Luna septembrie a însemnat revenirea la rutina de școală, două vizite la Institutul francez și, deci, lectura multor cărți în franceză, dar și a două cărți pentru sezonul 22 al emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ, a 3 romane fantasy, a unuia istoric și a două cărți începute în august, respectiv anul trecut. În total am terminat 35 de cărți. Iată care au fost!
O să încep cu cele rămase restante de mai mult timp. Prima dintre ele era Welcome Home: A Cosy Minimalist Guide to Decorating and Hosting All Year Round de Myquillyn Smith, un ghid pentru decorarea casei și organizarea de petreceri acasă în funcție de fiecare anotimp.
A doua a fost ultimul volum al seriei „Omuleții de sub casă” de Mary Norton, Omuleții răzbunați, pe care o începusem în concediu, am lăsat-o deoparte cu prilejul altei plecări și la care am revenit abia în septembrie. Ceea ce dovedește de la început că nu este cea mai captivantă carte a seriei, abia spre final acțiunea devine mai palpitantă și oferă un final cât de cât satisfăcător acestei serii.
Spuneam că am fost de două ori la Institutul francez luna aceasta. Prima oară am citit acolo On joue? și Un livre de Hervé Tullet, Bonbons et compagnie: ça sent bon la barbapapa, le caramel de Florence Guiraud, Rue des mystères de Marti Meritxell și Xavier Salomó, Bonjour! de Nozomi Ishikawa, Le concours de force de Delphine Bournay și Pop à l’école de Pierrick Bisinski și Alex Sanders.
Acasă am împrumutat și am citit următoarele (în câteva sesiuni de lectură, nu toate deodată!): Cette nuit-là au musée de Isabelle Simler, Le loup qui voulait aller à l’école de Orianne Lallemand și Éléonore Thuillier, Mini-Loup roi des casse-cou! de Philippe Matter, Les Contes de la Chouette – L’Île de la Liberté de Éric-Emmanuel Schmitt și Barbara Brun, Les trois cochons petits dans la forêt enchantée de Michel Van Zeveren, La belle journée (din seria Edmond et ses amis) de Astrid Desbordes și Marc Boutavant, L’enfant minuscule și L’enfant lumineaux de Clotilde Perrin, Les animaux de Lou: Où est ta maman, Petit Faon? de Mymi Doinet și Mélanie Allag, T’choupi dans la nuit, T’choupi mange de tout și T’choupi fait une surprise à maman de Thierry Courtin.
Les Contes de la Chouette – L’Île de la Liberté de Éric-Emmanuel Schmitt și Barbara Brun este din aceeași serie cu Pisoiul care se temea de orice, deci este foarte probabil să fie tradusă în curând în limba română.
Les trois cochons petits dans la forêt enchantée de Michel Van Zeveren face parte dintr-o serie tare simpatică, în care cei trei purceluși interacționează cu personaje și scene din alte basme într-un mod nou și amuzant. Fiecare volum are o temă generală, acesta fiind primul dintre ele, al doilea, pe care l-am citit la sfârșitul lunii, are ca temă lupii, iar al treilea, dacă îmi amintesc corect, prințesele. Nouă ne plac foarte mult!
Pe la sfârșitul lunii august ne-a sosit și cartea de la Clubul de Carte Nemi, pe care am citit-o însă fiecare separat pe la începutul lui septembrie. Este vorba despre Ce plantă frumoasă! Despre plantele cu flori de Capucine Mazille și Marguerite Tiberti. Deși Mihai nu a fost atât de încântat, pentru că nu prea îl interesa subiectul, mie mi s-a părut foarte drăguță, cu informații clare și concise și grafica aceea un pic retro, cu scris de mână a cărților de tip „imagier” franțuzești.
Am (re)citit apoi un roman fantasy pentru adolescenți, Academia prințeselor de Shannon Hale, pe care mi l-am cumpărat de la Bookfest și pe care îl aveam în engleză de când eram eu însămi adolescentă și l-am iubit foarte mult.
De data aceasta însă nu m-a prea impresionat, nu mi s-a părut nici la fel de captivantă cum îmi aminteam, poate că maturitatea își spune cuvântul, dar am fost dezamăgită că nu am retrăit aceleași senzații pe care mi le aminteam de la prima lectură. Cu această ocazie însă, am descoperit că și această carte face parte dintr-o trilogie, pe care sper că editura se va grăbi să o traducă și să o publice în întregime cât mai curând.
Acestea fiind zise însă, tot cred că este o carte foarte frumoasă, una dintre puținele cărți pentru adolescenți fără scene de giugiuleli sau chiar sex. Miri, personajul principal, este o tânără dârză, întreprinzătoare, curajoasă, cu un caracter integru, care cu siguranță ar fi un bun model pentru generația de azi.
Și încă o observație legată de copertă: nu înțeleg de ce au recurs la acest design, pe mine mă duce cu gândul la ceva SF, iar cartea nu e deloc SF! Este o poveste care se petrece într-un tărâm imaginar, specific basmelor, iar acțiunea se desfășoară într-un ținut montan, nicidecum la un palat.
După aceea am avut chef de o altă carte care să se citească repede și să fie captivantă, ca să mai scad din teancul de cărți necitite și m-am apucat de Povestea inchizitorului sau Cei trei copii fermecați și cățeaua lor sfântă de Adam Gidwitz, cu anluminuri de Hatem Aly. Cred că ar spune destule faptul că, deși are 400 de pagini, am citit-o în doar două zile! Dar pentru că mi-a plăcut într-adevăr foarte mult, o să vă destăinui mai multe.
Adam Gidwitz a depus o muncă de cercetare serioasă pentru acest roman fantasy inspirat de și plasat în perioada Evului Mediu. De altfel, la sfârșitul cărții include o secțiune consistentă de explicații cu privire la sursele de inspirație, la ce este istoric și ce este inventat din roman, precum și o bibliografie generoasă.
Acesta țese un melaj de „roman de aventuri, piesă de teatru medievală alegorică, polemică religioasă și text burlesc”, după cum a scris The New York Times Book Review, o poveste în ramă în stilul lui Chaucer, în care, rând pe rând, diverși călători aflați la un han spun ce știu despre cei trei copii cu puteri supranaturale și cățeaua sfântă care îi însoțește.
Totul este scris într-un ritm foarte alert, palpitant și mereu mai apare câte un detaliu nou care răstoarnă cu totul situația. Acțiunea se petrece în Franța anului 1242. Jeanne are viziuni despre viitor (și amintește puțin de Jean d’Arc), Jacob (evreu) are puteri tămăduitoare, iar William (un fiu negru nelegitim al unui nobil) are o forță ieșită din comun.
Toți trei, prin ceea ce sunt și prin ceea ce pot face sunt o amenințare pentru statu quo, așa că regele e pornit să-i elimine. Dacă va reuși rămâne să aflați voi, dar vreau să vă mai împărtășesc niște pasaje care mi-au plăcut.
Cine distruge o viață distruge întreaga lume. Iar cine salvează o viață salvează întreaga lume.
Talmud
…e nevoie de-o viață ca să faci o carte. […] S-ar putea ca un scrib să copieze o carte vreme de câțiva ani. Pe urmă o ia un anluminator care lucrează și mai mult la ea. Ca să nu mai spun de tăbăcarul care a făcut pergamentul, de legătorul care a prins paginile laolaltă și de bibliotecarul care a muncit să facă rost de carte pentru bibliotecă și s-o ferească de mucegai, de hoți și de călugării neîndemânatici, cu călimări și mâini murdare. Iar unele cărți au și autori, ca Sfântul Augustin sau rabinul Yehuda. Dacă stai să te gândești, fiecare carte înseamnă o mulțime de vieți. Zeci și zeci.
– Zeci și zeci de vieți, spune Jeanne. Și fiecare viață, o lume-ntreagă.
Indiferent dacă o să plece fiecare pe drumul lui sau o să rămâneți împreună, o să depundeți mai departe mărturie – împotriva neștiinței, împotriva cruzimii și pentru tot ce este frumos în lumea asta stranie și strâmbă. Da, copii, o să fiți martiri. Așa cum ați fost dintotdeauna.
Întrețesând de-a lungul poveștii discuții serioase despre credință, suferință, martiriu, Dumnezeu, alteritate și relațiile cu cei de o altă credință, acest roman este mai profund decât pare, în ciuda tonului său, pe alocuri, mai ireverențios. Vi-l recomand!
Apoi am zis că e momentul potrivit pentru un roman „de oameni mari” și am ales un roman istoric, lăudat și de mama mea, și de Andreea Ștefănică, și anume, Secretele Parisului de Natasha Lester. Deși coperta și titlul o fac să pară un roman de dragoste siropos de tip Sandra Brown, lucrurile nu stau deloc așa!
Skye și Liberty Penrose sunt două surori cum nu se poate mai diferite, a căror relație complicată, punctată de amărăciuni și invidie, dar și de fireasca dragoste frățească, le va împinge să spună și să facă lucruri pe care le vor regreta toată viața. Prinse în vâltoarea Celui de-Al doilea Război Mondial, fiecare dintre ele își va aduce contribuția pentru eforturile de război. Skye va pilota avioane, Liberty va deveni spioană și ambele vor plăti un mare preț pentru asta.
În zilele noastre, Kat Jourdan, conservator muzeal și specialist în hainele vintage Dior, descoperă o colecție impresionantă de rochii ale celebrului designer francez în căsuța din Cornwall a bunicii sale. Însoțită de un scriitor care vrea să scrie despre femeile pilot din Al Doilea Război Mondial, Kat pornește în căutarea adevărului cu privire la bunica ei, legătura ei cu Dior, dar și cu privire la sine însăși.
Romanul este construit urmărind cele două planuri narative, din trecut și din prezent, deasupra tuturor planând, bineînțeles, și o măreață poveste de dragoste.
În concluzie, un roman captivant, bine închegat și frumos scris, care m-a făcut să-mi doresc să citesc și celălalt roman de aceeași autoare apărut anul acesta, Secretul fotografei franceze.
După ce i-am citit lui Mihai într-o zi Raya and the Last Dragon: Book of the Film, am citit un alt roman fantasy pentru adolescenți, Șase cocori stacojii de Elizabeth Lim.
Coperta este cea care m-a cucerit din prima, cu paleta de culori și detaliile aurii! Apoi, m-a atras faptul că este inspirată de basmele asiatice, inspirație care văd că stă la baza mai multor apariții recente, mai sunt câteva pe care le-am văzut prin librării (momentan doar în engleză), care „refolosesc” mituri din folclorul chinezesc/corean/japonez.
Romanul de față îmbină însă și câteva elemente din basmul lui Andersen, Cele douăsprezece lebede, doar că lebedele sunt cocori, și nu sunt 12, ci doar 6, iar urzicile sunt o plantă magică.
Avem de-a face așadar cu o prințesă, Shiori, care-și dă în vileag magia, lucru interzis în regatul său, și pornește, fără să vrea, un șir de evenimente care duc la izgonirea ei departe de castel sub un blestem greu de înlăturat, care o împiedică să vorbească și care i-a transformat frații în cocori. La fel ca în basmul lui Andersen, va trebui să țeasă o plasă dintr-o anumită plantă, care nu se găsește decât pe o insulă din regatul dragonilor. În paralel, izbucnește și un război, din cauza căruia tronul tatălui său este și el în pericol. Ah, și, bineînțeles, nu lipsește nici o improbabilă poveste de dragoste!
Iată deci toate ingredientele unei povești palpitante, pline de acțiune, din care nu lipsește, am uitat să spun, și un dragon!
Fii lumina care face lampionul cuiva să strălucească!
După cum spuneam, am citit luna aceasta și două cărți pentru noul sezon CARTEA E O VIAȚĂ (al cărui prim episod va apărea chiar sâmbăta asta!). Prima dintre ele a fost Cum să vorbești cu copiii tăi despre Isus de Natasha Crain (despre cealaltă carte a ei, Cum să vorbești cu copiii tăi despre Dumnezeu am scris luna trecută).
La fel ca prima carte, și aceasta include explicații și întrebări care să ghideze 30 de conversații pe care orice părinte creștin ar trebui să le poarte cu copiii săi cu privire la persoana, viața, moartea și învierea lui Isus. Mai multe veți afla din episodul dedicat ambelor cărți.
A doua carte pe care am citit-o luna aceasta în vederea prezentării ei în emisiune este Femeia cu cartea de M.A. Mijnders, viața misionarei Gladys Aylward în China povestită de prietena sa.
Numele lui Gladys Aylward mi-era cunoscut datorită pomenirii sale dese în articolele lui Leslie Ludy și acum înțeleg de ce o pomenea atât de des. Pe mine m-a impresionat profund această femeie prin curajul, dedicarea, iubirea ei față de oameni și îndrăzneala și hotărârea cu care a plecat singură, pe banii ei, până în China în 1930, pentru că Dumnezeu o chemase acolo. Mai multe despre minunile la care a fost martoră și lucrarea ei în China vă povestim într-un episod din acest sezon al emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ.
A urmat apoi cea de-a doua vizită la Institutul francez, unde am citit de data asta doar 4 cărți: Les orteils n’ont pas de nom de Jean Leroy și Matthieu Maudet, Mon bébé aspirateur de Beatrice Fontanel și Anne-Lise Boutin, Zou fait des crêpes de Michel Gay și Oui-Oui: J’apprends les chiffres.
Acasă am citit și Les trois cochons petits et les drôles de loups de Michel Van Zeveren și Les émotions de Louloup et Lili: Lili la timide de Virginie Sanchez.
Și uite așa s-a dus și luna septembrie și în curând se termină și anul 2022! Nu știu voi cum sunteți, dar eu încă nu mă simt pregătită pentru frig și gri, așa că sper să reușesc să mă bucur cât mai mult de ultima lună cu culoare din an!
În luna octombrie îmi propun să termin restul de cărți din sezonul 22 al emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ, să citesc ceva de L.M. Montgomery și să parcurg măcar o parte din Little Women și devoționalul dedicat ei, pe lângă cărțile deja începute și neterminate.
PS: Am început deja să-mi fac lista pentru Gaudeamus 2022, care va avea loc între 7-11 decembrie la București!
Voi ce citiți toamna asta?
CARTEA E O VIAȚĂ 