentru mine (Irina E.) din punctul de vedere al lecturilor și în special al celor din categoria teologie și viață creștină.
Cu ocazia Postului Paștelui și pentru a pregăti și o continuare a seriei cu Părinții Bisericii, m-am întors la un Părinte al Bisericii pe care l-am omis (neintenționat) din lista inițială de anul trecut, dar pe care noi îl știam încă de când am citit Cartea filocaliilor, și anume, Maxim Mărturisitorul, și am citit și cartea teologului catolic Hans Urs von Balthasar despre acesta: Liturghia cosmică. Lumea în gândirea lui Maxim Mărturisitorul.
În plus, i-am descoperit pe părinții duhovnicești din zona creștinismului sirian, Efrem Sirul și Isaac Sirul, prin cărțile: Lumea duhovnicească a sfântului Isaac Sirul, de mitropolit Ilarion Alfeyev și Cuvântări despre virtute și pocăință, ale lui Efrem Sirul.
Pentru seria specială din luna martie dedicată femeilor care au avut un impact important în istoria Bisericii, am citit viața sfintei Macrina scrisă de fratele ei, Grigorie de Nyssa, precum și un document despre martiriul Feliciei (și jurnalul ei din închisoare) și al Perpetuei, precum și o parte din Revelațiile iubirii divine, clasica lucrare a Iulianei de Norwich, cea mai veche carte în limba engleză scrisă de o femeie.
De asemenea, foarte potrivită pentru perioada postului a fost și Hrana vieții fericite, o argumentare a lui Luca Diaconu, bazată pe Biblie, patristică și canoane bisericești în favoarea alimentației vegetariene (da, există și așa ceva!)
Bineînțeles, am citit și cărțile prezentate în sezonul 21 al emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ, Nu ești niciodată singur de Max Lucado, Cu dragoste, – Scrisorile și povestea de dragoste dintre Jim și Elisabeth Elliot de Valerie Elliot Shepard, Surprinși de iubire de Patti Callahan sau Tulburătoarele descoperiri ale harului de Philip Yancey (despre toate, aflați impresiile noastre în emisiune).
A fost foarte interesant să citesc atât Cristos și cultura de Richard Niebuhr, cât și Culture Care de Makoto Fujimura – am identificat, zic eu, că, în general, tind să mă încadrez în categoria lui Niebuhr denumită „Cristos contra culturii”, însă citind apoi Culture Care, am simțit că rezonez foarte mult cu modul în care Makoto Fujimura pune problema, pentru că abordează lucrurile dintr-un unghi care mă preocupă și pe mine: Cristos care transformă cultura prin creștinii care cultivă Frumusețea în orice loc și orice domeniu.
Am citit și Castelul interior al Teresei de Ávila – deși sunt înclinată să caut mai mult scriitori din zona răsăriteană a Bisericii, totuși, cred că i-am înțeles mai mult stilul pentru că în ultimii ani am început să citesc, măcar puțin, din scrierile patristice, filocalice și ale părinților duhovnicești de demult.
Iar dintre toate cel mai mult mi-a plăcut Ziua în care a început revoluția, în care N.T Wright reușește să sintetizeze teoriile legate de moartea lui Hristos pe care poate le-am adoptat fără să le mai analizăm în vreun fel, și să ne inspire să observăm toate aceste evenimente de la finalul umblării lui Hristos pe pământ cu ochi proaspeți, fără a încerca să o încadrăm în vreo schemă de-a noastră, fără exagerări sau accente puse disproporționat -viața, lucrarea, moartea și învierea lui Isus văzute în contextul istoriei Creației și al legământului lui Dumnezeu cu Avraam, cu poporul Israel și tot ce a decurs de aici.
Am citit și Opțiunea Benedict și Să nu trăim în minciună ale lui Rod Dreher. Un autor oarecum controversat, ce-i drept, însă strict aceste cărți sunt foarte bune și abordează un subiect spinos: cum poate face față creștinul de astăzi în fața unei culturi care se dezintegrează sau în fața ideologiilor sau a unui soi de totalitarism „soft” care își mai scoate din când în când colții, după cum remarcă tocmai unii dintre dizidenții din Europa de Est care au rezistat comunismului și cărora le-a luat interviu pentru aceste cărți.
Opțiunea Benedict este inspirată din Regula Sfântului Benedict de Nursia, un călugăr care a trăit în jurul anului 500 și, pentru a scăpa de depravarea din societatea care îl înconjura, a înființat o comunitate bazată pe o disciplină strictă a rugăciunii și a muncii. Inspirat de comunitățile benedictine din zilele noastre, Opțiunea Benedict propune o strategie prin care creștinii să formeze comunități puternice, lăsând la o parte individualismul, consumerismul și spiritul vremurilor noastre și să se pregătească, prin rugăciune, meditație, discipline spirituale, muncă, educație și întrajutorare și un echilibru între retragerea din lume și întoarcerea în lume pentru a fi „sare și lumină” pentru ea, făcând față vremurilor grele care vor veni.
Continuând ideea din Opțiunea Benedict, Să nu trăim în minciună! se concentrează mai mult pe experiența dizidenților creștini din regimul comunist, menționând și poveștile unor români care au suferit în închisorile comuniste, precum părintele Gheorghe Calciu.
Din categoria psihologie, de data aceasta am avut la activ trei cărți:
Când corpul spune nu de Gabor Mate, în care autorul prezintă numeroase exemple de persoane care au avut de suferit fizic din cauza stresului de orice fel, a traumelor și experiențelor psihice negative pe care le-au negat sau le-au ascuns, făcând corpul să cedeze presiunilor. Gabor Mate arată legătura aproape uitată, în medicină, dintre minte și trup, și modul în care se influențează reciproc, îndemnându-ne să luăm măsuri urgente pentru a restabili echilibrul.
Cartea alinării de Matt Haig, (nu este, strict vorbind, din această categorie, însă se potrivește cu celelalte două), o carte care parcă te ia în brațe și îți spune „este în regulă”. De la sfaturi provenite din experiența personală a autorului cu depresia și anxietatea, până la cugetări din Marcus Aurelius sau chiar rețete, cartea oferă într-adevăr mângâierea că oricât de dezastruoase și dureroase ar fi lucrurile acum, chiar și acestea vor trece. Rămâi în viață, pentru viața care va veni. Prețuiește prezentul, fără să mai fugi de trecut sau să alergi după viitor, fără să fugi de tine însuți, fără să lași numerele să te cuantifice. Ești deja valoros, iar viața este prețioasă – doar să înveți să o vezi astfel. O carte cu care să te așezi în fotoliu și să-ți „îngădui să fii”, pur și simplu.
În completarea celor două, cartea Mindfulness urban de Gáspár György ne învață arta prezenței conștiente, care ne va ajuta să ne trezim din modul de „pilot automat” și să experimentăm lucid și intenționat tot ce ni se întâmplă, să avem o relație sănătoasă cu noi înșine și cu ceilalți, să cultivăm mulțumirea, calmul, empatia și bunătatea, pentru a ne bucura cu adevărat de viață, de lucrurile simple, în odihnă și sănătate psihică și fizică.
Am citit o singură carte din categoria știință popularizată: Legătura secretă dintre om și natură de Peter Wohlleben. Abia am așteptat să citesc această carte, pentru că mi-a plăcut foarte mult cealaltă carte a lui, Viața secretă a copacilor. Într-adevăr, prima parte a acestei cărți este destul de optimistă, pentru că subliniază faptul că, dacă dorim, putem cu adevărat să restabilim această legătură secretă, să fim atenți, să vedem, să mirosim, să atingem natura.
Din păcate, a doua parte a cărții mi-a lăsat un gust amar, pentru că discută despre modul în care se face silvicultura astăzi, despre defrișări, despre modul în care banalele „toaletări” distrug copacii din orașe fără ca noi să băgăm de seamă sau să ne pese – și că, de fapt, rămâne mult prea puțină natură cu care să ne conectăm, din cauza faptului că tratăm natura exclusiv drept resursă, am pierdut noțiunea că facem de fapt parte din natură, iar acum doar o exploatăm fără să ne dăm seama că ne săpăm singuri groapa, în goana spre o presupusă îmbogățire.
Din categoria romane și povești am citit Pax de Sara Pennypacker. Cartea îmi fusese recomandată de foarte mult timp de o prietenă, însă nu cred că a fost întâmplătoare întârzierea de a o citi, pentru că am citit-o cu puțin timp înainte să înceapă războiul și s-a potrivit perfect (într-un mod trist). Pax este o poveste care îți rupe inima în atâtea bucățele – este povestea unui băiat și a vulpoiului pe care îl adoptase și pe care este forțat să îl abandoneze, care încearcă să se regăsească în toiul războiului. De la firul ierbii și de la nivelul ochilor vulpii, vedem cum războiul distruge atât viețile oamenilor, cât și ale animalelor și dezlănțuie haosul care afectează și natura, transformând păduri și luminișuri încântătoare în mlaștini noroioase și însângerate. Și tocmai omul este cel care dezlănțuie acest infern. Ce faci când afli că tocmai propriul tată este unul dintre vinovați pentru această situație? Oare se vor mai reîntâlni cei doi prieteni? O carte înduioșătoare pe care o citești dintr-o răsuflare.
De aceeași autoare am mai citit și Here in the Real World, care nu este tradusă încă. Nu este atât de emoționantă precum Pax, însă prezintă și ea o temă oarecum similară: povestea a doi copii care luptă să își apere „lumea” (o biserică abandonată pe care o transformaseră în castel) de adulții care vor să o demoleze și să creeze spații comerciale (ce altceva…?), precum și cu propriile drame familiale.
Lista mea „de citit” este în continuare foarte lungă, așa că, acestea fiind zise, sper ca în perioada următoare să am prilejul de a o mai micșora, iar „ziua cărții”, ziua în care reușesc să deschid o carte și să o citesc, să fie tot mai des.
În primele luni ale acestui an prioritatea mea (Irina T.) au fost cărțile pe care le-am prezentat în sezonul 21 al emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ. Preferatele mele au fost Cu dragoste, – Scrisorile și povestea de dragoste dintre Jim și Elisabeth Elliot de Valerie Elliot Shepard, Surprinși de iubire de Patti Callahan, Culture Care de Makoto Fujimura și Problema durerii și De ce, Doamne? O radiografie a suferinței de C.S. Lewis.
De asemenea, am citit câteva cărți de basme, dintre care am și prezentat câteva în rubrica Fairytales Friday.
Din categoria cărților devoționale, am citit Refractions. A Journey of Faith, Art and Culture de Makoto Fujimura, iar între timp am început Fii încrezătoare! de Elisabeth Elliot și Roagă-te de-a lungul unui an pentru copiii tăi folosind Scriptura de Nancy Guthrie, de a cărei publicare m-am bucurat foarte mult, pentru că este deopotrivă un calendar de citire a Biblie într-un an, devoțional și carte de scurte rugăciuni. De asemenea, am început în perioada de dinaintea Paștelui volumul Lent. Gânduri în preajma Paștelui de Vlad Crîznic și Adelina Ghilea.
Din categoria cărților de parenting nu am apucat să citesc decât Pentru părinți: 14 principii biblice care îți pot schimba radical familia de Paul David Tripp, care nu m-a impresionat în mod deosebit.
Categoria cărților despre cărți, mai exact despre lectură (și lectura cu voce tare, în special) a urcat în topul priorităților, pentru că pregătesc o serie specială dedicată acestui subiect. În acest sens am parcurs deja 40 de cărți de citit ca să crești mare de Pierdomenico Baccalario (pe baza cărei am scris și propria mea listă), The Read-Aloud Family de Sarach Mackenzie, Citește! Te rog, citește! de Felicitas von Lovenberg și aproape am terminat Manualul lecturii cu voce tare creat de Jim Trelease și completat de Cyndi Giorgis.
Cărțile pentru copii au rămas o prioritate, mai ales că s-a redeschis pentru public mediateca Institutului francez și am avut din nou acces la raft, iar Mihai a ales o grămadă de cărți. Dintre cele în limba română pe care i le-am citit lui se remarcă volumul de benzi desenate cu Calvin și Hobbes de Ben Watterson (pe care îl luasem pentru mine, dar mi l-a „furat”), pe care l-a citit de altfel toată familia.
Dintre cele pe care le-am citit eu pentru mine trebuie să menționez volumul 2 din seria cu Emily de L.M. Montgomery, Emily Climbs, Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie de Mihai Mănescu, Matei Dima și Andrei Huțuleac (despre care am scris în comparație cu filmul omonim) și Exploratorul (The Explorer) și Hoții cei buni (The Good Thieves) de Katherine Rundell (citite în engleză, împrumutate de la Filiala „Ion Creangă”, din fondul donat de British Council).
Pe voi ce cărți v-au marcat în această primă treime a lui 2022?
CARTEA E O VIAȚĂ 