Nu știu de ce, dar am senzația că luna august a durat cât două luni și poate de aceea am avut dublu spor la citit (vacanța sigur a contat!) și am reușit să parcurg un număr triplu de cărți față de anul trecut. Romane, cărți pentru copii și o carte de memorii, în total 18 cărți, iată care au fost!
Continuă lectura „Ce am citit în august 2021”Etichetă: cărți pentru copii
Ce am citit în iulie 2021
Cu toate că în luna iulie am avut, în mare parte, același ritm lent de lectură ca în luna iunie, am reușit să citesc un număr dublu de cărți, dintr-o mai mare varietate de genuri, multe dintre ele începute cu o lună sau mai multe în urmă. Un pic de istorie, un pic de culise literare, rugăciuni, cărți de parenting, Anne și, desigur, cărți pentru copii – în total, 16 cărți, iată care au fost!
Continuă lectura „Ce am citit în iulie 2021”Ce am citit în iunie 2021
Luna iunie a fost luna recitirilor și a cititului lent, drept pentru care am reușit să termin doar 8 cărți (că de început, am mai început și altele); cărți – cu o singură excepție – una și una: prieteni dragi din copilărie, o carte de parenting, o carte pentru cupluri și alte două cărți de ficțiune deosebite. Ce au însemnat pentru mine aceste recitiri și o lectură mai lentă, dar mai aprofundată, aflați în cele ce urmează.
Continuă lectura „Ce am citit în iunie 2021”Cărți cu dor de ducă #22 – Viața în miniatură
Așa cum vă promiteam, vă invit astăzi să descoperiți lumea prin ochii unor personaje miniaturale, „prumutătorii” inventați de Mary Norton în seria The Borrowers și să aflați de ce cred că această serie este tocmai bună pentru vacanță.
Continuă lectura „Cărți cu dor de ducă #22 – Viața în miniatură”De ce să citești cărți pentru copii
Cu ocazia Zilei Copilului de anul acesta m-am gândit să scriu un altfel de articol, care să explice, pe de o parte, pasiunea mea pentru cărțile pentru copii (care datează dinainte de a deveni mamă), iar pe de altă parte să vă ofere motivele pentru care merită să acordați atenție acestei literaturi, de care cred că veți ajunge să vă îndrăgostiți și voi. La final, o să ofer și câteva recomandări dintre cărțile pentru copii (și adolescenți) descoperite mai recent și care mi-au plăcut mult (despre altele am mai scris aici, aici, aici, aici, aici, aici și aici).
Continuă lectura „De ce să citești cărți pentru copii”