În ultimii doi ani, cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor, sărbătorită pe 23 aprilie, am scris câte un articol despre cărțile citite în prima perioadă a anului, încercând să ne amintim și să ne raportăm la prioritățile noastre de lectură pe care le-am pomenit într-un episod din seria specială CARTEA E O VIAȚĂ – SĂ CITIM!
Pentru că am mai scris un astfel de articol și la finalul anului 2020 și vrem să facem o tradiție din acest exercițiu, revenim acum cu o trecere în revistă a cărților pe care le-am citit cu prioritate în ultima parte a anului 2021.
Cu mare părere de rău am aflat că nici anul acesta nu vom avea un Târg de Carte Gaudeamus fizic, ci doar în varianta online și se fac deja 2 ani de la ultimele târguri de carte din București. Nouă ne lipsesc tare mult, și în memoria vizitelor noastre în care ne plimbam de la un stand la altul cu carnețelele cu liste de cărți, ne-am notat și anul acesta niște titluri, mai ales noutăți asupra cărora vrem să vă atragem atenția. Vă invităm să vizitați pagina gaudeamus.ro pentru a urmări acolo evenimentele pregătite de editurile participante între 17-21 noiembrie.
Iată, așadar, care sunt listele cu ce ne-am fi dorit să ne luăm sau măcar să răsfoim la Târgul de Carte Gaudeamus, dacă am fi avut posibilitatea să-l vizităm fizic.
Cel de-Al Doilea Război Mondial revine, periodic, în atenția tuturor prin comemorări ale unor evenimente marcante, capitulări, bombardamente, evacuări, eliberări din lagăre sau tratate. Iar, pentru că vorbim de cărți, pare că rafturile librăriilor sunt din ce în ce mai populate de cărți de non-ficțiune care încearcă să aducă la lumină adevăruri uitate sau ascunse din acea perioadă, sau romane care încearcă să ne aducă mai aproape de acele vremuri deloc îndepărtate, prin aventurile și dramele unor personaje pe care le urmărim cu sufletul la gură, în lagăre, pe câmpul de luptă sau pur și simplu în viața de zi cu zi.
Așadar, în episodul de astăzi, ne propunem să înțelegem cărui fapt se datorează popularitatea crescândă a acestor cărți și care este valoarea lecturii lor – de ce merită să le citim și cum ne pot îmbogăți ele mintea și sufletul.
Tot ce trebuie să faceți este: 1) să ascultați cu atenție episodul de mai sus și 2) să scrieți într-un comentariu la această postarece carte dintre cele prezentate v-am convins să citiți (în afară de cele două oferite ca premiu!).
Termenul de răspuns este vineri, 26 noiembrie, ora 23:59, ora României, iar câștigătorul va fi desemnat prin tragere la sorți sâmbătă, 27 noiembrie și va fi anunțat tot atunci aici și în privat.
De aceea, vă rugăm să folosiți numai o adresă de email pe care o folosiți în mod curent, pentru a putea intra în legătură cu voi în vederea trimiterii premiului, care va fi expediat prin curier rapid la o adresă de pe teritoriul României.
Mulțumim tuturor participanților și apreciem că v-ați mobilizat și ați ascultat episodul, pentru a ne răspunde la întrebare (și nu doar în acest scop, sperăm! :D).
Anunțăm astăzi cu bucurie câștigătoarea premiului și vă așteptăm cu drag și la următorul giveaway aniversar!
Nu știu de ce, dar am senzația că luna august a durat cât două luni și poate de aceea am avut dublu spor la citit (vacanța sigur a contat!) și am reușit să parcurg un număr triplu de cărți față de anul trecut. Romane, cărți pentru copii și o carte de memorii, în total 18 cărți, iată care au fost!
Luna iunie a fost luna recitirilor și a cititului lent, drept pentru care am reușit să termin doar 8 cărți (că de început, am mai început și altele); cărți – cu o singură excepție – una și una: prieteni dragi din copilărie, o carte de parenting, o cartepentru cupluri și alte două cărți de ficțiune deosebite. Ce au însemnat pentru mine aceste recitiri și o lectură mai lentă, dar mai aprofundată, aflați în cele ce urmează.