Ce am citit în noiembrie 2021 + Black Friday + Asteroidul B612


Nu credeam că o să mai ajung să pun cap la cap acest articol în care vreau să vă povestesc multele experiențe livrești de care am avut parte în luna noiembrie.

Este luna în care am atins un record personal pe durata ultimilor doi ani – 35 de cărți citite, dintre care 4 recitiri (dintre care două volume din Narnia, citite cu voce tare lui Mihai!), aproape tot ce am găsit dintr-o nouă serie pentru copii, cărți muzicale și doar două cărți „pentru oameni mari”.

De asemenea, vă arăt ce mi-am cumpărat de Black Friday (nu doar cărți pentru copii, promit!) și ce a însemnat pentru noi prima vizită privată la librăria pentru copii Asteroidul B612.

Se anunță un articol mai lung, dar, sper eu, interesant, așa că, așezați-vă comod, luați-vă o băutură caldă alături și lăsați-vă inspirați!

Continuă lectura „Ce am citit în noiembrie 2021 + Black Friday + Asteroidul B612”

Advent pentru toți


Pe 28 noiembrie (a 4 duminică înainte de Crăciun) începe perioada de Advent, iar în anticiparea acesteia ne-am gândit să vă venim în întâmpinare cu un articol care să reunească toate resursele noastre de pe blog pe această temă, astfel încât să puteți alege ce să citiți în această perioadă (dacă aveți în plan să faceți așa ceva, desigur, noi vă încurajăm, bineînțeles!). Asta pentru că anul acesta nu am pregătit un serial pentru fiecare zi de Advent, ci ceva mai diferit, începând de luni, 29 noiembrie.

Am scris însă pe blog de-a lungul timpului mai multe seriale de scurte meditații de Advent, precum și prezentări de cărți cu tematica de Crăciun și vi le vom prezenta în cele ce urmează, pentru că ne-am gândit că ar fi util să fie toate la un loc, într-un articol de referință la care puteți reveni an de an.

Continuă lectura „Advent pentru toți”

Ghid de cadouri – cărți de pus sub brad


Inițial aveam de gând să public acest articol undeva la sfârșitul lui noiembrie, dar apoi mi-am dat seama că ar fi păcat să nu profitați de reducerile de Black Friday din acest weekend, așa că m-am mobilizat și vă ofer în continuare câteva idei de cadouri – cărți, bineînțeles – pentru toate vârstele și preocupările, cărți deosebite atât prin conținut, dar mai ales prin aspect. Am încercat să aleg volume care să fie și obiecte frumoase în sine, ediții de colecție, cu o grafică ieșită din comun. Am selectat numai dintre cele citite, cumpărate sau răsfoite măcar deja de mine, deși am făcut referire și la anumite noutăți care cred că ar merita atenție.

Continuă lectura „Ghid de cadouri – cărți de pus sub brad”

„God in the Dock: Essays on Theology and Ethics” de C.S. Lewis


Încă de la primul episod, C.S. Lewis este nelipsit din emisiunile noastre și de pe blog, prin propriile lui lucrări sau fiind citat de alți autori în cărțile lor. Despre biografia lui puteți citi în articolul nostru dedicat cărții lui Alister McGrath, C.S. Lewis. O viață. Toamna trecută am revizitat poate cea mai cunoscută carte a lui, Creștinism, pur și simplu, printr-o serie de citate Un strop de viață. Apoi ne-am îndreptat atenția asupra unor lucrări de ficțiune mult, mult mai puțin cunoscute decât Cronicile din Narnia, însă extrem de valoroase în felul lor: Departe de planeta tăcutăPerelandra și That Hideous Strength.

Luna aceasta, vom descoperi câteva cărți și eseuri de-ale lui C.S. Lewis, din nou, mai puțin cunoscute, însă care ascund o comoară de idei valoroase.


Datorită parcursului său de la ateism, agnosticism, la teism și apoi creștinism, C.S. Lewis anticipa cu ușurință întrebările pe care alții le-ar pune sau problemele teologice pe care le-ar ridica, cu privire la credința creștină. Acest fapt îl face atât de valoros, prețuit de oameni din toate denominațiunile și relevant și astăzi, la fel cum era acum câțiva zeci de ani. În God in the Dock: Essays on Theology and Ethics, o colecție de eseuri și discursuri strânse de Walter Hooper și publicate în 1970, observăm extrem de bine faptul că Lewis a știut să se adapteze mesajul, însă fără a face compromisuri, vorbind atât cu studenți și persoane din lumea academică, cât și cu muncitori, industriași și membri ai aviației militare regale. În God in the Dock strălucește pasiunea lui Lewis de a „traduce” Evanghelia pe limba oamenilor, acesta afirmând chiar că dacă ți se pare că nu poți vorbi despre credință cu oameni din alte ocupații sau pături sociale, înseamnă că nu ai gândit credința până la capăt – până la capătul absolut. În anii ’40, mulți creștini de la Oxford ajunseseră să împărtășească acest crez, că religia creștină și argumentele în favoarea și împotriva ei trebuie dezbătute liber – fapt ce a dus la crearea Clubului Socratic. Câteva eseuri din God in the Dock au fost citite la Clubul Socratic, iar celelalte, în contexte dintre cele mai diverse.

Continuă lectura „„God in the Dock: Essays on Theology and Ethics” de C.S. Lewis”

CARTEA E O VIAȚĂ, sezon aniversar, ep.4 – De ce să citim literatură creștină din diverse confesiuni


De-a lungul celor zece ani de când realizăm aceste emisiuni, am încercat să prezentăm cărți valoroase pe teme dintre cele mai diverse, de viață creștină, relații, istorie a creștinismului, teologie, mărturii și memorii, aparținând unor autori din diverse tradiții creștine.

Continuă lectura „CARTEA E O VIAȚĂ, sezon aniversar, ep.4 – De ce să citim literatură creștină din diverse confesiuni”