Rezultate sondaj aniversar – despre beletristica „creștină”, SF-uri și Ravi Zacharias


Așa cum vă promiteam, revenim cu un articol în care să discutăm și să răspundem la sugestiile făcute de voi în sondajul aniversar. Vă mulțumim încă o dată pentru timpul acordat și vă rugăm să nu vă simțiți ofensați dacă nu vom prezenta prea curând (sau niciodată, în unele cazuri) cărțile sugerate de voi. Ne-am dorit să știm ce vă interesează ca să vă putem sluji și – îndrăznim să spunem – călăuzi mai bine prin prezentările noastre de carte. Unele dintre sugestii, deși valoroase, vor fi puse pe lista de așteptare, având în vedere că avem și noi propriile liste de priorități și referințe, vă mulțumim că ni le-ați semnalat. Altele, după cum vă vom arăta în continuare, le găsiți deja prezentate pe blog, iar altele nu-și vor găsi loc la noi pe blog (despre o categorie anume vom explica de ce).

Așadar, top 3 teme de interes ale celor 27 de respondenți la sondaj sunt:

  • Cărțile despre relații
  • Devoționalele și cărțile pentru femei
  • Mărturiile/biografiile

Pentru cei care ne-au descoperit recent, vrem să evidențiem ce avem deja pe blog din aceste categorii.

În ceea ce privește cărțile despre relații (care e un termen destul de cuprinzător), avem deja pe blog câte ceva pentru fiecare tip de relație:

Devoționalele sunt mai greu de prezentat (cel puțin în stilul în care o facem noi), având în vedere că nu prezintă o teză anume sau niște idei unitare. Cu toate acestea, am prezentat devoționale de Advent („Cel mai mare Dar” de Ann Voskamp și „Descoperă frumusețea numelor lui Isus” de Asheritah Ciuciu) și am făcut de-a lungul anilor serii „de sezon”, pentru Postul Paștelui și Advent, extrase din cărți devoționale „În așteptarea Darului”, „Dumnezeu este în iesle”, „Advent în Narnia”, „Pe drumul crucii”, etc.

Spre cărțile pentru femei nu prea ne-am îndreptat atenția, deși am prezentat chiar în primul sezon „Feminitate pusă deoparte” de Leslie Ludy, pentru că nu ne-am dorit ca domnii să se simtă excluși. Avem însă destule prezentări ale unor cărți scrise de femei, cum ar fi Elisabeth Elliot, Corrie ten Boom sau Ann Voskamp.

Avem două sezoane întregi dedicate cărților de mărturii și (auto)biografiilor, și este un domeniu care ne va interesa și pe noi în continuare.

Cineva ne sugera doi autori pe care i-am abordat în emisiunile noastre. Am prezentat „De ce întârzie trezirea?” de Leonard Ravenhill și 8 titluri de A.W. Tozer (care cu siguranță va mai reveni în atenția noastră și pe viitor).

De asemenea, alte persoane ne-au sugerat alte două cărți pe care le-am prezentat deja „Călătorind de la Răsărit la Apus” de Ravi Zacharias și „Viața împreună. Psalmii” de Dietrich Bonhoeffer.

În lumina (sau întunericul…) celor dezvăluite de raportul RZIM, lăsăm la latitudinea fiecărui cititor să aleagă dacă lectura cărților lui Razvi Zacharias ar mai fi potrivită sau nu. Știm că Dumnezeu a lucrat în viața multor oameni, în mod autentic, prin prelegerile sale, și că și noi am descoperit idei valoroase din cărțile sale mai vechi și scrise înainte de perioada menționată în raportul RZIM. Știm de asemenea că Dumnezeu cunoaște tot adevărul, ne smerim și ne cutremurăm în fața unor astfel de căderi, știind că și noi suntem supuși păcatului și că fără El suntem pierduți.

Ținem să menționăm acest lucru pentru că ne-ați semnalat, în sondaj, această temă delicată: cum s-ar raporta un cititor creștin la cărțile lui Ravi Zacharias. Noi vom păstra pe blog recenziile cărților sale care prezintă idei bune, ce nu contrazic adevărul revelat de Dumnezeu în Sfânta Scriptură, și îndemnăm la citirea cu spirit critic atât a cărților lui (pentru cine mai dorește), cât și a cărților oricărui alt autor. Nu știm niciodată ce alte detalii din viețile altor scriitori ne-ar dezamăgi, dacă le-am cunoaște, dar asta nu înseamnă că nu mai citim nicio carte. Fiecare articol despre Ravi Zacharias rămaas pe blog va avea, totuși, un text similar acestuia, ca „avertisment”.

O sugestie care s-a repetat a fost cea a beletristicii „creștine”. Înainte de explica de ce respingem conceptul cu totul, cred că este drept să nuanțăm și să ne gândim ce intră în această categorie. Romane scrise de scriitori creștini cu scopul de a transmite mesajul Evangheliei prin convertirea unor personaje sau prin prezentarea vieții unor personaje fictive declarat creștine? Romane inspirate de personaje biblice mai mult sau mai puțin marginale (în majoritatea cazurilor, feminine), pe baza cărora se țes serii întregi? Romane romantice în care, prin relațiile unor cupluri se vrea a se scoate în evidență „puterea răscumpărătoare a iubirii (lui Dumnezeu)”? Romane istorice bazate pe evenimente sau situații sociale ca sclavia în SUA, Holocaustul, în care personaje creștine (fictive sau cu bază în istorie) îi ajută pe cei oprimați? Acestea sunt genurile publicate la noi, cel puțin, sub această etichetă.

Care credem noi că sunt problemele (mai ales în ce privește primele două genuri)?

Madeleine L’Engle spune că arta care nu este bună nu este, prin definiție, artă creștină, în timp ce, pe de altă parte, arta bună, adevărată și frumoasă este artă creștină, indiferent ce crede artistul. Deși această afirmație este probabil discutabilă, cert este că în cele mai multe cazuri agenda – chiar și creștină – lasă rareori loc literaturii bune și „uzurpă frumosul” (în cuvintele lui Andrew Peterson). Și invers, literatura de calitate de multe ori va exprima adevărurile biblice, uneori fără să-și propună asta. De ce? Așa cum spunea C.S. Lewis, discutând despre scrierea Cronicilor din Narnia (pe care doar dacă ești creștin le vei citi ca pe niște romane „creștine”, altfel îți vor scăpa simbolurile și temele creștine care apar), elementul creștin își face loc firesc în poveste.

Dacă dorești să citești literatură, dorești ca ea să spună o poveste într-un mod plăcut, frumos. Dacă frumosul dispare, de ce n-ai citi direct o predică (dacă dorești ceva explicit creștin în ce citești)?

Eu (Irina T.) am citit până acum 3-4 romane „creștine” și nu am descoperit în ele nici literatură de calitate, nici o prezentare convingătoare a Evangheliei. Despre unul dintre ele am scris aici, iar despre altul aici. Includerea cu forța a mesajului creștin dă naștere ori la scenarii neverosimile ori la unele de-a dreptul penibile.

Nu mi se par potrivite convertirile fictive (deseori neverosimile sau forțate), iar în cazul cărților inspirate de personaje istorice, în ce am citit, nu se ține cont de contextul istoric și se folosesc aceleași manierisme în relațiile romantice ca în zilele noastre. Există destul de multe (auto)biografii și mărturii reale mult mai bine scrise și mai convingătoare decât ar putea fi un roman cu subiect creștin.

Iar în cazul romanelor romantice, sincer, mi-e jenă de mai toate începând cu coperta… Și, să ne înțelegem, îmi place și mie să citesc câte un roman romantic din când în când, dar sincer, am găsit lucruri mai bine scrise și mai plăcute în literatura „necreștină” decât în cea așa-zis creștină.

Ceea ce scria Sarah Clarkson în cartea Book Girl (pe baza căreia am făcut seria Oamenii cărții) pe tema aceasta cred că exprimă foarte bine ce încerc să spun:

Ceea ce am descoperit din propriul meu proces de discernământ este că trebuie să mă întreb mai degrabă ce transmite o carte ca întreg, decât dacă explică sau pomenește mesajul creștin. Ce caută această carte să mă facă să cred prin dezvoltarea personajelor sale, prin alegerile lor, prin consecințele acestora și prin felul în care prezintă ideea de credință? Prezintă capacitatea omului de a alege? Abordează realitatea păcatului? Susține ceea ce este frumos și bun? Pune preț pe viața umană? […]

Calitatea concepției despre lume și viață a unei cărți nu poate fi măsurată după numărul de ocazii în care apare numele lui Isus sau e citată Scriptura. Deseori confundăm, cred, în creștinismul contemporam și mai ales în cultura evanghelică, și nu facem diferența între formă creștină și vocabular creștin. Un roman poate fi plin până la refuz de „creștineză”, să folosească fraze creștine cunoscute, dar să comunice prin formă și intrigă ceea ce se dovedește a fi o poveste seculară.

Să ne gândim puțin: „Anna Karenina” este o carte despre o aventură adulteră, pe când în librăria locală s-ar putea să găsești 12 romane romantice creștine cu cupluri care se căsătoresc și poate că abia de se sărută până în ziua nunții. Dialogul acesteia din urmă s-ar putea să conțină versete direct din Biblie, în timp ce în romanul mai sus menționat acesta se învârte în jurul decadenței aristocrației rusești și a multelor sale intrigi. Dar multe romane romantice „creștine” prezintă povești care se bazează mult mai mult pe tiparul secular al romantismului și al satisfacerii sinelui, în care emoția are valoare de adevăr, unde problemele dispar miraculos și scopurile supreme ale confortului și fericirii sunt atinse până la sfârșitul romanului. …

„Anna Karenina” se luptă cu dorințele inimii și cu obligațiile integrității; ne arată ce înseamnă să „asculți de inima ta” cu adevărat și care sunt consecințele atunci când pui satisfacerea sinelui mai presus de alți oameni, moralitate și chiar de Dumnezeu; ne spune adevărul despre lume și ne confruntă cu realitatea dorinței și a alegerilor în viața noastră.

În paranteză fie spus, am citit Anna Karenina în liceu și deși nu pot să spun că mi-a plăcut, tot sunt de acord cu Sarah Clarkson.

Nu spun că nu există romane (fie ele romantice sau nu) creștine bine scrise; George MacDonald (scriitor și predicator) a scris Prințesa și goblinii, C.S. Lewis, Cronicile din Narnia, L.M. Montgomery, Anne de la Green Gables (și restul), pentru a-i numi doar pe câțiva, dar ei nu se folosesc de forma de poveste ca să predice. Din viața lor și, am putea spune, „din prisosul inimii lor”, elementele creștine își croiesc în mod firesc drum printre rânduri, prin literatura de înaltă calitate, prin simboluri și prin trăirea de zi cu zi a personajelor.

În final, ce s-a întâmplat cu Jane Austen sau surorile Brontë? E adevărat că sunt mult mai solicitante, nu se citesc la fel de ușor ca romanele chick-lit, dar mai bine citiți una dintre cărțile lor decât un roman romantic cu o copertă jenantă catalogat drept „beletristică creștină”. Veți avea parte și de romantism, curtare, căsnicii, dar și de umor, inteligență, o radiografie complexă a naturii umane și literatură de înaltă clasă. Vă rog frumos!

(Irina E.) Cu mult mai vrednice de admirație sunt operele lui C.S. Lewis și ale prietenului său J.R.R. Tolkien, a căror credință a reprezentat însuși materialul din care este croită povestea. Iar Tolkien strălucește și mai mult în acest sens, pentru că nu își prezintă crezul ostentativ, nici măcar alegoric, însă credința sa și înțelegerea sa profundă a tot ce înseamnă mit, creație și sub-creație își face simțită prezența în mod subtil și cu atât mai puternic și transformator, pentru oricine are ochi să vadă. „Aici se găsesc frumuseți care te străpung ca săbiile sau te ard ca tăișul rece; aceasta este o carte care îți va străpunge inima” scria C.S. Lewis despre Stăpânul Inelelor. Știm însă că, din păcate, persistă uneori ideea că Stăpânul Inelelor e un soi de poveste păgână, plină de magie și alte idei periculoase, numai bună de aruncat sau potrivită pentru unii care se joacă jocuri pe calculator cu lumi fantasmagorice. De aceea am început să prezint anul trecut („La pas cu Frăția Inelului” și „O temă de o frumusețe neștiută până atunci”) opera lui Tolkien și îmi doresc să continui acest obicei, mergând chiar mai departe de operele sale cele mai cunoscute, pe măsură ce descopăr și redescopăr frumusețea și măreția din spatele lor.

Tolkien însuși spunea despre Stăpânul Inelelor că este o lucrare fundamental religioasă și creștină, inconștient la început, însă conștient la revizuire. Iar prietenul său C.S. Lewis îl completează într-un eseu scris tocmai despre Stăpânul Inelelor: „Valoarea mitului este că ia toate lucrurile pe care le cunoaștem și le redă bogata semnificație, ascunsă până acum de „vălul familiarității. (…) Punând pâinea, aurul, calul, mărul sau drumurile însele într-un mit, nu ne retragem din fața realității: o redescoperim. Această carte aplică un asemenea tratament nu numai pâinii sau mărului, ci și binelui și răului, eternelor noastre primejdii, suferinței și bucuriilor noastre. Cufundându-ne în mit, le vedem mai clar. Nu cred că ar fi putut să procedeze în niciun alt fel.”

Tot Lewis scria că niciodată nu a început cu un mesaj sau cu vreo morală, dar acestea și-au croit drum singure în timpul procesului de scriere. Cât de mult diferă o asemenea abordare de abordarea superficială a unor autori de romane „creștine” care nu urmăresc decât să aibă un personaj convertit la creștinism (evanghelic eventual) la finalul cărții, pe care o presară cu elemente interesante ca să țină totuși trează atenția cititorului. Nu exagerăm deloc dacă spunem că vieți întregi au fost schimbate și modelate de operele lui Lewis și Tolkien, dovedind superioritatea abordării lor.

O altă sugestie pe care am primit-o este prezentarea de SF-uri creștine. Și am plăcerea să menționez că deja am făcut-o, în articolele despre Trilogia Spațială, „Departe de planeta tăcută”, „Perelandra” și „That Hideous Strength”. Lewis citea literatura științifico-fantastică a vremii, de la A Voyage to Arcturus a lui David Lindsay sau Possible Worlds de J.B.S Haldane, multe având ca temă colonizarea interplanetară, având ca scop perpetuarea, ameliorarea și triumful speciei umane. El însuși scrie „Îmi place întreaga idee planetară ca mitologie și am dorit pur și simplu să cuceresc pentru propriul meu punct de vedere (cel creștin) un lucru care a fost dintotdeauna folosit de partea adversă. (…) sub acoperirea unui romance, în mintea oamenilor poate fi strecurată oricâtă teologie fără ca ei să-și dea seama.” Ce a ieșit? Puteți vedea câteva idei în articolele de pe blog.

Poate că That Hideous Strength e o distopie destul de bizară, iar distopii s-au tot scris, însă nu cred că alt autor a reușit să își imagineze la fel de bine existența unei planete întregi cu specii inteligente, dar care nu au căzut în păcat („Departe de planeta tăcută”), sau să reimagineze ispitirea din Eden – dar pe altă planetă („Perelandra”) – toate acestea în armonie cu credința creștină.

Noi vom continua să vă semnalăm romane bune (indiferent de credința autorului), așa cum am făcut-o până acum în rapoartele lunare sau în articolele despre priorități de lectură.

O altă categorie care a apărut de câteva ori a fost cea a cărților pentru copii. Scriu (Irina T.) de câțiva ani liste de recomandări de cărți pentru copii și adolescenți în preajma Zilei Copilului și liste de cărți pentru părinți, deci dacă abia acum ne-ați descoperit, aveți ce citi din urmă. Este una dintre pasiunile mele, așa că sigur veți găsi aici în continuare recomandări din acest domeniu.

Și eu sunt în căutare de cărți bune pentru copii și adolescenți, atât ficțiune, cât și despre viața creștină (pentru că problema beletristicii „creștine” am lămurit-o mai sus și se aplică și literaturii pentru copii și adolescenți) și ori de câte ori am descoperit ceva bun am semnalat pe blog.

Două „cărți prin care poți ajuta copiii să înțeleagă cum să aibă o relație personală cu Domnul Isus” știu că sunt în curs de traducere, așa că de-abia aștept să vă pot spune mai multe despre ele.

Iar dintr-una dintre cărțile Lisei-Jo Baker am inclus citate în seria Un strop de viață pentru mame. Dacă vă interesează o recenzie separată a cărții Surprised by Motherhoodi, am mai scris un pic aici despre ea. Am încercat în general să prezentăm cărți apărute și în limba română, pentru că ne dăm seama că nu mulți citesc în limba engleză și vrem să fie cărți pe care chiar să le citească cât mai mulți.

Ceea ce ne aduce la subiectul „stocului”. Cineva ne cerea să ne refacem „stocurile”. Știm că unele dintre cărțile prezentate în primii ani de emisiune și de blog nu se mai găsesc, și noi ne dorim să fie retipărite, dar nu avem „pârghiile” necesare să abordăm editurile să le cerem acest lucru. Și nu, nu suntem distribuitori de carte ca să avem ce stocuri să ne refacem, noi doar prezentăm cărțile, iar în primii ani ne-am bazat foarte mult pe biblioteca RVE București, pe lângă cele personale, unde existau ediții mai vechi.

Dar nu renunțați și verificați periodic editurile și librăriile, pentru că, de exemplu, de curând am văzut că s-a reeditat Hristos, mântuirea mea de Traian Dorz (asta fiind una dintre cărțile mai greu de găsit).

Acestea fiind zise, sperăm că v-am lămurit chestiunile abordate în sondaj, vă dorim lectură și audiție plăcute în continuare la noi pe blog, le urăm bun-venit celor care ne-au descoperit cu ocazia acestei aniversări și îi invităm să se aboneze la blog pentru a fi la curent cu toate articolele publicate.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s