Cum ar fi, oare, cu putință ca cele două tradiții, ortodoxă și protestantă, să intre într-un dialog autentic, astfel încât fiecare să ajungă să recunoască viața și harul lui Hristos în aproapele din cealaltă confesiune?
(mai mult…)Etichetă: Dorin Dobrincu
-
CARTEA E O VIAȚĂ, sezon aniversar, ep.4 – De ce să citim literatură creștină din diverse confesiuni
De-a lungul celor zece ani de când realizăm aceste emisiuni, am încercat să prezentăm cărți valoroase pe teme dintre cele mai diverse, de viață creștină, relații, istorie a creștinismului, teologie, mărturii și memorii, aparținând unor autori din diverse tradiții creștine.
(mai mult…) -
Omul evanghelic – partea a 3-a – Închinarea și muzica
Cum a evoluat muzica evanghelică și închinarea comună de-a lungul timpului?
Ce spune muzica de închinare a evanghelicilor despre identitatea lor, despre crezul lor, despre relația lor cu Dumnezeu?
În al treilea articol dedicat lucrării Omul evanghelic, ne concentrăm asupra muzicii și închinării în comunitățile evanghelice.
(mai mult…) -
Omul evanghelic – partea a 2-a – Hermeneutica și teologia
Cine sunt creștinii evanghelici români?
Sunt ei cunoscuți potrivit unor criterii larg acceptate, sau identitatea lor este aproximată, confuză chiar?
Care este teologia lor, doctrina lor, și care este specificul fiecărei confesiuni?
Noi am dorit să aflăm mai multe despre istoria creștinilor evanghelici români, despre identitatea, teologia și muzica lor și despre situația evanghelicilor, în general, în societatea noastră. Continuăm astăzi să vă împărtășim ce am aflat din lucrarea amplă, coordonată de Dorin Dobrincu și Dănuț Mănăstireanu, intitulată Omul evanghelic.
În articolul anterior am discutat despre o perspectivă teologică și culturală asupra Bibliei în viața evanghelicilor români, și despre o perspectivă istorică asupra traducerilor Bibliei circulate în spațiul evanghelic românesc. Astăzi ne vom concentra asupra hermeneuticii evanghelice, și asupra rădăcinilor și perspectivelor teologice ale diferitelor confesiuni evanghelice.
(mai mult…) -
Omul evanghelic – partea 1 – importanța Bibliei și traducerile ei spațiul protestant românesc
Evanghelicii români își cunosc în mică măsură istoria. Iar neevanghelicii nu o cunosc, cu puține excepții, deloc.
Este vorba despre trecutul unor grupuri religioase ce nu și-au găsit loc în istoria publică, oficială, care, dincolo de regimurile politice, a dominat istoriografia și discursul public în cea mai mare parte a secolului XX.
Noi am dorit să aflăm mai multe despre istoria evanghelicilor români, despre identitatea lor, teologia lor, muzica lor și situația evanghelicilor, în general, în societatea noastră. Așa că dorim să vă împărtășim ce am aflat din lucrarea amplă intitulată Omul evanghelic.
(mai mult…)

Etichetă: Dorin Dobrincu
-
CARTEA E O VIAȚĂ – Sezonul 21 – Ep.4 – „Pledoarie pentru dialog. Protestantism și ortodoxie” de Ovidiu Dorin Druhora
Cum ar fi, oare, cu putință ca cele două tradiții, ortodoxă și protestantă, să intre într-un dialog autentic, astfel încât fiecare să ajungă să recunoască viața și harul lui Hristos în aproapele din cealaltă confesiune?
-
CARTEA E O VIAȚĂ, sezon aniversar, ep.4 – De ce să citim literatură creștină din diverse confesiuni
De-a lungul celor zece ani de când realizăm aceste emisiuni, am încercat să prezentăm cărți valoroase pe teme dintre cele mai diverse, de viață creștină, relații, istorie a creștinismului, teologie, mărturii și memorii, aparținând unor autori din diverse tradiții creștine.
-
Omul evanghelic – partea a 3-a – Închinarea și muzica
Cum a evoluat muzica evanghelică și închinarea comună de-a lungul timpului? Ce spune muzica de închinare a evanghelicilor despre identitatea lor, despre crezul lor, despre relația lor cu Dumnezeu? În al treilea articol dedicat lucrării Omul evanghelic, ne concentrăm asupra muzicii și închinării în comunitățile evanghelice.
-
Omul evanghelic – partea a 2-a – Hermeneutica și teologia
Cine sunt creștinii evanghelici români? Sunt ei cunoscuți potrivit unor criterii larg acceptate, sau identitatea lor este aproximată, confuză chiar? Care este teologia lor, doctrina lor, și care este specificul fiecărei confesiuni? Noi am dorit să aflăm mai multe despre istoria creștinilor evanghelici români, despre identitatea, teologia și muzica lor și despre situația evanghelicilor, în…
-
Omul evanghelic – partea 1 – importanța Bibliei și traducerile ei spațiul protestant românesc
Evanghelicii români își cunosc în mică măsură istoria. Iar neevanghelicii nu o cunosc, cu puține excepții, deloc. Este vorba despre trecutul unor grupuri religioase ce nu și-au găsit loc în istoria publică, oficială, care, dincolo de regimurile politice, a dominat istoriografia și discursul public în cea mai mare parte a secolului XX. Noi am dorit…
