Un strop de viaţă #16


Societatea în care un creştin este chemat să intre în momentul botezului nu este un colectiv, ci un Trup. Suntem chemaţi de la bun început să fim împreună: cei creaţi şi Creatorul, muritorii şi Nemuritorul, păcătoşii răscumpăraţi şi Răscumpărătorul fără de păcat. Prezenţa Lui, interacţiunea dintre El şi noi se cuvine să fie factorul dominant prin excelenţă în viaţa pe care trebuie să o trăim în Trup; şi orice concepţie despre părtăşia creştină care nu este în primul rând părtăşie cu El nu are valoare. (…) Jertfirea intimităţii egoiste care ni se cere zilnic este răsplătită însutit prin adevărata creştere a personalităţii pe care o insuflă viaţa Trupului. Cei care sunt mădulare unii altora devin diferiţi în aceeaşi măsură în care sunt diferite mâna şi urechea. Iată motivul pentru care persoanele lumeşti sunt caracterizate de o similaritate atât de monotonă, prin comparaţie cu varietatea aproape fantastică a sfinţilor. Ascultarea este drumul către libertate, smerenia, drumul către plăcere, unitatea, drumul către personalitate.

C.S.Lewis, în eseul „Mădulare unii altora“, din Ferigi şi elefanţi şi alte eseuri despre creştinism

Un strop de viaţă #14


Dacă vă întrebaţi de ce ar trebui să-L ascultăm pe Dumnezeu, în ultimă instanţă răspunsul este „Eu sunt“. A-L cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a şti că Îi datorăm ascultare. În natura Lui se revelează de jure suveranitatea Lui.

C.S. Lewis, Surprins de bucurie

Vezi şi postările despre Creştinism, pur şi simplu şi Cele patru iubiri de acelaşi autor.

Un strop de viaţă #2


Încercaţi să vă închipuiţi momentele mele de singurătate în camera de la Magdalen, seară de seară, simţind, când îmi întrerupeam lucrul, fie şi preţ de o secundă, apropierea cu paşi mărunţi, implacabili, a Celui pe care dorisem cu atâta ardoare să-L evit. Faptul de care mă temusem venea în cele din urmă peste mine. În ultimul trimestru din 1929 m-am dat bătut, am recunoscut că Dumnezeu este Dumnezeu, am îngenuncheat şi m-am rugat: eram, pesemne, în seara aceea, cel mai şovăielnic şi mai abătut convertit din toată Anglia. Nu vedeam atunci ceea ce acum este cel mai glorios şi mai evident lucru: smerenia Divină, care acceptă un convertit chiar şi în asemenea condiţii. Fiul Risipitor cel puţin s-a întors acasă purtat de propriile-i picioare. Dar cine poate proslăvi îndeajuns acea Iubire care deschide înaltele porţi în faţa unui fiu risipitor adus înăuntru dând din picioare, zbătându-se, plin de obidă şi căutând cu privirea în toate părţile o şansă de scăpare? Cuvintele compelle intrare, siliţi-i să intre (Luca 14:23), au fost atât de denaturate de oameni nelegiuiţi, încât ne cutremurăm în faţa lor; dar, înţelese cum se cuvine, ele măsoară nemărginirea milei Divine. Asprimea lui Dumnezeu este mai gingaşă decât blândeţea omenească, iar constrângerea Lui este libertatea noastră.

C.S. Lewis despre convertirea sa, în cartea Surprins de bucurie

„Cele patru iubiri“ de C.S. Lewis


Astăzi vă propun să descoperim împreună cartea Cele patru iubiri, scrisă de C.S. Lewis, o carte mai accesibilă decât alte opere de-ale sale, pentru că fiecare dintre noi a experimentat cel puţin una dintre aceste iubiri în viaţa sa. A fost publicată în 1960, cu titlul The Four Loves. În limba română, poate fi citită alături de alte două cărţi scrise de C.S. Lewis în volumul Despre minuni. Cele patru iubiri. Problema durerii.

În Cele patru iubiri, C.S. Lewis încearcă o diferenţiere a tipurilor de dragoste pe care le putem manifesta în relaţiile noastre, cu implicaţiile lor şi cadrul în care se pot dezvolta. În plus, autorul ilustrează defectele fiecărui tip de iubire şi precizează în mod repetat ce se întâmplă atunci când iubirile naturale nu sunt cuprinse în dragostea supremă, dumnezeiască.

Continuă lectura „„Cele patru iubiri“ de C.S. Lewis”

„Creştinism, pur şi simplu“ de C.S. Lewis


Autorul pe care vă invit să-l descoperiţi astăzi a fost unul dintre cei mai de seamă intelectuali ai secolului 20 şi unul dintre cei mai influenţi scriitori creştini din vremea sa. Profesor la universităţile Oxford şi Cambridge, autor al unor opere vândute în milioane de exemplare şi popularizate pe scenă, la televiziune, radio sau cinema, Clive Staples Lewis continuă să atragă şi să influenţeze, an de an, mii şi mii de noi cititori.

Ateu până la maturitate, C.S. Lewis îşi descrie convertirea în cartea Surprins de bucurie (Surprised by Joy): În 1929, pe la Rusalii, m-am dat bătut şi am admis că Dumnezeu este Dumnezeu… eram, poate, cel mai descurajat şi mai nehotărât convertit din toată Anglia.“ Această experienţă l-a ajutat să înţeleagă nu doar apatia, ci şi refuzul activ de a accepta religia; pornind de aici, în ipostaza de scriitor creştin înzestrat cu o minte excepţional de ascuţită şi de logică şi cu un stil lucid şi înviorător, C.S. Lewis a fost fără egal.

Lewis scrie de pe această poziţie privilegiată şi este accesibil atât celor care caută cărţi de cultură, cât şi celor care caută cărţi de doctrină, atât ateilor, cât şi celor care şi-au petrecut toată viaţa într-un mediu creştin. A fost capabil să înţeleagă fiecare dintre aceste categorii de cititori şi acest lucru m-a atras în primul rând la scrierile lui.

Continuă lectura „„Creştinism, pur şi simplu“ de C.S. Lewis”