calatorindVi s-a întâmplat să vă formaţi o imagine despre cineva, poate chiar un scriitor sau lider şi apoi să aflaţi lucruri surprinzătoare despre parcursul lor în viaţă, lucruri la care nu v-aţi fi gândit? Astăzi vă prezint povestea cel puţin surprinzătoare a vieţii cunoscutului apologet creştin Ravi Zacharias, descrisă în autobiografia Călătorind de la răsărit la apus – Dumnezeul din umbră, scrisă cu ajutorul lui R.S.B. Sawyer.

Poate că cei care i-aţi citit cărţile vi l-aţi imaginat ca și mine ca pe un om extrem de cult, şcolit la cele mai bune universităţi, care a intrat în contact cu lideri mondiali şi a călătorit în toată lumea şi nu v-aţi gândit nicio clipă că prima parte a vieţii lui a arătat cu totul diferit.Dacă aţi citit alte cărţi scrise de el, veţi observa de la început că aceasta este cu totul diferită şi, aş spune eu, cea mai frumoasă.

În prima parte a cărţii, intitulată În răsărit, Ravi Zacharias rememorează anii copilăriei şi adolescenţei petrecute în India, ţara sa natală. Născut în sudul Indiei, la Chennai (fostul Madras), Ravi Zacharias face parte dintr-o familie cu prestigiu şi renume, bunicul şi străbunicul său fiind lingvişti de mare clasă, care au întocmit dicţionare.

El îşi aminteşte că primul contact al familiei sale cu o religie occidentală a fost cu Martorii lui Iehova, un contact însă de scurtă durată. Aminteşte, de asemenea, şi de o stră-stră-străbunică credinicioasă şi, mai apropiată de el, de bunica credincioasă din partea mamei, Agnes Manickam, care a lăsat o amprentă puternică în viaţa lui.

Tatăl lui a studiat relaţiile industriale de muncă în Anglia şi după întoarcerea în India a fost transferat de guvern de la Madras, din sud, la Delhi, în nord, devenind secretar adjunct în Ministerul Afacerilor Interne.

Ravi Zacharias vorbeşte apoi despre comunitatea Bisericii Cathedral Church din care făcea parte şi familia lui şi despre convertirea surorii lui, în urma unei seri de tineret a organizaţiei Youth for Christ.

Urmează nişte pagini emoţionante în care el povesteşte despre pasiunea lui pentru sport, în special pentru cricket, despre cât de slab era la învăţătură şi despre sentimentul ratării, întreţinut şi de o relaţie tensionată cu tatăl său.

Deşi avea mulţi prieteni şi era popular, Ravi Zacharias avea un sentiment de singurătate şi eşec din cauză că el nu avea niciodată bani sau succes la şcoală. Deşi tatăl lui avea o slujbă privilegiată, avea o datorie de plătit, ceea ce a însemnat că familia nu avea prea multe posibilităţi.

Era mereu pus pe şotii, dar, aşa cum mărturiseşte el, multe dintre lucrurile acestea le făceam pentru a ascunde lupta interioară care se dădea în sufletul meu şi pentru a-mi hrăni nevoia de a demonstra că sunt cineva. Niciunul dintre prietenii mei, nici altcineva din familie – nici măcar mama – nu bănuia cât de adâncă era singurătatea care îmi măcina sufletul. Cu toate că eram foarte apropiat de prietenii mei, când eram în preajma lor mă simţeam dominat de un sentiment de inferioritate. Probabil că unele dintre manifestările mele erau menite să demonstreze un sentiment de identitate, spune Ravi Zacharias.

Tocmai în această etapă a existenţei mele, tata, probabil pentru a mă face ca, de ruşine, să mă confrunt cu realitatea, a început să-mi spună unele lucruri care au lăsat răni adânci în sufletul meu şi pe care nu reuşeam să mi le scot din minte. Totul a culminat cu un torent verbal scurt, în timp ce stăteam în faţa lui. „Eşti un ratat total. Eşti o ruşine pentru familie. Niciodată nu vei avea succes în viaţă.“

Aceste vorbe i-au marcat profund atitudinea faţă de şcoală şi, mai ales, faţă de viaţă. Stăteam în sala de clasă la şcoală şi mă gândeam: oare ce o să se aleagă de mine? Gândul acesta mă măcina în permanenţă. Aşa am ajuns să-mi pun singur întrebarea: „Oare sunt într-adevăr un ratat? Oare aş putea să scap de viaţa aceasta fără să sufăr prea mult?“ îşi aminteşte Ravi Zacharias.

M-am decis atunci că mă voi ocupa de problemă la modul cel mai serios, continuă el. Eram hotărât să găsesc soluţii, iar dacă nu voi fi în stare să le găsesc, atunci voi renunţa la tot. „Dacă asta-i viaţa, atunci n-am nicio speranţă! îşi zicea el. Mi-am îndreptat gândurile înspre singura soluţie la care mai puteam apela. „Dumnezeule, dacă exişti, atunci Te rog să mi Te descoperi. Dacă nu, nu mai vreau să trăiesc.“

Pe fondul acestor căutări, Ravi Zacharias s-a implicat tot mai mult în practicarea cricket-ului, considerând că era singurul lucru care îi aducea împlinire, iar şcoala a fost din ce în ce mai ignorată.

Din fericire, Dumnezeu era la lucru, în umbră, cum spune şi subtitlul cărţii, Dumnezeul din umbră. Surorile mele au devenit pionierii care au croit drumul pentru credinţă în familia noastră, cu toată că nu ştiau atunci în ce măsură, îşi aminteşte Ravi Zacharias.

Un grup de la organizaţia Youth for Christ a venit la şcoala catolică la care învăţau surorile lui, iar sora lui, Sham, a ridicat mâna că doreşte să se împace cu Dumnezeu şi s-a alăturat grupului Youth for Christ. La scurt timp după aceea, a participat şi Ravi cu prietenul lui, Sunder, la una dintre întâlnirile lor.

Cu toate că nu înţelegeam multe din ceea ce spunea vorbitorul acela, am priceput suficient cât să mă atenţioneze cu privire la faptul că starea mea nu era una bună şi că Dumnezeu avea soluţia pentru problemele mele. Am ridicat mâna. […] În viaţa mea se întâmplase ceva care urma să-mi schimbe destinul, dar drumul era încă în ceaţă. Nimic nu ieşise încă la lumină. În seara aceea am plecat acasă pe jumătate conştient de ceea ce mi se întâmplase, dar pe jumătate încă în ceaţă totală cu privire la semnificaţia celor întâmplate.

Sentimentul de eşec nu-l părăsise şi într-o zi, acesta l-a copleşit şi Ravi Zacharias a încercat să se sinucidă.

Nu ştiam ce avea să mi se întâmple şi, dintr-o dată, m-a cuprins teama. Nu ştiusem cum trebuie să trăiesc, iar acum dovedisem că nu ştiam nici să mor. Eşuasem pe ambele planuri, iar acum mă înfricoşa gândul că nu ştiam ce urma să se aleagă de mine, mărturiseşte el despre momentul în care, încercând să ia o supradoză de medicamente, sfârşeşte la spital.

Acolo, unul dintre directorii Youth for Christ, Fred David, îl vizitează şi îi lasă o Biblie, spunându-i mamei sale să-i citească Ioan 14:19: Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi. Nu cunoşteam întreaga semnificaţie a versetului, dar cuvintele lui Cristos din Ioan, capitolul 14, versetul 19 reprezentau paradigma definitorie. „Isuse, m-am rugat în inima mea, dacă Tu eşti Cel care poate da viaţa aşa cum trebuie ea să fie, vreau să am şi eu viaţă. Te rog, ajută-mă să scap cu bine de pe patul acesta de spital şi Îţi promit că voi străbate pământul întreg, numai să găsesc adevărul!“ […] Când am părăsit spitalul, împreună cu mama, îmi era cât se poate de limpede în minte că luasem decizia de a deveni al lui Cristos. A fost cea mai impresionantă şi cea mai nobilă dintre toate hotărârile pe care le luasem vreodată. De acum, viaţa mea Îi aparţinea lui Isus Cristos. El îmi ascultase rugăciunea. Simţeam cum aveam în mine ceva cu totul nou – un fior nou, un sens nou, o speranţă nouă, un nou Ravi Zacharias! Nu aveam nicio îndoială că este aşa şi aveam de gând să sondez cu tenacitate semnificaţia acestei noi vieţi. Pentru mine nu mai exista drum înapoi!

Transformarea lui este impresionantă. Devine pasionat de lectură, după ce citeşte un comentariu asupra Epistolei către Romani, aruncat la gunoi în spatele casei sale. Ia decizia de a studia managementul hotelier, învaţă foarte bine şi ajunge un student eminent. În anul 1965 are loc un congres al tinerilor unde câştigă concursul de predicare, în urma căruia este inspirat să înfiinţeze o echipă de predicatori adolescenţi indieni.

Aşa se încheie prima parte a cărţii Călătorind de la răsărit la apus. Dumnezeul din umbră de Ravi Zacharias, urmată de partea a II-a, De la răsărit la apus, unde acesta relatează despre mutarea în Canada în luna mai a anului 1966. Curând se va angaja ca asistent al managerului departamentului de mese festive de la Hotelul Westbury din Toronto.

Tot în acest oraş, la un Simpozion de tineret organizat de Alianţa Creştină şi de Misiune o cunoaşte pe Margie Reynolds, viitoarea lui soţie şi tot aici îşi va descoperi chemarea şi darul de evanghelist.

La 28 de luni după sosirea în Canada, Ravi Zacharias începe cursurile de pregătire teologică la Colegiul Biblic Ontario. Şi astfel, din acel salon al spitalului Wellington, din New Delhi, în 1963, şi până la amvonul bisericii din Toronto, în 1968, fusese traversată nu doar o lume exterioară, ci şi una interioară. Partea fizică geografică fusese partea mai uşoară; pentru terenul sufletului, doar Dumnezeu era suficient de mare, mărturiseşte el.

Şi iată-mă, renunţând la o carieră de afaceri promiţătoare pe care o iubeam şi de care mă bucuram, pentru a intra în lucrare. Şi lucrarea nu-i va fi uşoară.

Alte evenimente semnificative pe care le povesteşte cu multă emoţie sunt convertirea tatălui său, refacerea relaţiei lor şi moartea mamei.

În anul 1977 i s-a propus să călătorească timp de 48 de săptămâni împreună cu soţia şi fiica pentru a vorbi în jurul lumii.

Curând după întoarcerea în Canada va deveni şeful catedrei de Evanghelizare şi Gândire Contemporană la seminar, cu normă întreagă de predare. În plus, o dată pe lună era plecat o săptămână în străinătate şi predica sau susţinea prelegeri în fiecare săptămână.

Combinaţia de predicator şi apologet era foarte rară, mai ales un apologet evanghelist cultural. Ştiam de asemenea că mulţi dintre evanghelicii din ţara mea de baştină, India, se adresau îndeosebi unui singur grup de oameni. Nu se îndreptau în sus. „Cineva trebuie să îi atingă şi pe ei“, mi-am spus. În acelaşi timp, eram descurajat să văd că atât de mulţi dintre slujitorii devotaţi din ţara mea de baştină erau needucaţi, nepregătiţi şi neinstruiţi. Concluzia la care am ajuns a fost că trebuia să fac ceva în legătură cu acest lucru.

Astfel că, prin sprijinul unui sponsor generos, se pun bazele pentru lucrarea de evanghelizare a intelectualilor, a formatorilor de opinie şi a „păgânilor fericiţi“, care să comunice Evanghelia în mod eficient în contextul scepticismului prevalent. Intenţionam să atingem intelectualii şi să înlăturăm orice obstacole din calea lor, astfel încât ei să poată vedea crucea în mod limpede şi nestânjenit.

Ravi Zacharias Ministries (RZIM) a început în august 1984, în Toronto, Canada. Astăzi, sediul nostru este în Atlanta, Georgia, şi avem birouri în Canada, India, Singapore, Emiratele Arabe Unite şi Anglia şi încă alte câteva planificate.

Indiferent dacă te afli într-o poziţie vizibilă ca a mea sau în mijlocul oamenilor, spune Ravi Zacharias, trebuie să înveţi că nu poţi urma o cale doar pentru că pare mai puţin intimidantă. Trebuie să ţii minte faptul că Dumnezeu are o întâlnire cu tine, că slujirea Lui implică un preţ. În acelaşi timp, trebuie să fii înţelept şi nu nepăsător. Să negi realitatea că există anumite locuri în care nu poţi merge înseamnă să faci pe nebunul. Mai important, dacă nu ai învăţat să plăteşti preţul mai mic al urmării lui Cristos în viaţa ta de zi cu zi, nu vei fi pregătit să plăteşti preţul suprem al chemării lui Dumnezeu. Aceasta este una dintre concluziile cărţii Călătorind de la răsărit la apus. Dumnezeul din umbră de Ravi Zacharias.

În partea a III-a a cărţii autorul citează rugăciunea lui David Livingstone – Doamne, trimite-mă oriunde, numai vino cu mine. Pune orice povară peste mine, numai sprijină-mă. Retează orice legături, dar nu şi legăturile care mă leagă de slujirea Ta şi de inima Ta.

Când mă uit la viaţa pe care am avut-o şi la ceea ce mi-a dat Domnul – chemarea mea, prieteniile mele, frumoasa mea soţie şi copiii noştri – toate acestea sunt vise împlinite. Am văzut lumea. Am stat alături de conducători mari. Am dormit în sate şi în casele celor săraci. Uneori, pe cale, a trebuie să mă opresc şi să spun: „Nu-mi vine să cred că aceasta avea Domnul pregătit pentru mine când a început să-mi reclădească viaţa.“ Doar dacă păstrezi în minte rădăcinile tale, viaţa ta obişnuită de zi cu zi şi harul care te-a chemat, poţi să vezi foarte clar privilegiul extraordinar de a le vorbi oamenilor care fac o diferenţă în lume.

Viaţa nu este doar o călătorie geografică – nu doar de la Răsărit la Apus sau de la Miazănoapte la Miazăzi. Există şi un drum în sus şi în jos – calea lui Dumnezeu sau calea noastră. Rugăciunea mea pentru tine, cititorule, este ca şi tu să înţelegi calea Lui, atât în umbră, cât şi în lumină. Nu este descoperire mai mare decât să Îl vezi pe Dumnezeu ca Autor al destinului tău, își încheie Zacharias autobiografia.

Pe mine m-a surprins foarte mult parcursul lui. Nu mă aşteptam ca tocmai el, un apologet atât de convingător şi cunoscut să nu fi fost în stare să ţină pasul cu şcoala şi să înveţe. M-a surprins, de asemenea, să aflu de prima sa pasiune, managementul hotelier, şi de contactele tatălui său şi ale sale cu lideri cunoscuţi şi alte celebrităţi ale vremii. Am citit biografia sa cu multă plăcere şi pot să spun că dintre cărţile sale a devenit preferata mea.

Sperăm că v-am convins că merită să citiţi autobiografia lui Ravi Zacharias Călătorind de la răsărit la apus. Dumnezeul din umbră. Descoperiţi aici pe blog şi alte cărţi ale sale, cum ar fi Poate omul să trăiască fără Dumnezeu?, Izbăveşte-ne de rău, Redescoperă mirarea, Dezamăgit de creștinism?, Sfârșitul rațiunii, Marele Țesător.

 PS: Puteți asculta episodul în care am prezentat cartea pe larg, AICI.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s