Ce am citit în decembrie 2021 + Top 2021


Anul acesta în luna decembrie am citit mai multe cărți festive decât în oricare alt an de până acum. Pe lângă cărțile de sezon acumulate în ultimii 6 ani pentru Mihai, anul acesta am avut și un Calendar de Advent Disney cu 24 de cărticele și am avut și eu câteva titluri festive păstrate special pentru această lună (nu toate dintre ele pentru copii! :)) ). În plus, am mai avut și câteva cărți și reviste împrumutate de la Institutul francez.

De aceea, mi-a fost cam greu să calculez și să decid câte cărți (să spun că) am citit de fapt în luna decembrie. Până la urmă, m-am hotărât să includ doar titlurile noi (deși, dacă ne urmăriți de ceva vreme, ați văzut deja că pentru mine a fost anul „recitirilor”), așa că am ajuns la numărul de 19 cărți citite în luna decembrie, dintre care „una” este, de fapt, calendarul (deci, teoretic, 24 de alte cărticele) și au mai fost încă 26 de cărți de Crăciun și 2 reviste. Faceți voi calculele dacă vreți, ce știu e că i-am citit foarte mult lui Mihai și m-am bucurat din plin de aceste momente și de faptul că am citit și pentru mine niște cărți faine.

Dacă vreți să le vedeți pe toate, puteți vizita pagina mea de Instagram @irinatranca, unde am documentat lecturile de Advent de anul acesta.

La final, am făcut și un top pe luni al cărților citite anul acesta – aș zice că a fost un an bun din acest punct de vedere, în unele luni mi-a fost greu să mă decid care a fost preferata.

Ca să n-o mai lungim, iată ce am citit în luna decembrie 2021.

Continuă lectura „Ce am citit în decembrie 2021 + Top 2021”

Ce am citit în octombrie 2021


În luna octombrie am citit cele mai multe cărți comparativ cu celelalte luni ale anului 2021 – 28 de cărți, mai exact – , majoritatea cărți pentru copii, după cum probabil ați ghicit deja cei care citiți aceste articole de ceva vreme. Am citit însă și o minunăție de carte pentru unul dintre episoadele sezonului aniversar #ceov10ani, am terminat de recitit seria Anne (suspin…) și am citit chiar și niște poezie japoneză. Haideți să vedem care au fost!

Continuă lectura „Ce am citit în octombrie 2021”

Ce am citit în iulie 2021


Cu toate că în luna iulie am avut, în mare parte, același ritm lent de lectură ca în luna iunie, am reușit să citesc un număr dublu de cărți, dintr-o mai mare varietate de genuri, multe dintre ele începute cu o lună sau mai multe în urmă. Un pic de istorie, un pic de culise literare, rugăciuni, cărți de parenting, Anne și, desigur, cărți pentru copii – în total, 16 cărți, iată care au fost!

Continuă lectura „Ce am citit în iulie 2021”

Ce am citit în luna mai 2021


În prima parte a lunii mai am avut un ritm bun de lectură, după care, spre a doua jumătate m-am lălăit cu aceleași două cărți. Am început luna în forță cu aproape o carte pe zi în prima săptămână, m-am delectat cu două cărți minunate despre L.M. Montgomery și lumea ei, am citit un roman deosebit și, bineînțeles, și câteva cărți pentru copii; în total 17 cărți, iată care au fost!

Continuă lectura „Ce am citit în luna mai 2021”

Inspirație pentru Ziua Copilului 2021 – ce povești am mai descoperit, resurse biblice și cărți de activități


Probabil că primul gând care v-a trecut prin minte văzând acest titlu a fost „Cee? Mai e o lună până atunci!”. Tocmai de aceea am ales să pregătim câte un articol cu recomandări pentru fiecare săptămână din luna mai, astfel încât, dacă vă atrage atenția ceva, să aveți timp să cumpărați până la data de 1 iunie. Vom începe cu lista noastră, iar apoi vor urma două liste din partea unor copii/adolescenți și o listă din partea altei mame, așa că, dacă nu v-ați abonat încă la blog, acum este momentul să o faceți, pentru a nu rata niciunul dintre articolele viitoare.

În plus, de fapt astăzi este Ziua Copilului… în Japonia! Anul trecut, ca să mai spargem rutina de lockdown, am serbat pentru prima oară și această zi, făcând câteva activități legate de Japonia, citind cărțile de autori japonezi pe care le aveam și uitându-ne la un desen animat japonez. Anul acesta chiar am pregătit niște cărți noi de autori japonezi sau cu personaje japoneze (cărțile acestea de la Signatura și cel mai recent volum din seria Familia Șoricel).

Acestea fiind zise, îmi propun ca în acest articol să vă povestesc nu doar despre cărțile care i-au plăcut lui Mihai (fiul meu de 5 ani și jumătate) în ultimul an, ci și despre cărțile de activități pe care le-am parcurs cu el și care i-au plăcut și lui în mod deosebit și, pentru că știu că erau câteva persoane interesate în mod special de asta, câteva resurse biblice pentru copii.

Continuă lectura „Inspirație pentru Ziua Copilului 2021 – ce povești am mai descoperit, resurse biblice și cărți de activități”