CCC #6 – Etapele lecturii cu voce tare – Orizontul se lărgește (8-12 ani)


Acest articol face parte din seria Cum să crești un cititor.

Cred că segmentul de cărți dedicate acestei categorii de vârstă este preferatul meu și categoria de cărți spre care observ că gravitez în mod natural în propriile mele alegeri. Motivul pentru care mi se par deseori alegerea perfectă este că surprind acel moment în care copiii sunt încă copii, dar se îndreaptă către o altă etapă din viață, deci subiectele abordate sunt deseori mai serioase și de aceea o carte bine scrisă pentru acest public va fi o carte care va fi gustată la fel de mult (sau poate chiar mai mult) și de către adulți.

Continuă lectura „CCC #6 – Etapele lecturii cu voce tare – Orizontul se lărgește (8-12 ani)”

40 de cărți de citit ca să crești mare – partea a III-a – Prinți și prințese sub acoperire


Acesta este al treilea articol din seria inspirată de cartea lui Pierdomenico Baccalario, 40 de cărți de citit ca să crești mare, ce cuprinde propria mea listă. Puteți citi aici primul articol, iar aici pe al doilea. Deși am încercat să includ titluri cât mai diverse, nu m-am putut despărți de cărțile care m-au crescut pe mine mare (cititoare) și, deci, o mare doză de subiectivitate rămâne. De asemenea, din dorința de a mă limita la acest număr, cu siguranță sunt multe alte titluri valoroase pe care nu le-am inclus, dar pe care vă invit să le adăugați în comentarii.

Fără să-mi propun neapărat, cărțile pe care le-am grupat în această nouă serie de 10 au aproape toate în comun cuvântul „prinț/esă”, fie chiar din titlu, fie în poveștile în sine. Chiar și cele care nu au ca personaje prinți sau prințese, au totuși niște personaje nobile prin caracterul lor. În plus, printre ele se numără și cărțile mele preferate, așa că să n-o mai lungim și să vedem care sunt!

Continuă lectura „40 de cărți de citit ca să crești mare – partea a III-a – Prinți și prințese sub acoperire”

Becoming Storytellers: un weekend cu C.S. Lewis


Weekendul acesta, (vineri, 18 martie, și sâmbătă, 19 martie) am avut bucuria de a participa la o conferință cu titlul Becoming Storytellers: C.S. Lewis și apologetica narativă – nu puteam lipsi de la un asemenea eveniment, nu-i așa?


Ne-am bucurat de atmosfera caldă, deschisă și interactivă și de toți participanții care sunt interesați de teme care ne preocupă și pe noi, având la bază operele mult-îndrăgitului nostru C.S. Lewis.

Continuă lectura „Becoming Storytellers: un weekend cu C.S. Lewis”

Ce am citit în ianuarie 2022


Am început anul 2022 cu un record personal (cel puțin de când scriu aceste articole pe blog): am reușit să citesc 31 de cărți! Recunosc, 3 dintre ele erau începute de anul trecut și parcurse în mare parte, iar 90% din restul sunt cărți pentru copii. Dar am reușit să parcurg și 2-3 cărți pentru emisiune/blog și câteva cărți frumoase de basme și să termin de (re)citit împreună cu Mihai volumul 3 din Cronicile din Narnia. Luați-vă ceva de ronțăit, o băutură caldă și așezați-vă comod!

Continuă lectura „Ce am citit în ianuarie 2022”

Ce am citit în noiembrie 2021 + Black Friday + Asteroidul B612


Nu credeam că o să mai ajung să pun cap la cap acest articol în care vreau să vă povestesc multele experiențe livrești de care am avut parte în luna noiembrie.

Este luna în care am atins un record personal pe durata ultimilor doi ani – 35 de cărți citite, dintre care 4 recitiri (dintre care două volume din Narnia, citite cu voce tare lui Mihai!), aproape tot ce am găsit dintr-o nouă serie pentru copii, cărți muzicale și doar două cărți „pentru oameni mari”.

De asemenea, vă arăt ce mi-am cumpărat de Black Friday (nu doar cărți pentru copii, promit!) și ce a însemnat pentru noi prima vizită privată la librăria pentru copii Asteroidul B612.

Se anunță un articol mai lung, dar, sper eu, interesant, așa că, așezați-vă comod, luați-vă o băutură caldă alături și lăsați-vă inspirați!

Continuă lectura „Ce am citit în noiembrie 2021 + Black Friday + Asteroidul B612”
%d blogeri au apreciat: