„Călătoria creștinului”, de John Bunyan


Iată că a venit vara. Unii dintre noi avem obiceiul de a călători, pe distanţe mai mici sau mai mari, în vacanță. Anul acesta este, însă, diferit, cu restricții și riscuri, și poate că unii dintre noi, din precauție sau constrânși de împrejurări, nu vom călători nicăieri.

În schimb, cu toţii călătorim prin viaţă – despre acest tip de călătorie vom vorbi astăzi.

Este vorba despre Călătoria creştinului de John Bunyan, o carte care, deşi este scrisă în secolul al XVII-lea, are ceva să ne spună şi nouă astăzi. Cartea este scrisă sub forma unei alegorii care prezintă mesajul Evangheliei ca o poveste, aşa că voi, cei cărora le plac poveştile pline de simboluri şi alegorii veţi fi bucuroşi să aflaţi mai multe detalii.

calatoria_crestinuluiMai întâi, ceva despre autor. John Bunyan s-a născut în 1628 în Marea Britanie. A dus o viaţă păcătoasă, plină de vicii în tinereţe, până când au avut loc câteva evenimente care au contribuit la schimbarea sa. Soţia lui a primit ca zestre două cărţi religioase, din care a citit şi care l-au făcut să se intereseze de lucrurile spirituale. Apoi a auzit o predică, prin care a fost conştientizat de patimile sale, dar s-a reîntors după scurt timp la viaţa sa păcătoasă. Întâlnirea cu nişte oameni credincioşi, decizia de a intra într-un anturaj creştin în locul celui păcătos, sfaturile unui pastor şi în final acceptarea ca membru în Biserica baptistă duc la convertirea sa autentică. Plin de bucurie şi de râvnă, începe să spună Evanghelia tuturor celor cu care venea în contact şi creşte curând şi numărul celor care vin să îl asculte. Este închis şi chiar condamnat la moarte, dar pedeapsa îi este anulată. În a doua perioadă de detenţie scrie cartea Călătoria creştinului. După ieşirea din închisoare, predică din nou şi până şi John Owen, un renumit teolog contemporan, se duce să îl asculte, printre miile de alţi oameni interesaţi. El spune despre Bunyan: Aş da toată ştiinţa mea în schimbul darului de vorbire al acestui predicator.

Călătoria creştinului a fost tradusă în peste 120 de limbi şi este una dintre cele mai cunoscute cărţi din întreaga lume.

Experiența de viață a autorului se oglindește în zbaterea personajului de a găsi credinţa adevărată, o căutare neobosită prin care şi John Bunyan a trecut, şi în ispitele pe care a trebuit şi autorul şi personajul să le ocolească, numeroasele pericole, închisoarea – şi personajul este închis la un moment dat şi poate singurătatea şi îndoiala pe care John Bunyan le-a experimentat, departe de familie şi de biserică, au fost puse şi în sufletul personajului. Autorul a fost un pelerin pe pământul acesta, la fel ca personajele sale, n-a avut parte de prea multe şi nici nu a căutat ce poate să-i dea lumea aceasta. După cum veţi vedea şi în prefaţa cărţii, viaţa lui John Bunyan a fost o călătorie de la o viaţă pierdută la credinţă şi apoi în Împărăţia Cerurilor.

Cartea este o alegorie religioasă şi majoritatea imaginilor şi metaforelor sau chiar a expresiilor sau a unor replici ale personajelor sunt inspirate în mod direct de Biblie; mie mi s-a părut impresionant modul în care sunt transpuse ele şi practic toate alcătuiesc un roman. Este o naraţiune care urmăreşte drumul unor personaje de la un punct la altul întocmai ca multe alte romane de astăzi, și chiar reușește să te țină în suspans.

Fiecare parte a cărții descrie câte o călătorie. Prima parte se ocupă de călătoria Creştinului, iar a doua de călătoria Creştinei, soţia lui. Cei doi sunt reprezentativi pentru toţi oamenii, nu au nimic special şi fiecare dintre noi poate să se regăsească în îndoielile, şovăielile şi slăbiciunile lor.

Creştinul pleacă din Cetatea Pierzării (un titlu foarte sugestiv, nu-i așa?) şi trebuie să ajungă, după cum le repetă tuturor personajelor cu care se mai întâlneşte, în Cetatea Cerească. Acest drum lung nu este deloc uşor, ci plin de obstacole şi de pericole. Un alt lucru care m-a impresionat foarte mult a fost că pericolele iau forma altor personaje, sunt umanizate. De exemplu, chiar la plecarea din Cetatea Pierzării, vin doi oameni să-l întoarcă din drum, Îndărătnicul şi Slab-de-Înger. Acesta din urmă, interesat de ce va primi în Cetatea Cerească, îl urmează bucuros pe Creştin până ajung la o mlaştină care se numea Deznădejdea. Amândoi sunt gata să se afunde, dar Slab-de-înger, dezamăgit de nenorocirea care dăduse peste ei în loc de fericirea aşteptată, reuşeşte să scape şi fuge. Creştinul ajunge la un moment dat în Târgul Deşertăciunilor – şi vă imaginaţi ce este pe acolo – şi este întemniţat. Mai sunt oameni ca Înţeleptul lumii sau Neştiutorul, care încearcă să-l convingă pe Creştin că este o nebunie ceea ce face şi crede el, că nu poate ajunge în Cetatea Cerească prin harul lui Dumnezeu, ci prin faptele sale bune, sau printr-o purtare frumoasă, sau prin Lege. Cartea te ţine în suspans. Oare ce pericol mai apare? Oare va cădea Creştinul în plasa lor?

Din fericire, în această călătorie, Creștinul nu este singur – şi este foarte bine că nu e singur! Întâi i se alătură Credinciosul şi amândoi sunt bucuroşi că mai este un tovarăş care are aceeaşi cale şi aceeaşi credinţă. Din păcate, după scurt timp, în Târgul Deşertăciunilor, amândoi sunt întemniţaţi şi, datorită unor oameni ca Linguşitorul, Orbul, Vicleanul, Mincinosul, Iubitorul-de-pofte şi mulţi alţii, Credinciosul este condamnat la moarte. În aceeaşi cetate i se alătură Cel-Plin-de-Nădejde, care îl însoţeşte pe Creștin până la capăt.

Dacă tot l-am pomenit pe Slab-de-înger, acest personaj s-a întors, din păcate, în Cetatea Pierzării şi a devenit şi mai rău ca înainte, urât şi de vecinii săi, plin de ruşine, după cum spunea Credinciosul, care a mai rămas puţin acolo după plecarea Creştinului. De la el a avut de luat aminte să nu se abată de la cale, ca să nu ajungă şi el în aceeaşi stare. Evanghelistul este un personaj care apare de mai multe ori şi este de mare folos. El îl avertizează de pericolele care vor urma, el este cel care îi spune să lase povara păcatelor la Cruce, să nu urmeze sfaturile unor aşa-zişi binevoitori; tot ce spune este bazat pe Biblie şi presărat cu versete. Și Tâlcuitorul îl ajută foarte mult, arătându-i diferite reacţii ale oamenilor în faţa Evangheliei şi îndemnându-l să nu uite toate cele văzute ca să nu părăsească calea. Sunt destui care le vin în ajutor călătorilor, acest lucru fiind o încurajare şi pentru noi că nici noi nu suntem lăsaţi singuri în călătoria noastră.

Există un capitol interesant, intitulat Călătorii nu se lasă amăgiţi de Ateu. Ateul încearcă să-i oprească batjocorindu-i şi susţinând că nu există locul spre care se îndreaptă ei şi că nu se vor alege decât cu trudă. El vine cu experienţa proprie, spunând că şi el a pornit în acea călătorie, dar nu a aflat pe parcurs mai multe despre Cetate decât ştia în prima zi. Acum se întorcea ca să se bucure de lucrurile pe care le urâse în nădejdea acelora care, cum vede acum, nu au fost decât iluzii, după cum spune el. Din fericire, călătorii sunt bine pregătiţi şi veţi afla din carte cum şi cu ce versete resping ei sfatul Ateului.

După cum spuneam mai sus, a doua parte urmăreşte călătoria soţiei Creştinului. John Bunyan arată astfel că nu numai bărbaţii pot fi eroi ai credinţei, ci şi femeile. Deşi la început nu a vrut să-l urmeze şi l-a considerat nebun, totuşi Creştina şi-a schimbat modul de gândire şi a plecat şi ea pe aceeaşi cale.

Iată că această carte este adaptată şi pentru un public masculin şi pentru unul feminin. Locurile prin care trec cei doi sunt aproape aceleaşi, piedicile sunt asemănătoare, dar pentru Creștină, sunt poate mai specifice, sunt cele în faţa cărora ar putea cădea mai ușor o femeie, lucru la care se mai adaugă şi experienţa creşterii copiilor, căsătoriei lor şi naşterii. Această a doua parte competează tabloul experienţelor de care poate avea parte un om în viaţă.

Creştina îşi ia cei patru copii, în ciuda insistenţelor unor vecine, precum Fricoasa, să nu-i ia şi pe ei, şi este însoţită şi de slujnica Îndurare. Încă de la plecare trebuie să se lupte cu diverse obstacole, să nu rămână cu remuşcări şi sentimente de părere de rău pentru modul în care l-a tratat pe Creştin şi să nu asculte îndemnurile altor vecine şi femei care o îndemnau să stea acasă şi să nu treacă şi ea prin aceleaşi chinuri ca soţul ei. Începutul – să facă primul pas pe cale – a fost greu atât pentru ea, cât şi pentru Creştin.

Şi Creştina se întâlneşte cu Tâlcuitorul şi cu ocazia aceasta este încredinţată şi Îndurare că va intra în Cetatea Cerească. Tâlcuitorul le arată şi câteva ilustraţii din natură de data aceasta cu privire la tipurile de oameni pe care îi pot întâlni. Inimosul le explică lucruri despre sfinţenie şi despre puterea celui care se încrede în Dumnezeu şi Îl iubeşte, despre har şi despre cum să-şi păzească dragostea dintâi care aprinsese şi inimile acestor femei. Tot Inimosul le mai arată şi câteva primejdii peste care a trecut Creştinul înainte. În această a doua parte John Bunyan mai adaugă şi alte virtuţi pe lângă cele din prima parte. Astfel, apar personaje ca Înţelepciune, Evlavie, Prevedere. De la un bătrân pe nume Cinstitul află că nici un creştin nu poate fi biruit decât dacă se supune de bunăvoie. Un alt personaj pe nume Gaius le încurajează, spunându-le că femeile au fost cele dintâi care s-au bucurat atât de venirea Mântuitorului cât şi de învierea Sa, femeile L-au urmat şi au stat lângă El cât a fost pe cruce şi la mormânt, nici un bărbat nu L-a ajutat pe Hristos cu vreun ban, dar femeile Îl urmau mereu să vadă cu ce-L pot ajuta, o femeie I-a udat picioarele cu lacrimile sale.

Pe scurt, cartea Călătoria creștinului mi s-a părut o lectură deosebită pentru că nu este o carte pur teoretică în care ţi se dau anumite sfaturi. Tocmai alegoria şi imaginile aşa de sugestive pot să ţi se imprime mult mai bine în minte şi o poveste aşa frumoasă şi cu final fericit să aibă mai mult impact asupra ta.

De aceea, primul pas în citirea cărții este să înțelegem că avem în față o alegorie, iar unele lucruri pământeşti care sunt simboluri pentru lucruri cereşti sau spirituale. De exemplu, nu trebuie să te duci undeva anume să-ţi laşi poverile şi nici nu vei găsi pe pământ Cetatea Cerească. Dar este foarte uşor de înţeles acest lucru pentru că nu este ceva nou; şi Domnul Isus a preferat de multe ori să ne dea nişte pilde din viaţa noastră de zi cu zi ca să ilustreze adevăruri veşnice.

Dacă nu ați citit până acum această carte, poate că perioada de vară va fi mai potrivită decât restul anului, să o citiți în tihnă, pe îndelete meditând la adevărurile ilustrate atât de plastic de alegorie.

Călătoria credinței este încă actuală, fiecare dintre noi trebuie să o parcurgem, mântuirea şi harul sunt la fel de actuale şi, în plus, caracterul şi defectele noastre nu s-au schimbat prea mult din 1600 până astăzi. Alegoria nu are vârstă şi orice ispită sau biruinţă poate fi corelată şi cu ceva din viaţa noastră, a pelerinilor secolului 21.

Puteți asculta în întregime episodul în care am povestit despre această carte, dar și despre Călătorie fără bagaje a lui Max Lucado, aici:

Autor: Irina Enache

Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile de a folosi una dintre pasiunile mele, lectura, în folosul altor cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis. În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează. Am abordat de asemenea un subiect mai puțin discutat în mediul românesc, cel al bolilor psihice, privit dintr-o perspectivă creștină, iar rezultatele studiului meu le puteți găsi pe blogul https://intunericulnuvabirui.wordpress.com/. Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi