Cunoaşterea Celui PreasfântCum crezi că este Dumnezeu? Este Dumnezeul pe care Îl cunoşti tu creat după chipul şi asemănarea ta sau este ceva mai mult? Ce putem cunoaşte despre Dumnezeu? Autorul Aiden Wilson Tozer ne răspunde la aceste întrebări şi la alte câteva în cartea sa intitulată Cunoaşterea Celui Preasfânt.

Mesajul acestei cărţi nu-şi trage rădăcinile din timpurile noastre, dar este adecvat lor şi cerut de o situaţie care există în Biserică de mai mulţi ani şi care se înrăutăţeşte constant. Mă refer la pierderea conceputului de maiestate din gândirea religioasă generală. Biserica a abandonat concepţia înaltă despre Dumnezeu pe care o avea cândva şi a înlocuit-o cu una atât de ieftină şi de lipsită de demnitate, încât aceasta a ajuns cu totul nevrednică de oamenii inteligenţi care vor să se închine cu adevărat, spune Tozer.

Dacă imaginea noastră despre Dumnezeu este eronată sau inadecvată, este imposibil să păstrăm în practică o morală sănătoasă sau o atitudine interioară corectă. Dacă vrem să avem iarăşi putere spirituală în vieţile noastre, trebuie să începem să-L vedem tot mai mult pe Dumnezeu aşa cum este El în realitate.

Ca o umilă contribuţie la mai buna cunoaştere a Maiestăţii Celeste, vă încredinţez studiul ce urmează, plin de reverenţă faţă de atributele lui Dumnezeu. De vreme ce cartea de faţă nu are un stil esoteric şi nici tehnic, ci este scrisă într-un limbaj al închinării, lipsit de pretenţii literare, poate că unii oameni vor fi atraşi s-o citească. Deşi cred că nu se va găsi aici nimic care să contravină teologiei creştine sănătoase, totuşi nu scriu pentru teologii de profesie, ci pentru omul simplu, pe care inima îl îmboldeşte să-L caute pe Dumnezeu Însuşi.

Veţi vedea că, într-adevăr, deşi cartea vorbeşte despre nişte concepte înalte – atributele lui Dumnezeu – ea este foarte uşor de citit şi de urmărit.

Primul lucru pe care insistă Tozer să-l lămurească este de ce e necesar să avem o concepţie corectă despre Dumnezeu. El consideră că este esenţial pentru fiinţa umană […] modul în care Îl concepe pe Dumnezeu.

Şi asta pentru că profunzimea sau superficialitatea gândirii celui ce se închină determină calitatea închinării; prin urmare, închinarea poate fi sfântă sau nedemnă. O concepţie corectă despre Dumnezeu este fundamentală nu numai pentru teologia sistematică, ci şi pentru trăirea creştină practică. Ea este pentru închinare ceea ce este temelia pentru un templu: când aceasta este necorespunzătoare sau strâmbă, mai devreme sau mai târziu, întregul edificiu se va prăbuşi.

Această concepţie greşită este produsul idolatriei, pentru că Tozer consideră că inima idolatră presupune că Dumnezeu este altfel decât este – un păcat monstruos în sine – şi Îl substituie pe adevăratul Dumnezeu cu unul făcut după chipul şi asemănarea sa.

Dacă ne întrebăm totuşi „Ce anume ne-a descoperit Dumnezeu despre Sine şi poate fi priceput de către o minte pioasă?“, cred că există un răspuns deplin şi mulţumitor. Căci, deşi Numele lui Dumnezeu este tainic şi natura Lui de nepătruns, în dragostea Lui binevoitoare El a declarat, prin revelaţie, anumite lucruri ca fiind adevărate cu privire la Sine. Pe acestea le numim atributele Sale.

În continuare Tozer va lua în discuţie aceste atribute, dedicându-i fiecăruia în parte un capitol separat, nu înainte însă de a explica la ce se referă când foloseşte acest termen de „atribut“.

Tozer ne atenţionează că trebuie să ne dezvăţăm de obiceiul de a ne gândi la Creatorul nostru aşa cum ne gândim la creaturile Lui. Aşadar, un atribut nu este o parte componentă a lui Dumnezeu. El ne indică cum este Dumnezeu.

Primul atribut adus în discuţie de Tozer este Trinitatea. Este deosebit de important să ne gândim la Dumnezeu ca la o Trinitate în unitate, fără să confundăm Persoanele sau să divizăm Esenţa. Numai astfel vom avea o gândire corectă despre Dumnezeu, care să fie vrednică de El şi de propriile noastre suflete.

Al doilea atribut al lui Dumnezeu, înţeles ca un adevăr pe care El ni l-a revelat despre Sine este existenţa în Sine a lui Dumnezeu. Tozer ne atrage atenţia că trebuie să-L percepem pe Dumnezeu ca fiind total altceva decât noi, oamenii şi să nu încercăm să ni-L imaginăm pornind de la însuşiri umane.

A recunoaşte că există Cineva care ne transcende, care nu poate fi încadrat în nici una din categoriile noastre, care nu poate fi etichetat cu un nume şi care nu poate fi somat să Se prezinte în faţa judecăţii raţiunii noastre, nici obligat să Se supună curiozităţii noastre: aşa ceva cere foarte multă smerenie, mai multă decât posedăm cei mai mulţi dintre noi, aşa că încercăm să salvăm aparenţele coborându-L pe Dumnezeu la nivelul nostru sau, cel puţin, la un nivel la care Îl considerăm accesibil nouă.

Autorul ne explică şi de ce contează să ştim că Dumnezeu există de Sine stătător: Omul este o fiinţă creată, un „eu“ derivat şi contingent care în sine nu posedă nimic şi este dependent în fiecare etapă a vieţii sale de Cel care l-a creat după asemănarea Sa. Realitatea existenţei lui Dumnezeu este necesară pentru realitatea existenţei omului. Îndepărtaţi-L pe Dumnezeu din gândire şi omul nu mai are nici un temei pentru propria-i existenţă.

Şi asta pentru că omul nu îşi este sieşi auto-suficient, cum este Dumnezeu. Auto-suficienţa lui Dumnezeu este atributul pe care îl abordează Tozer în continuare: Dumnezeu Îşi este suficient Sieşi; El este ceea ce este în Sine, în accepţiunea supremă a acestor cuvinte.

În continuare, Tozer vorbeşte despre eternitatea lui Dumnezeu: Ar fi înţelept ca noi, cei care trăim în acest veac agitat, să medităm îndelung şi adesea la viaţa noastră şi la zilele noastre, înainte de a da ochii cu Dumnezeu în pragul veşniciei. Căci noi suntem făcuţi pentru veşnicie, la fel de sigur cum suntem făcuţi pentru timp şi, ca fiinţe morale responsabile, trebuie să ne preocupăm de amândouă.

Tatăl nostru care eşti în ceruri, îngăduie-ne să-Ţi vedem slava, fie şi din crăpătura stâncii sau dindărătul mâinii Tale ocrotitoare. Oricare ar fi pentru noi preţul: pierderea prietenilor, a bunurilor materiale, a lungimii zilelor noastre, îngăduindu-ne să Te vedem aşa cum eşti, ca să Te putem adora aşa cum se cuvine. Prin Isus Hristos, Domnul nostru. Amin. Aşa se roagă Tozer la începutul capitolului următor, care vorbeşte despre infinitatea lui Dumnezeu.

Următorul atribut la lui Dumnezeu prezentat de Tozer este imuabilitatea lui Dumnezeu. A spune că Dumnezeu este imuabil înseamnă a spune că El nu diferă niciodată de Sine Însuşi. Aşa cum nu poate exista nicio mutaţie în caracterul moral al lui Dumnezeu, tot astfel nu poate exista nicio schimbare în esenţa divină.

Pe lângă faptul că Dumnezeu nu se schimbă, El cunoaşte totul. În următorul capitol autorul vorbeşte despre omniscienţa divină: A spune că Dumnezeu este omniscient înseamnă a spune că El posedă o cunoaştere perfectă, deci nu are nevoie să înveţe. Ba mai mult, înseamnă a spune că Dumnezeu n-a învăţat niciodată şi nici nu poate învăţa.

Strâns legat de atributul omniprezenţei este atributul înţelepciunii lui Dumnezeu, despre care este vorba în capitolul următor. Iată cum defineşte Tozer înţelepciunea:

Înţelepciunea, printre altele, este aptitudinea de a stabili ţeluri perfecte şi de a le atinge prin mijloace desăvârşite. Ea vede sfârşitul încă de la început, astfel încât nu are nevoie să ghicească ori să presupună. De aceea, un Dumnezeu nemărginit în înţelepciunea Lui trebuie să lucreze într-o manieră care nu poate fi îmbunătăţită de către creaturile mărginite.

Pentru a lucra într-un astfel de mod Dumnezeu trebuie să fie şi omnipotent: Suveranitatea şi omnipotenţa trebuie să fie nedespărţite. Una nu poate exista fără cealaltă. Pentru a domni, Dumnezeu are nevoie de putere, iar pentru a domni în mod suveran trebuie să aibă toată puterea. Şi aceasta înseamnă a fi omnipotent: a avea toată puterea.

În continuare, Tozer vorbeşte despre transcendenţa divină: Nu putem compara fiinţa lui Dumnezeu cu nimic altceva. Nu trebuie să ne gândim la Dumnezeu ca ocupând poziţia cea mai înaltă într-o ordine ascendentă a fiinţelor: pornind de la unicelulare, urcând apoi la peşti, păsări, animale, oameni, îngeri şi Dumnezeu. Aşa ceva ar însemna să recunoaştem eminenţa, chiar preeminenţa lui Dumnezeu, ceea ce nu este suficient; trebuie să recunoaştem transcendenţa Lui, în sensul deplin al cuvântului. Dumnezeu este întotdeauna aparte, într-o lumină de care nu te poţi apropia.

Şi totuşi, deşi este aparte, Dumnezeu este şi omniprezent.

Următorul atribut la care face referire Tozer în cartea sa este credincioşia lui Dumnezeu. Dar mai întâi el ne atrage atenţia că toate acţiunile lui Dumnezeu sunt în armonie cu toate atributele Sale. Nici unul dintre atribute nu contrazice vreun altul, ci toate se armonizează şi se îmbină în adâncul infinit al Dumnezeirii.

O descriere a atributelor lui Dumnezeu nu ar fi completă dacă nu am vorbi despre bunătatea Lui: Bunătatea lui Dumnezeu este ceea ce-L face să fie bun, iubitor, milostiv şi binevoitor faţă de oameni.

De pe lista atributelor lui Dumnezeu nu poate lipsi nici dreptatea Lui: Dumnezeu Îşi este propriul Său principiu al dreptăţii morale, de sine stătător, şi, când îi pedepseşte pe cei răi sau îi răsplăteşte pe cei drepţi, acţionează în conformitate cu Sine Însuşi, din interior, nefiind influenţat de nimic din ceea ce nu este El Însuşi. În Dumnezeu nu există niciodată contradicţii interne. Nici un atribut al Său nu se află în conflict cu un altul, cum au impresia oamenii că se întâmplă.

Iată cum explică Anselm acest paradox: Când Dumnezeu îl pedepseşte pe cel rău este drept, fiindcă este în concordanţă cu ceea ce acesta merită; iar când Dumnezeu îl cruţă pe cel rău, este drept, fiindcă este potrivit cu bunătatea Lui; deci El face ceea ce se potriveşte cu firea Sa de Dumnezeu bun la modul absolut.

Şi atunci când Dumnezeu îl cruţă pe cel rău El îşi dovedeşte îndurarea.

După cum îndurarea este răspunsul bunătăţii lui Dumnezeu când se confruntă cu vinovăţia şi mizeria umană, tot aşa harul – un alt atribut al lui Dumnezeu – este bunătatea lui Dumnezeu îndreptată spre datoria şi lipsa noastră de merite. Prin harul Său, Dumnezeu atribuie merite acolo unde înainte nu exista nici unul şi declară că nu se mai află nici o datorie acolo unde, cu puţin timp înainte, aceasta exista.

Autorul vorbeşte apoi despre dragostea şi sfinţenia lui Dumnezeu. Tozer arată că sfinţenia lui Dumnezeu nu este doar lucrul cel mai bun pe care-l cunoaştem îmbunătăţit la infinit. Nimic din ce cunoaştem noi nu se poate compara cu sfinţenia divină. Sfânt înseamnă aşa cum este Dumnezeu. Pentru a fi sfânt, El nu Se conformează unui standard. El Însuşi este standardul.

Ultimul atribut discutat de Tozer în cartea lui este suveranitatea lui Dumnezeu: Suveranitatea lui Dumnezeu este atributul prin care El conduce întreaga creaţie, iar pentru a fi suveran, Dumnezeu trebuie să fie atotştiutor, atotputernic şi absolut liber.

Vă invit să descoperiţi descrierea pe larg a acestor atribute ale lui Dumnezeu care ne ajută să avem mereu în minte imaginea unui Dumnezeu măreţ şi sfânt şi fie ca acest lucru să ne ajute să ne închinăm cu mai multă reverenţă. Este impresionant cum o carte scrisă în 1961 poate avea relevanţă şi astăzi. Acesta este cazul cărţii lui Tozer, Cunoaşterea Celui Preasfânt şi asta pentru că ea vorbeşte despre un Dumnezeu transcendent şi infinit, care a fost relevant în 1961, este relevant şi astăzi şi va fi relevant o eternitate.

Reclame

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s