„Te-aș plăcea dacă ai semăna mai mult cu mine” de John Ortberg


Astăzi vom aborda un subiect destul de dificil – cel al relațiilor, al comuniunii, al intimității – mai ales pentru ultimii ani în care graba, starea de a fi permanent ocupat, tehnologia și, mai recent, pandemia, au stat în calea acestor aspecte ale vieții. Ne va ajuta, în acest sens, o carte a cunoscutului autor american John Ortberg.

Despre John Ortberg puteți afla mai multe în articolul special din seria Aniversări literare.

Astăzi ne vom îndrepta atenția asupra cărții Te-aș plăcea dacă ai semăna mai mult cu mine. Cum putem avea relații profunde, în ciuda diferențelor și vulnerabilităților noastre. După cum puteți observa, coperta cărții prezintă, foarte sugestiv – și o ilustrație folosită pe alocuri în carte – un câine și o pisică, față în față – sunt oare gata să se joace, sau gata să sară unul la altul? Nu știm, dar să aflăm mai bine despre ce este vorba mai exact în cartea lui John Ortberg

Continuă lectura „„Te-aș plăcea dacă ai semăna mai mult cu mine” de John Ortberg”

Ce am citit în februarie 2022


Cea mai scurtă lună din an mi s-a părut că a durat de două ori cât ianuarie, poate și din cauză că este, teoretic, ultima lună completă de iarnă, cu siguranță și din cauza evenimentelor apăsătoare de la finalul ei.

Prinsă cu pregătirile și înregistrările pentru sezonul 21 al emisiunii, nu am reușit să citesc mare lucru pe lângă, și nici lui Mihai nu i-am mai citit prea multe cărți noi, datorită faptului că acum citește și singur destul de mult.

Așadar, în luna februarie 2022 am reușit să citesc 16 cărți, cele mai multe dintre ele pentru emisiuni, inclusiv un roman, câteva cărți pentru copii, mai ales pe tema iubirii, dar și câteva „restanțe” din lunile trecute. Un raport mai scurt, dar care sper să vă inspire!

Continuă lectura „Ce am citit în februarie 2022”

CARTEA E O VIAȚĂ – Sezonul 21 – Ep.3 – „Te-aș plăcea dacă ai semăna mai mult cu mine” de John Ortberg


În acest episod vom aborda un subiect destul de dificil – cel al relațiilor, al comuniunii, al intimității – mai ales pentru ultimii ani în care graba, starea de a fi permanent ocupat, tehnologia și, mai recent, pandemia, au stat în calea acestor aspecte ale vieții. Ne va ajuta, în acest sens, o carte a cunoscutului autor american John Ortberg, Te-aș plăcea dacă ai semăna mai mult cu mine. Cum putem avea relații profunde, în ciuda diferențelor și vulnerabilităților noastre.

Continuă lectura „CARTEA E O VIAȚĂ – Sezonul 21 – Ep.3 – „Te-aș plăcea dacă ai semăna mai mult cu mine” de John Ortberg”

Cărți despre iubire


Fie că sunteți dintre cei care sărbătoresc Valentine’s Day, fie că sunteți dintre cei care o ignoră cu desăvârșire, credem că sunteți și voi de părere că mai multă iubire în această lume nu strică, așa că ne-am gândit să scotocim prin arhiva noastră și să vă aducem în atenție o paletă largă de cărți pe tema iubirii – în toate formele sale – în caz că vreți să faceți un cadou cu această ocazie sau vă interesează subiectul, dincolo de latura sa romantică.

Continuă lectura „Cărți despre iubire”

Recomandări de lectură pentru 2022


Un an nou binecuvântat și plin de lecturi constructive vă doresc!

Mulțumim că ați fost alături de noi și în anul 2021, care pentru noi a fost unul special, aniversar pentru că am împlinit 10 ani de CARTEA E O VIAȚĂ!

Uitându-mă în urmă la cărțile pe care le-am citit în 2021, îmi place să urmăresc cum interesele mele, aparent diverse și fără prea mare legătură unele cu altele, pentru consiliere, sau pentru povești, sau pentru scrierile unor părinți duhovnicești din primele veacuri sau din tradiția răsăriteană, se unesc în două cuvinte: frumusețe și vindecare. Cam despre asta este vorba în titlurile de mai jos, așa că iată lista mea de recomandări pentru anul 2022.

Continuă lectura „Recomandări de lectură pentru 2022”
%d blogeri au apreciat: