Etichetă: John MacArthur

  • Ce am citit în octombrie 2021

    În luna octombrie am citit cele mai multe cărți comparativ cu celelalte luni ale anului 2021 – 28 de cărți, mai exact – , majoritatea cărți pentru copii, după cum probabil ați ghicit deja cei care citiți aceste articole de ceva vreme. Am citit însă și o minunăție de carte pentru unul dintre episoadele sezonului…

    Citește articolul ➝

  • Noi apariții editoriale – octombrie 2021

    În speranța că sosirea toamnei ne va îmbia să acordăm mai mult timp lecturii, iată câteva noutăți pe care le-am remarcat și vi le recomandăm pentru a petrece serile răcoroase în compania unor cărți interesante și de folos. Începem lista cu un volum care se anunță deosebit de interesant: Obiceiuri și tradiții din vremurile biblice.…

    Citește articolul ➝

  • Noi apariții editoriale – iunie 2021

    A trecut ceva vreme de când n-am mai prezentat o listă de noi apariții, și între timp s-au strâns destul de multe titluri importante, interesante și de pus pe lista „de citit”, așa că este momentul potrivit să vă prezint ce ne-a atras atenția în prima jumătate a anului 2021.

    Citește articolul ➝

  • Un strop de viață #645

    Fii cu băgare de seamă cu privire la cei ce intră în lucrare de dragul reputației,a banilor și cinstei. Cei care tânjesc după lumina rampei nu pot fi conducătorii-slujitori pe care Îi vrea Cristos. S-ar putea ca uneori Dumnezeu să-l ridice pe un om într-o poziție de influență, însă singurul motiv bun pentru lucrare este…

    Citește articolul ➝

  • Un strop de viață #633

    Deși erau frați, Andrei și Petru, aveau stiluri de conducere total diferite. Dar tot așa cum Petru a fost foarte potrivit pentru chemarea sa, iar Andrei a fost potrivit pentru a sa. De fapt, Andrei poate fi un model mult mai bun decât Petru pentru majoritatea conducătorilor, pentru că cei mai mulți care intră în…

    Citește articolul ➝

  • Un strop de viață #576

    Fii cu băgare de seamă cu privire la cei ce intră în lucrare de dragul reputației,a banilor și cinstei. Cei care tânjesc după lumina rampei nu pot fi conducătorii-slujitori pe care Îi vrea Cristos. S-ar putea ca uneori Dumnezeu să-l ridice pe un om într-o poziție de influență, însa singurul motiv bun pentru lucrare este…

    Citește articolul ➝