A venit și rândul listei mele de recomandări pentru Ziua Copilului, pe baza preferințelor fiului meu, Mihai (3 ani și jumătate). Pe lângă cărțile menționate în articolele din anii trecuți (aici, aici, aici și aici), în ultimul an s-au adăugat câteva favorite care mă bucură foarte mult, întrucât îmi plac și mie foarte mult. Cărți despre cărți, animale, prieteni improbabili, puterea imaginației și elemente-cheie din Biblie.

Fantasticele cărți zburătoare ale dlui. Morris Lessmore de William Joyce

Citisem această carte în engleză de la British Council (văzusem înainte și scurt-metrajul) și am primit-o cadou de la un prieten în ediția românească cu ocazia Crăciunului în anul în care s-a născut Mihai. Cum se întâmplă într-o bibliotecă în creștere, a ajuns la un moment dat într-o stivă de cărți așezate orizontal.

Iarna trecută, am rearanjat un pic rafturile cu cărțile lui Mihai și a apucat să o vadă când am mutat-o din acea stivă într-unul din rafturile la care are acces și a vrut să o ia, dar eu l-am distras atunci, neavând intenția să i-o prezint prea curând, gândindu-mă că are mult prea mult text și că este relativ complexă. La culcare în aceeași seară a zis că vrea o anumită carte și s-a dus singur să și-o caute, dorind însă în secret să o caute pe asta (pe care o și remarcase datorită copertei maro, culoarea lui preferată). A găsit-o și, ca să scurtăm povestea, de atunci a devenit una dintre cărțile lui preferate, iarna trecută o citeam și de 3-4 ori la rând! De la un moment dat nici n-a mai vrut să i-o citim noi – „o citec chingur”. Am făcut toată această introducere pentru a arăta că, poate, de multe ori, îi limităm noi fără să vrem pe copii, când de fapt ei poate vor și pot mai mult. Dacă asta nu v-a stârnit destul interesul pentru carte, aflați că este vorba despre lectură, cărți, noi începuturi, povestea vieții, prietenie și sfârșituri bune (poate chiar happy-endings) – o alegorie despre viață.

2. Cărțile de Oliver Jeffers – Incredibilul băiețel mâncător de cărți, Înțepenit, Cum să prinzi o stea, Copilul din cărți. L-am recomandat pe Oliver Jeffers ori de câte ori am avut ocazia și iată că nu degeaba! Două dintre cărțile lui le-a descoperit de la bibliotecă, iar acum le are pe toate în afara de prima (pentru că din păcate nu se mai găsește). Citite și răs-citite, revine deseori la ele, de multe ori „la pachet” (așa cum am observat că face cu seriile, nu se mulțumește cu una, ci le vrea pe toate!). Din nou, cărți despre cărți, prietenie, dar și fantezie și mult umor de data aceasta.

3. Leul și pasărea de Marianne Dubuc

Este una dintre acele foarte frumoase povești mute, fără cuvinte (sau cu doar foarte puține), cu ilustrații superbe, despre prietenia improbabilă, dar nu mai puțin duioasă și plină de tandrețe a unui leu cu o pasăre. Despre sacrificiu, a fi împreună, despărțire și regăsire. Și, indirect, despre anotimpuri și trecerea timpului.

4. Să-ți povestesc despre lume… natura în povești fără cuvinte de Kate McLelland

Din nou o carte „mută”, cu planșe cu diferitele zone de pe glob și animalele care le populează, cu detalii mărite ale unor procese precum metamorfoza fluturelui și a broaștei, ciclul păpădiei, migrația antilopelor gnu, superb ilustrate. În plus, la sfârșitul cărții sunt descrise și în cuvinte aceste pagini pentru a ști ce animale apar și ce procese sunt descrise.

5. Cărțile lui Dr Seuss – mai ales Cotoi cu pălărioi și Cotoi cu pălărioi se întoarce

Dr. Seuss este renumit în America pentru cărțile sale ghidușe, rimate, de-a dreptul absurde unele, dar foarte haioase, pline de jocuri de cuvinte, multe dintre ele cu tâlc, altele pur și simplu just for fun. Pe mine nu m-au atras cele cu cotoiul, mi-au plăcut Cum a furat Grinch Crăciunul și O, în ce locuri minunate o s-ajungi!, dar lui Mihai îi plac și le cere de fiecare dată când e la Nana (bunica lui), pentru că ea i-a cumpărat toate cărțile de Dr. Seuss apărute în română și le ține doar acolo.

Mențiuni speciale

Pomeneam tot anul trecut de o serie de cărți de inițiere a copiilor în doctrinele creștine, Baby Believer de Danielle Hitchen și Jessica Blanchard, din care au mai apărut de atunci 3 titluri (în limba engleză): From Eden to Bethlehem: An Animals Primer (Din Eden la Betleem. Animale), Let There Be Light: An Opposites Primer (Să fie lumină. Noțiuni opuse) și Holy Week: An Emotions Primer (Săptămâna Mare. Emoții). Niște superbități de cărți care ar merita traduse în limba română pentru că îmbină ilustrații foarte expresive, dar nu prea copilărești cu versete și/sau adevăruri biblice.

Un alt personaj foarte îndrăgit de Mihai care apare în mai multe cărți în limba franceză este Balthazar, un băiețel cu căciulă cu urechi de iepure. I-am cumpărat anul trecut Le Noël de Balthazar de Marie-Hélène Place, Caroline Fontaine-Riquier și Emma Kelly după ce o împrumutasem de la Institutul francez și am citit-o aproape zilnic în perioada Crăciunului. Din nou, ilustrații superbe și niște personaje foarte candide, aproape ca niște plușuri de calde și de moi prin modul în care sunt ilustrate și prin poveștile în care apar.

De asemenea, vreau să semnalez publicarea în limba română a unei cărți pe care am recomandat-o în trecut, Te iubesc până la lună și la stele de Tim Warnes.

Încheiem astfel seria de articole cu recomandări de cărți pentru copii, dar stați aproape pentru câteva recomandări pentru părinți și pentru a descoperi ce noutăți (sau titluri mai vechi) avem pe lista dorințelor pentru Bookfest 2019.

PS: Celelalte articole din seria Inspirație pentru Ziua Copilului 2019 aici, aici, aici, aici și aici.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s