Policarp s-a născut în anul 68 d.Hr. în cetatea Efes. Părinții săi, Pancratie și Teodora, erau bogați, însă evlavioși și milostivi față de săraci. Fiind vremuri de persecuție, însă, părinții săi au fost martirizați la scurt timp după nașterea sa, așa că Policarp a fost crescut de o văduvă creștină, în teamă de Dumnezeu și cu aceeași dorință de a-i ajuta pe cei săraci precum părinții săi martiri. Numele Policarp însemna „multe roade”.
La vârsta de 25 de ani, Policarp a auzit că Ioan Teologul, unul din cei Doisprezece Apostoli, propovăduia Evanghelia în alte părți ale Asiei. Având mare dorință să-l vadă, a cerut voie și binecuvântare de la mama sa adoptivă și s-a alăturat Sfântului Apostol Ioan. Dintre ucenicii acestuia făceau parte și Ignatie al Antiohiei și Preacuviosul Vucol.
Atunci când, din porunca împăratului Domițian (81-96), Apostolul Ioan a fost trimis în exil, l-a hirotonit pe Vucol ca Episcop al Smirnei, iar pe Policarp membru al sinodiei lui Vucol. Mai târziu, la moartea lui Vucol, Policarp a devenit episcopul Smirnei.
Policarp a trăit în perioada de final a lucrării apostolilor și de formare și tranziție a Bisericii spre a doua generație de credincioși. S-a numărat printre cei care l-au confruntat pe ereticul Marcion, o figură proeminentă a gnosticismului în acea vreme, și a reușit să convertească mulți gnostici la creștinism. De asemenea, a scris multe tratate, predici și epistole; însă, în persecuția care s-a stârnit împotriva sa, ocazie cu care a și fost martirizat, anumiți păgâni au nimicit scrierile lui.
Policarp se îndeletnicea cu citirea și tâlcuirea Scripturilor; își îndemna turma să citească și să cerceteze sfintele scrieri. Irineu al Lyonului scria, în tratatul său Împotriva ereziilor, „Iar Policarp nu doar că a fost ucenicul apostolilor și a trăit împreună cu mulți din cei care L-au văzut pe Domnul, dar a și fost pus de apostoli episcop al Bisericii Smirnei în Asia. El a propovăduit totdeauna cele însușite de la apostoli, și predate de Biserică, care sunt singurele învățături adevărate.”
Martiriul său este primul consemnat din perioada de după încheierea Noului Testament. Deși a fost un creștin activ încă din tinerețe, romanii l-au prins și condamnat abia la 86 de ani. Policarp i-a așteptat pe soldați liniștit, în casa lui, ținând să polemizeze cu aceștia chiar și când era prins. Martiriul său a impresionat și a rămas în amintirea tuturor.
Policarp a scris o epistolă Filipenilor – celor din aceeași biserică căreia Pavel i-a adresat o epistolă în veacul anterior. Această epistolă a lui Policarp este plină de referințe la versete din Faptele Apostolilor, din Epistolele lui Pavel, Petru și Iacov – acestea fiind deja tratate ca Sfinte Scripturi în Smirna, în prima jumătate a celui de-al II-lea secol.
Vă scriu aceasta despre dreptate, fraților, nu pentru că mi-am îngăduit-o singur, ci pentru că voi m-ați rugat mai întâi. Că nici eu, nici altul asemenea mie, nu poate să calce pe urmele înțelepciunii fericitului și slăvitului Pavel, care, fiind la voi, a învățat precis și sigur, pe oamenii de atunci față către față cuvântul adevărului; care, după ce a plecat de la voi v-a scris epistole, pe care, dacă le citiți cu atenție, veți putea să vă zidiți în credința dată vouă. Credința este mama noastră a tuturora, când îi urmează nădejdea și-i premerge dragostea de Dumnezeu și de Hristos și dragostea de aproapele. Dacă este cineva înăuntrul acestor virtuți, a împlinit porunca dreptății. Cel care are dragoste, este departe de orice păcat. (din epistola către Filipeni)
O, Doamne, Dumnezeule, Cel Atotputernic, Părintele celor iubiți de Tine și de Fiul Tău binecuvântat, Isus Hristos, prin care am primit cunoștința de Tine, Dumnezeul îngerilor și al puterilor și al întregii creații, și al întregului neam al celor neprihăniți care trăiesc în prezența Ta – Te binecuvântez pentru că m-ai considerat vrednic de această zi și acest ceas, ca să mă adaug la numărul martirilor în potirul lui Hristos Fiul Tău, spre învierea cea veșnică a trupului și a sufletului, în nestricăciunea Sfântului Duh. Primește-mă printre ei în prezența Ta astăzi, ca jertfă bine primită, pe care ai pregătit-o de dinainte și ai adus-o la împlinire acum, Tu, singurul Dumnezeu adevărat. Pentru aceasta și pentru toate lucrurile, Îți dau slavă, Te binecuvântez și Te laud, prin Marele Preot Isus Hristos, Fiul Tău preaiubit, veșnic și ceresc, prin care toată gloria este a Ta dimpreună cu El și cu Duhul Sfânt acum și în vecii vecilor. (ultima rugăciune a lui Policarp, consemnată în Martiriul Sfântului Policarp)
CARTEA E O VIAȚĂ 