Pe 28 noiembrie (a 4 duminică înainte de Crăciun) începe perioada de Advent, iar în anticiparea acesteia ne-am gândit să vă venim în întâmpinare cu un articol care să reunească toate resursele noastre de pe blog pe această temă, astfel încât să puteți alege ce să citiți în această perioadă (dacă aveți în plan să faceți așa ceva, desigur, noi vă încurajăm, bineînțeles!). Asta pentru că anul acesta nu am pregătit un serial pentru fiecare zi de Advent, ci ceva mai diferit, începând de luni, 29 noiembrie.
Am scris însă pe blog de-a lungul timpului mai multe seriale de scurte meditații de Advent, precum și prezentări de cărți cu tematica de Crăciun și vi le vom prezenta în cele ce urmează, pentru că ne-am gândit că ar fi util să fie toate la un loc, într-un articol de referință la care puteți reveni an de an.
Așadar, iată mai întâi seriile de meditații de Advent.
Prima dintre ele a fost În așteptarea Darului de Ann Voskamp, după niște bilețele create de aceasta ca o extensie a cărții Cel mai mare Dar. Această serie cuprinde 25 de meditații, de citit începând cu 1 decembrie. Este o serie mai poetică, în stilul inconfundabil al lui Ann, căruia i-am mai redus noi din siropoșenie pe unde s-a putut, păstrându-i însă originalitatea. Veți găsi în ea multă mângâiere, încurajare și clipe de răgaz în vâltoarea pregătirilor de sărbători.
A doua serie, extrasă din Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp, s-a numit chiar așa, Advent în Narnia și ne-a plăcut foarte mult, pentru că propune legături între Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului și volumul Leul, vrăjitoarea și dulapul de C.S. Lewis. Această serie cuprinde 28 de meditații, gândite în original să fie citite între prima duminică de Advent și Epifanie (excluzând weekend-urile), dar pe care noi le-am publicat între 1-28 decembrie 2018. Dacă vă plac Cronicile din Narnia, o să vă placă și această serie, iar dacă încă nu le-ați citit, cred că ar fi ocazia perfectă să le citiți în această perioadă în paralel cu acest devoțional.
În anul următor, am descoperit un devoțional alcătuit din fragmente din predicile și scrisorile din închisoare ale lui Dietrich Bonhoeffer, God Is in the Manger, din care am extras serialul Dumnezeu este în iesle. Acesta cuprinde meditații de citit de pe 1 decembrie până pe 6 ianuarie (Epifanie), au un ton mai sobru, dar totodată plin de speranță, concentrându-se în jurul a patru mari teme: așteptare, mister, întrupare, răscumpărare.
Anul trecut am pregătit seria Descoperă numele lui Isus, extrasă din cartea Descoperă frumusețea numelor lui Isus de Asheritah Ciuciu, pe care am și prezentat-o într-un episod special de Advent (urmează și articolul în curând, pe 1 decembrie!). Aceasta cuprinde 19 meditații, publicate între 30 noiembrie și 25 decembrie (fără weekend-uri), fiecare dedicată unui nume al Mântuitorului.
Trecem acum la secțiunea dedicată cărților cu tematică de Advent/Crăciun.
Prima astfel de carte prezentată și în emisiune, și în articol pe blog, a fost Când Dumnezeu S-a apropiat de Max Lucado. Este una dintre cărțile sale de tinerețe, scrise în frumosul său stil poetic, cinematic, dar percutant, devenită deja o carte clasică.
O altă carte clasică, perfectă de citit în această perioadă este Isus pe care nu L-am cunoscut de Philip Yancey, care demontează multe dintre miturile culturale care s-au creat în jurul persoanei lui Isus, propunând întoarcerea la textul evanghelic. În articolul dedicat ei găsiți și două prezentări audio, una din primul sezon, mai lungă, în dialog cu pastorul Daniel Mercioniu, și una sub 10 minute, realizată pentru un sezon întreg dedicat persoanei lui Isus. În plus, veți avea ocazia în curând să câștigați un exemplar din această carte. Detalii în postarea dedicată episodului special de sâmbătă, 4 decembrie!
Acest sezon (9), de altfel, cred că vă oferă multe alte sugestii de cărți potrivite pentru această perioadă, cum ar fi cele ale lui N.T. Wright, Iisus pur şi simplu – o nouă viziune despre cine a fost, ce a făcut şi de ce contează și Cum a devenit Dumnezeu Împărat – povestea uitată a Evangheliilor, pentru o abordare mai proaspătă.
Am menționat deja cartea lui Ann Voskamp, Cel mai mare Dar, căreia i-am dedicat și ei emisiune și articol și care are un loc special în inima mea, pentru că am citit-o imediat după ce am devenit mamă.
Dacă nu vă interesează devoționalele de niciun fel, nici să mai citiți încă o carte despre îngeri, păstori și iesle, dar vreți o carte care să aibă totuși legătură cu sărbătoarea Nașterii Domnului, cred că volumul Și El a locuit printre noi de A.W. Tozer este exact ce vă trebuie! În această carte acesta abordează misterul Întrupării pe baza învățăturilor din Evanghelia după Ioan, explicând implicațiile acesteia pentru credincioși.
De asemenea, de-a lungul timpului am scris și câteva liste de recomandări de cărți de citit în perioada de Advent, din mai multe genuri.
Prima a fost Cărţi de citit până la Crăciun (pe lângă relatările din Evanghelii), ce cuprinde 8 titluri, în română, și în engleză, de John Piper, Charles Dickens, Cecelia Ahern și Dr. Seuss, printre altele.
A doua s-a numit 4 cărţi pentru perioada de Advent, în care s-au alăturat Jostein Gaarder cu o carte-calendar de Advent, un alt devoțional de John Piper și Dr. Seuss în română, de data asta.
Iar anul trecut am propus o selecție pentru toate vârstele, Cele mai frumoase cărți de Advent pentru întreaga familie, în care veți găsi multe cărți ilustrate pentru copii(i din noi).
În plus, vă anunțăm cu bucurie despre un nou devoțional în curs de apariție, Advent – Gânduri în preajma Crăciunului de Vlad Crîznic și Adelina Ghilea, care credem că trebuie să fie o carte faină, având în vedere celelalte cărți de Vlad Crîznic pe care le-am mai prezentat în trecut, Apologetica în jurul mesei și Creștin(ism)ul (i)relevant.
Acestea fiind zise, ce v-am pregătit totuși anul acesta pentru perioada de Advent? În primul rând, pe 1 decembrie, articolul dedicat cărții Descoperă frumusețea numelor lui Isus de Asheritah Ciuciu (care văd că este deja populară printre voi!).
În al doilea rând, încheiem sezonul aniversar #ceov10ani cu un episod special de Advent pe 4 decembrie, cu extrase din Advent for Everyone de N.T. Wright, o carte bazată pe scrierile apostolilor, și cu un nou GIVEAWAY!
Iar apoi, începând de luni, 29 noiembrie, în zilele de luni, miercuri și vineri, până de Ajun (cu excepția zilei de 1 decembrie), vă invităm să descoperim istoria câtorva tradiții de Crăciun în rubrica Enciclopedia Crăciunului.
Iată așadar numeroase sugestii pentru a petrece un Advent plin de lecturi valoroase!
Voi ce aveți în plan să citiți în această perioadă? Ce v-a atras din lista noastră? Aveți alte idei?