„Dumnezeu îmi cunoaște destinul” de Silvia Tărniceriu


Astăzi deschidem volumul Dumnezeu îmi cunoaște destinul, al treilea dintr-o serie autobiografică scrisă de Silvia Tărniceriu, serie care mai cuprinde titlurile Dumnezeu îmi cunoaște măsura și Dumnezeu îmi cunoaște cărarea.

Silvia Tărniceriu s-a născut pe data de 29 septembrie 1951 în Iași. Ea a crescut într-o familie numeroasă, fiind a opta fetiță din cei 12 copii ai Elenei și ai lui Pricop Tărniceriu. Părinții ei au fost oameni credincioși, care și-au educat copiii sfătuindu-i să urmeze aceeași credință.

Viața Silviei a fost presărată cu minuni ale lui Dumnezeu încă din copilărie, deși greutățile vieții le-au catalogat familia ca fiind săracă. Când a împlinit vârsta la care putea să meargă la școală, Silvia s-a confruntat cu ceva nou – acolo a înțeles că, pentru a fi un creștin adevărat trebuie să plătești un preț.

De multe ori batjocorită din cauza credinței, Silvia nu a renunțat la credința în Isus, ci a continuat să creadă mai mult în El și astfel a putut să vadă modul minunat în care Dumnezeu Își protejează copiii. A început să lucreze pentru Tatăl ei ceresc în ciuda obstacolelor impuse de regimul comunist.

Prima carte a Silviei Tărniceriu, publicată în 2007 este intitulată Dumnezeu îmi cunoaște măsura. Titlul cărții amintește de o experiență din viața Silviei, de la vârsta de 13 ani, când ea a început să-L caute singură pe Dumnezeu, pentru a se asigura de existența Lui.

De asemenea, Silvia Tărniceriu relatează întâmplările prin care a trecut încercând să părăsească România, în urma numeroaselor persecuții, și ajungând timp de doi ani chinuitori în închisoare.

Cea de-a doua carte a Silviei se intitulează Dumnezeu îmi cunoaște cărarea. Această carte prezintă viața trăită în libertate, departe de regimul comunist, de opresiunea despre care Silvia Tărniceriu a vorbit în primul volum. Cartea începe cu despărțirea de cei dragi, și continuă cu sosirea ei în America și cu adaptarea la noua viață de slujire. Volumul autobiografic ne prezintă și de această dată modelul Silviei de viață trăită constant aproape de Dumnezeu.

Astăzi ne îndreptăm atenția către al treilea volum, Dumnezeu îmi cunoaște destinul, care ne prezintă ultimii ani ai Silviei Tărniceriu. Volumul cuprinde file de blog, scrisori, fragmente din mărturii depuse de Silvia în diferite biserici sau la conferințe, mesaje de pe blogul Silviei, dar și amintiri despre Silvia de la frații săi de trup și de la cei spirituali.

Cartea începe cu o vizită a Silviei în România chiar în 1989. Resimțind acut dorul de țară, Silvia se întoarce din America, însă chiar și acum, când nu mai avea cetățenie română, este oprită de polițiști, are experiențe cu securitatea, pentru că aceștia voiau să îi pașaportul și să verifice dacă nu cumva ea și prietenii săi americani au adus Biblii clandestin în România.

Doamne, de ce m-ai binecuvântat pe mine atât de mult? De ce m-ai scos pe mine la loc larg, pe mine care sunt singură și nu am familie sau copii pe care să-i las în urmă? Trimite, Te rog, slujitorii Tăi, îngerii păzitori, să le înconjoare casa, ca să nu li se întâmple nimic rău. Dă-le, te rog, putere să treacă încrezători prin tot ceea ce le îngădui să li se întâmple. Și adu Tu libertate și poporului nostru. Uită-Te câtă suferință, câtă frică, câtă nedreptate și câtă persecuție… Doamne, adu vremuri de înviorare și pace peste țara noastră. Dacă va continua așa, nu cred că voi mai putea veni acasă și cine știe când îi voi mai întâlni pe ai mei, cei dragi?… Doamne, îndură-Te de noi, în bunătatea Ta cea mare, se ruga Silvia Tărniceriu.

Și n-au trecut decât trei sau patru luni și a venit Revoluția din decembrie 1989. Regimul comunist a căzut și libertatea a pătruns în țară după ani mulți și grei de suferințe.

Din nefericire, după mai mulți ani, încep problemele medicale ale Silviei, pe care le povestește în carte, dar din filele ei de jurnal ne putem da seama și în ce lucrări a fost implicată și care au fost experiențele ei cu Dumnezeu.

După ce mi-am revenit de la primul cancer, din luna ianuarie a anului 2000, au trecut șapte ani buni de la ultima chimioterapie și în această perioadă m-am simțit foarte bine. Am pornit la lucru ca și cum n-aș fi suferit de nimic înainte. Dumnezeu mi-a redat tot zelul și toată energia. Am vrut să mă întorc în România, să-mi continui lucrarea printre copiii de la orfelinatul creștin Natanael din Suceava, împreună cu ceata fraților menoniți care erau acolo cu familiile lor. Aproape că mă vedeam acolo. Crezusem că în două luni mă refac după operație. N-aveam nici cea mai vagă idee ce înseamnă să ai cancer la sân și nici nu m-am interesat de la alții cât va dura toată treaba asta. Naivă și optimistă până în pânzele albe…, mărturisește Silvia Tărniceriu.

A durat mai mult decât m-am gândit eu, iar acum eram gata să mă întorc la lucru, pentru că Domnul mi-a prelungit zilele pe acest pământ. Nu știam dacă boala mea a fost o încercare, un test sau vreo pedeapsă… Încă n-aș putea spune că am aflat… Toți bănuim sau presupunem după o vreme, dar numai Dumnezeu știe și El ne va descoperi planul Lui în Ziua Aceea, sau poate niciodată. Am mai lucrat la Christian Aid Ministries până în anul 2004, timp în care am fost trimisă de câteva ori în țară.

Prima dată, am pășit în fața publicului cu mari emoții, ca traducătoare. Apoi am fost lăsată singură și chiar încurajată să prezint diapozitivele acelea frumoase. Cu ajutorul lor explicam oamenilor cele șapte principii agricole și biblice și îi învățam cum să folosească puținul pe care-l aveau ca să Îl slăvească pe Tatăl nostru care este în ceruri, de la care vin toate binecuvântările de jos și de sus.

Apoi urmează în cartea Dumnezeu îmi cunoaște destinul pagini de blog din anii 2008-2009. Iată cum stau cu sănătatea în acest stadiu al vieții, scria Silvia Tărniceriu pe 25 august 2008: După o perioadă de două săptămâni de analize și consultații medicale, mi-au găsit o tumoare malignă cu dezvoltare rapidă acolo unde se termină colonul. Nu mai e timp pentru altfel de tratamente, cum ar fi cele naturiste, ca să micșoreze dimensiunile tumorii înainte de operație, așa că săptămâna viitoare voi începe un tratament combinat de chimioterapie și radiații. Medicul este creștin și am putut vorbi cu el ca și cu un adevărat frate. Mi-a spus că doza de chimioterapie nu va fi așa intensă ca acum opt ani, când am avut cancer la sân, dar mă va face să mă simt mai rău și mai obosită, din cauza combinației cu radiațiile.

Un avertisment pentru voi toți: Purtați de grijă Templului lui Dumnezeu, în care trăiți. Mărturisesc că mie nu prea mi-a păsat de el și mă pocăiesc înaintea Domnului. „Iartă-mă, Doamne, și ajută-mă să mă schimb de acum înainte.” În toate celelalte, sunt aceeași Silvia pe care o știți. Cânt, râd, plâng, mă rog și mă bucur de fiecare zi de viață. Toate acestea sunt un dar primit de la El. Mă simt îndatorată peste măsură de mult pentru harul Său dumnezeiesc.

În aprilie 2009 Silvia Tărniceriu a fost operate și a început o serie de sesiuni de chimioterapie.

Aflându-se de boala Silviei Tărniceriu, multe familii de-ale fraților menoniți, amiși, baptiști și penticostali au venit să o viziteze, unii dimineața, alții după-amiaza, dar cei mai mulți seara. Erau momente de cer. Se cântau multe cântări în limba engleză și în română, iar rugăciunile și mesajele din Biblie erau traduse de Silvia în românește și în engleză.

Pe 26 august 2009 scria pe blog: Mă îndrept spre mai bine. Cu cât mă simt mai bine și am un pic mai multă energie, mă apuc de lucru prin casă, pe afară și mai ales în birou. Lucrez de zor și vreau să termin a doua carte, „Dumnezeu îmi cunoaște cărarea”, înainte de Thanksgiving (Sărbătoarea Mulțumirii). Simt că-mi revine dorința de a trăi și de a porni la drum. Domnul mi-a mai adăugat zile, luni sau poate chiar ani! Numai El știe destinul meu. Știu că are un scop cu viața mea. Aș vrea să trăiesc pentru acel scop care este Voia Lui pentru mine. Și, ca și Pavel, să pot spune că „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine (sau prin mine)”.

Iar pe 18 decembrie 2009 scria: Domnul a fost și este încă foarte bun cu mine, deși încă nu am înțeles de ce a trebuit să trec din nou prin această vale întunecoasă și foarte adâncă. Și acest „De ce?” l-aș repeta din nou și din nou… și toți am vrea să știm poate de ce îngăduie El ca unii din noi să trecem și prin acest fel de suferințe… singura mea mângâiere este că Dumnezeu îmi cunoaște destinul.

M-am obișnuit cu un Dumnezeu care (credeam eu) vrea să-L slujesc, umblând din loc în loc, vestindu-I Puterea, Dragostea și Înțelepciunea. Dar după alți 2 ani, în 2010, am fost diagnosticată cu „probleme la ficat”: pete mari în creștere rapidă. O ciroză galopantă.

„Doamne, acesta este un alt cancer! Al treilea cancer? De ce? Ce n-am înțeles din celelalte două?” Domnul m-a cercetat și mi-am dat seama că El îmi dorea moartea, dar nu cea fizică, de cancer, ci cea firească: moartea de sine. Eram încă plină de dorințe, pofte, așteptări, drept la viață, respect, mai multă înțelegere și suport în viața mea de persoană singură… Domnul m-a lăsat să trec prin văi foarte adânci, cu relații frânte și dezamăgiri de nedescris.

Atunci I-am zis Domnului: „Știu că nu voi ajunge la Tine prin vreun merit al meu, dar dacă mă iei acum cu acest cancer, cu starea din sufletul meu, nu cred că voi avea curajul să alerg la Tine, să mă uit în ochii Tăi și să-Ți cad la piept. Spune-mi ce vrei să fac și voi face, cu orice preț.” Și Domnul, prin Duhul Său, m-a luminat.

„Silvia! Eu vreau să trăiesc în tine, prin tine, și nu vreau ca tu să mori de cancer ca să vii la Mine. Vreau mai întâi să mori față de tine, de eul tău, de dorințele și poftele tale, de pretențiile tale, de mândria ta și așteptările tale de la oameni…Eu sunt umbra ta pe mâna ta cea dreaptă, Eu te pot ajuta și susține fără nici o condiție sau limită. Încrede-te în Mine…!”

Așa cum stăteam cu fața la pământ, (în mod fizic), am strigat către El și I-am cerut să mă ajute să mor față de tot ce mai este fire și dorință păcătoasă în mine; de dorința de a mă vedea răzbunată și îndreptățită…Și am stat acolo în lacrimi până am simțit cum Duhul Lui cel Bun și Sfânt m-a acoperit și-mi turna pace în suflet și iertare.  Am simțit cum începe vindecarea mea, povestește Silvia Tărniceriu.

Nu după multe zile am simțit dorința de a împlini și ceea ce scrie în Iacov 5 cu privire la bolnavi. Un grup de pastori baptiști, veniți la Convenția din Cleveland, Ohio, mi-au făcut ungerea cu bucurie și după câteva zile, mergând la medic, mi-a zis că nu mai am nimic. Nici vorbă de ciroză. „Ce-ai făcut?” m-a întrebat dl. doctor. „Am făcut ce scrie în Sf. Scriptură la Iacov” – i-am răspuns eu. A ridicat brațele în sus, și mi-a răspuns cu bucurie: „Ești vindecată, slăvit să fie Domnul! Și eu cred în vindecare divină.”

Din păcate, în următoarea perioadă i-a mai fost descoperită o tumoare, urmată de niște hemoragii interne puternice. Starea Silviei s-a înrăutățit galopant și în final, pe 19 septembrie, Gicu Cotleț scria: Astăzi, joi, 19 septembrie 2013, ora 6 dimineața, Silvia Tărniceriu a plecat acasă la Domnul, la Mirele ei drag. Bucurie mare în cer, mare tristețe pe pământ.

Când cancerul îți răpește sănătatea, puterea și zâmbetul, parcă ești gata să capitulezi, să renunți la viață și să spui că Dumnezeu nu este drept. Atitudinea Silviei în suferință ne amintește însă că Dumnezeu este totuși drept și stăpân pe viețile noastre. Voia Lui este sfântă și desăvârșită. El vede și ascultă rugăciunile sfinților, scria tot Gicu Cotleț.

Iată ce spunea și Daniel Brânzei după înmormântare, impresii consemnate în volumul Dumnezeu îmi cunoaște destinul: Deocamdată, doar o constatare uimită: fata asta a fost o minune în fiecare zi! Doar acum, când am văzut unitatea dintre cei care au ținut să-și ia rămas bun de la ea, ne-am dat seama de imposibila situație cu care s-a confruntat ea zilnic printre oameni atât de diferiți, care i-au fost prieteni, frați și surori de credință. Ca români, știm în teorie că amișii s-au separat deliberat de societatea modernă și că menoniții fac la fel, chiar dacă într-o măsură mai mică. Cu Silvia însă fusese o cu totul altă situație. Ajutată de firea ei veselă și de entuziasmul ei molipsitor, înzestrată de Dumnezeu cu o extraordinară capacitate de empatie, fata asta reușise să trăiască minuni cotidiene. N-a existat nici un grup, oricât de retras din societate, care să nu o primească, să nu o accepte, să nu sfârșească prin a o adopta ca pe o fiică preaiubită. A fost ea însăși și au acceptat-o așa cum era. S-a rugat cu ei, a învățat să-i asculte dincolo de înghețul aparent al tradițiilor lor germanice, le-a descrețit frunțile și le-a topit inimile.

Iată ce povestește și David Troyer, șeful Silviei de la Christian Aid Ministries. Silvia a sosit în casa noastră din Ohio în aprilie 1983. Am dus-o imediat să-i arăt noul birou, unde va lucra, și camera ei. Nu sunt sigur care dintre cele două i-au plăcut mai mult, dar pot să vă spun că a petrecut mult mai multă vreme la birou, decât în dormitor. Dacă îmi aduc bine aminte, chiar în prima dimineață, am găsit-o deja așezată la birou, scriind, în engleza ei începătoare, notele de mulțumire, care trebuiau trimise alături de confirmări, celor care trimiseseră ajutoare pentru România. Deși au trecut mulți ani de atunci, cunosc oameni care se laudă și azi cu depeșele acelea pe care le păstrează ca pe niște amintiri prețioase.

Toți cei care au cunoscut-o pe Silvia știu că, dincolo de veselia și glumele ei, fata aceasta a fost foarte serioasă și dedicată. A fost întotdeauna gata să trudească pentru cauza lui Hristos, gata să spună altora despre El, gata întotdeauna să-și dea viața pentru Domnul ei, pe care L-a iubit cu pasiune. Asemenea patriarhilor din vechime, ea a dovedit că este străină și călătoare pe pământ, mereu „în căutarea unei patrii mai bune, a unei cetăți cu temelii tari, al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu.” Silvia nu a fost niciodată bogată în lucrurile acestei lumi, dar nici nu a vrut să fie. A avut însă mulți prieteni, în multe locuri, și așa cum îi plăcea să se laude, „Tatăl meu, Dumnezeu, este cel mai mare bancher din lume.”

Și Petru Popovici scrie, în ultimul capitol din cartea Dumnezeu îmi cunoaște destinul, în anul 100 al vieții sale: Ea L-a iubit pe Domnul Isus și a devenit o bună mărturisitoare a dragostei lui Dumnezeu față de lumea păcătoasă. A fost o fire sensibilă. A îndurat suferințe, prigoniri, ajutându-i pe alții. A fost o fire veselă. Și a sfârșit alergarea, a luptat lupta cea bună și a păzit credința.

Episodul dedicat acestei cărți îl puteți asculta aici:

Mai multe despre Silvia Tărniceriu aflați și din episodul dedicat primei sale cărți, Dumnezeu îmi cunoaște măsura:

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării, am fost voluntar la RVE Bucureşti din 2006 și am fost redactor angajat între anii 2016-2020. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis, Philip Yancey și Ruth Chou Simons; mă pasionează literatura pentru copii, romanele istorice, cărțile despre cărți și legătura dintre artă și credință, Japonia și modul în care frumusețea ne apropie de Dumnezeu. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s