Ai fost vreodată curios să știi cum a fost scrisă o carte care ți-a plăcut foarte mult? De unde i-a venit ideea autorului să creeze acea lume, acele personaje, acel conflict?
Uneori ne putem da seama și singuri de unele influențe care au ghidat scrierea unei cărți și unii specialiști chiar reușesc să identifice surse și corespondențe și să traseze cu o asemenea exactitate parcursul de la inspirație sau idee inițială la produsul final, încât aproape că acesta își pierde tot farmecul.
Dorința de a ști rămâne însă, și aceasta este și tema romanului pe care vi-l aduc în atenție astăzi. Vă invit să descoperim cum și-a imaginat Patti Callahan căutarea după geneza Narniei în romanul A fost odată un dulap.
Autoarea crează o poveste în poveste și își imaginează doi frați, George și Megs, contemporani cu C.S. Lewis și cu apariția primului volum al Cronicilor din Narnia, Leul, vrăjitoarea și dulapul și căutarea acestora după sursa de inspirație pentru Narnia.
George este bolnav de inimă și petrece mult timp în pat. Megs este studentă la Oxford la matematică și este preocupată mai degrabă de tot ce este rațional și poate fi explicat în mod exact.
George însă o roagă pe sora lui să-l caute pe C.S. Lewis pentru a afla de unde vine Narnia, iar Megs este pusă în situația de a ieși din sfera intereselor sale și de a intra pe tărâmul poveștilor, care nu pot fi la fel de exact explicate și descoperă că există mai multe moduri prin care putem cunoaște și înțelege lumea în care trăim.
Prin notițele pe care și le ia Megs în urma discuțiilor cu C.S. Lewis și pe care ea i le redă sub formă de povești lui George, descoperim elemente-cheie din viața lui care ar fi putut servi ca inspirație pentru Narnia sau care pur și simplu l-au format ca om. Asta nu înseamnă, așa cum încearcă Megs să facă, o corespondență exactă între aceste detalii din viața lui și elementele din universul Narniei și, așa cum descoperă și ea, dacă încerci să trasezi aceste corespondențe cu o precizie matematică, pierzi din vedere esențialul.
Am extras câteva pasaje din romanul lui Patti Callahan, A fost odată un dulap, care au servit drept puncte de pornire pentru discuții despre temele romanului, dar și despre Cronicile din Narnia, despre cum le-am descoperit noi și despre impactul lor asupra noastră.
Așa cum spuneam, dintre cei doi frați din roman, sora mai mare, Megs, este cea preocupată de știință și exactitate. Poveștile, pe de altă parte? Acelea erau pentru George. Cărțile îl țineau ocupat și, sunt convinsă, în viață, în perioadele lungi de convalescență de după fiecare nouă criză, tot mai gravă. Basmele și povestirile îi ofereau prilejul să fie o altă persoană, alt copil, altă ființă. Putea să-și abandoneze patul și să se înalțe mai sus de stele sau să răcnească precum un leu ori să cadă deodată într-un râu și să înoate ca un pește.
Asta mi-a amintit mie de faptul că am început să citesc Cronicile din Narnia pe când eram în clasa a III-a, în timp ce zăceam acasă bolnavă de oreion. Îmi amintesc și acum canapeaua maro din sufrageria care era pe atunci camera părinților, de medicamentul oribil dizolvat în lingură care îmi dădea și o stare de somnolență și mă trimitea direct în lumea viselor, nu în Narnia, din păcate. 😊) Cu siguranță cărțile au fost și pentru mine o distragere și o evadare în acea perioadă și mă bucur să-mi amintesc că au fost tocmai Cronicile din Narnia, în care, chiar din primul volum, Nepotul magicianului, dacă e să le citim în ordinea cronologică a istoriei interne, nu în ordinea publicării, Diggory este motivat de găsirea unui leac pentru boala mamei lui.
Țin minte că am recitit Leul, vrăjitoarea și dulapul, Prințul Caspian și Călătorie cu Zori de Zi, în anii în care au apărut filmele produse de Disney și Walden Media, din dorința de a-mi reîmprospăta memoria și de a compara, desigur. M-au surprins atunci cărțile prin simplitatea lor. Acolo unde filmele creează acele scene epice de bătălie și multe momente tensionate pline de efecte speciale, în cărți găsim doar câteva rânduri sau poate chiar nimic.
Prin 2009 am citit pentru prima oară toată seria Cronicile din Narnia în engleză, împrumutate de la British Council și atunci m-am bucurat pentru prima oară cu adevărat de limbajul lui C.S. Lewis.
Un alt moment de recitire parțială a seriei a fost prin 2016 sau 2017 când am discutat amândouă cu copiii de la biserică despre Nepotul magicianului. Atunci am trasat clar pentru ei niște corespondențe cu elemente creștine sau biblice, cum ar fi Creația sau ispitirea.
Iar cel mai recent, am recitit seria cu voce tare alături de băiatul meu, Mihai, care, atunci când am început nu împlinise încă 6 ani. A făcut apoi 7 ani și pot spune că a fost o mare diferență între felul în care a interacționat cu poveștile la începutul seriei și la ultimele volume, s-a simțit clar creșterea în maturitate și capacitatea de înțelegere.
Chiar și pentru mine a fost o experiență extraordinară, a fost ca și când le citeam pentru prima dată, am observat pasaje care altădată mi-au scăpat, iar aproape toate episoadele cu Aslan m-au impresionat mai profund ca niciodată, chiar până la lacrimi.
De altfel, chiar în romanul lui Patti Callahan, unul dintre personaje spune că ceva din povestea despre Narnia a domnului Lewis – nu știu sigur ce anume – mă face să plâng.
Deși acum avem 7 volume ale Cronicilor din Narnia, și prima din punct de vedere al cronologiei acțiunii este Nepotul magicianului, prima carte publicată a fost Leul, vrăjitoarea și dulapul, în 1950. Și despre geneza acestei cărți, mai exact a Narniei, se întreabă George, băiatul din romanul lui Patti Callahan, A fost odată un dulap.
Încercând să afle răspunsul la această întrebare de la C.S. Lewis însuși, Megs nu primește răspunsul direct la care se aștepta, ci o serie de povești despre viața lui.
Poți să iei lucrurile rele din viață, toate părțile dificile și triste și să le transformi în ceva frumos. Poți să iei ceea ce te rănește și doare și să faci cu ele o magie, astfel încât să devină altceva, ceva ce nu ar fi existat niciodată altfel, numai că tu l-ai creat așa, cu vrăjile și istoriile tale și cu viața ta, este una dintre concluziile romanului. Și deși este evident că un autor își infuzează mai mult sau mai puțin scrierile cu propria experiență de viață, geneza Narniei a fost, într-un fel, mult mai nesofisticată.
Într-o zi, când aveam 16 ani, mi-am imaginat un faun cu umbrelă care duce niște pachete printr-o pădure înzăpezită, spune C.S. Lewis în romanul lui Patti Callahan. Iată cum descrie el apariția Narniei în eseul Totul a început cu o imagine din volumul Despre lumea aceasta și despre alte lumi.
Leul, vrăjitoarea și dulapul a început cu imaginea unui faun care căra o umbrelă și niște pachete într-o pădure plină de zăpadă. Această imagine fusese în mintea mea de pe când aveam vreo șaisprezece ani. Apoi, într-o zi, pe la vreo patruzeci de ani, mi-am spus: „Hai să încercăm să facem o poveste despre asta.”
La început nu prea aveam idee cum urma să se desfășoare povestea. Dar apoi Aslan a apărut deodată în ea, dintr-un salt. Cred că avusesem o mulțime de vise cu lei cam pe la vremea aceea. În afară de asta, nu știu de unde a venit Leul și nici de ce a venit. Însă, odată ce a apărut, a legat împreună toate ițele poveștii și a tras curând după El și celelalte șase povești despre Narnia.
Adevărul este că dacă este să identificăm un fir roșu al seriei, pe care până și Mihai l-a observat, acesta este persoana lui Aslan. La fiecare volum m-a întrebat Apare Aslan? Când apare Aslan? Iar apoi, când în final apărea, uneori nenumit de la început, dar clar identificabil, remarca fie în șoaptă, fie pe un ton atotștiutor, „bineînțeles că e Aslan/ numai Aslan putea să facă asta etc.”.
Având în vedere forța pe care o emană acest personaj, nu ne vine greu să-l credem pe C.S. Lewis că Aslan „a apărut dintr-un salt”, cumva din afara lui. Cel mai frumos pasaj în care Aslan apare la fel de neașteptat mi se pare mie a fi cel din Calul și băiatul, unul dintre volumele care îmi plăceau cel mai puțin până la această recitire recentă. Aslan nu este vizibil de la început, ci Shasta, personajul principal, aude doar un Glas.
– Cine ești? întrebă Shasta.
– Eu însumi, răspunse Glasul, vorbind adânc, potolit și făcând să se cutremure pământul. Eu însumi – tare, limpede și voios – și apoi pentru a treia oară: Eu însumi, șoptit atât de încet, încât aproape că nu se auzi, dar părând totodată să vină de pretutindeni din jur, de parcă s-ar fi topit în foșnetul frunzelor.
Shasta nu se mai temu că Glasul era al cuiva care avea să-l mănânce sau al unei stafii. Îl cuprinse un tremur nou, care nu semăna cu nimic din ce simțise până atunci. Și în același timp îl copleși bucuria.
Din neagră, ceața se făcea cenușie și din cenușie, albă. Pesemne că asta începuse mai demult, dar Shasta nu mai avusese ochi pentru nimic altceva cât timp vorbise cu Glasul. Acum, albul din jurul lui începu să strălucească, iar băiatul prinse să clipească des. Auzi trilurile unor păsări undeva în față. Își dădu seama că noaptea era pe sfârșite. Desluși destul de ușor coama, urechile și capul calului. O lumină aurie căzu pe ei de undeva din stânga. Shasta crezu că e soarele. Se întoarse și văzu pășind în rând cu ei, mai înalt decât calul, un Leu.
(Numai Aslan putea să luminează! zise Mihai în acest punct.) Calul fie nu păru să se teamă de el, fie nu-l văzu. Lumina aurie dintr-acolo venea, dinspre Leu. Și nimănui nu-i fu dat vreodată să vadă ceva mai cumplit sau mai frumos.
Spre norocul lui, Shasta trăise toată viața departe de sudul Calormenului, și nu-i ajunseseră la urechi poveștile ce se șopteau în Tashbaan despre un diavol narnian îngrozitor, care lua chipul unui leu. Și firește că nu știa niciuna dintre poveștile adevărate despre Aslan, marele Leu, fiul Împăratului-de-dincolo-de-Mare, Rege peste toți Marii Regi din Narnia. Însă, după ce se uită o dată la chipul Leului, se lăsă să alunece din șa și căzu la picioarele lui. Nu izbuti să scoată un cuvânt, dar la drept vorbind nu vru să spună nimic și își dădu seama că nici nu era nevoie.
Marele Rege peste toți Regii se aplecă deasupra lui. Coama lui, care împrăștia o mireasmă ciudată și puternică, îl învălui cu totul pe Shasta. Leul îi atinse fruntea cu limba, Shasta își ridică încet capul și ochii li se întâlniră. Apoi strălucirea stinsă a ceții și strălucirea aprinsă a Leului se topiră într-un vârtej de măreție, se strânseră laolaltă și se făcură nevăzute. Shasta rămase singur cu calul pe un deal acoperit de iarbă sub cerul albastru. Iar deasupra lui se auzea trilul păsărilor.
C.S. Lewis, Calul și băiatul
Nu-i așa că vi se face pielea de găină?
Întorcându-ne la romanul A fost odată un dulap de Patti Callahan și la căutarea după sursa Narniei, aflăm că a mai existat un impuls, ca să-i spunem așa, pentru ca C.S: Lewis să se așeze și să înceapă efectiv să scrie povestea. Jack Lewis și J.R.R. Tolkien deciseră că vor scrie ceea ce ar fi vrut să citească atunci când erau copii. Tollers începu să lucreze la o poveste intitulată „The Lost Road” – „Hobbitul”. Lewis începe să scrie Narnia în 1948.
Înțelegerea dintre Lewis și Tolkien de a scrie poveștile pe care ar vrea ei să le citească a dus la crearea trilogiei spațiale ale lui Lewis, într-adevăr, pentru că el a ales călătoria în spațiu, iar Tolkien călătoria în timp. De asemenea, Tolkien a avut și el parte de o experiență similară cu cea a lui Lewis: așa cum faunul și felinarul au apărut în mintea lui Lewis, tot așa și hobbitul și căsuța lui îmbietoare din pământ s-au strecurat ca de nicăieri în mintea lui Tolkien. De asemenea, Tolkien i-a admirat foarte mult activitățile „de proporții pauline” ale lui Lewis din timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, predicile ținute pentru Forțele Aeriene și seria de prelegeri de la BBC, care au devenit apoi Creștinism pur și simplu.
Însă cu privire la Narnia, Tolkien a avut o reacție complet nefavorabilă, mai ales din cauza amestecului de personaje din mitologia greacă, și a apariției lui Moș Crăciun, care se pare că a șocat mai mulți Inklings. Însă și aceste reacții mai puțin plăcute cred că au avut partea lor bună, pentru că i-au dat ocazia lui Lewis să explice de ce a ales să facă așa.
Pentru mintea lui absorbită de gândirea medievală, era clar că încreștinarea Europei a adus cu sine și repoziționarea tuturor miturilor păgâne, antice, rebotezarea lor. Iar Moș Crăciun, atât de problematic pentru Tolkien și ceilalți, era pentru Lewis figura care să reprezinte pentru orice englez de rând care e adevăratul spirit al Crăciunului, cel creștin, în care lumina, căldura și bucuria triumfă. Așadar, prezența acestor personaje în Narnia nu înseamnă că avem o poveste păgână, ci mai degrabă că toate aceste mituri străvechi și-au găsit acum locul și împlinirea în Marea Poveste în care toate sunt răscumpărate, corectate, aduse la adevăr.
Iată ce mai spune C.S. Lewis însuși într-un eseu din Despre lumea aceasta și despre alte lumi, intitulat Uneori basmele pot spune cel mai bine ce e de spus: Unii oameni cred că am început întrebându-mă cum le-aș putea spune copiilor ceva despre creștinism; apoi mi-am ales basmul ca unealtă; apoi am strâns informații despre psihologia copiilor și am hotărât pentru ce categorie de vârstă să scriu; apoi am întocmit o listă de adevăruri creștine fundamentale și am făurit „alegorii” care să le exprime concret. Toate astea sunt pură fantasmagorie. N-aș putea cu nici un chip să scriu așa. Totul a început cu niște imagini: un faun cu o umbrelă, o regină pe o sanie, un leu magnific. La început nici măcar nu aveau ceva creștin; acest element și-a făcut singur loc în poveste. Făcea parte din fermentare.
În romanul A fost odată un dulap una dintre temele saleeste dihotomia știință vs. povești/mit/literatură. Megs, ca studentă la matematică, este obișnuită să înțeleagă lumea prin ecuații și expresii exacte, prin relația cauză-efect și fenomene palpabile.
Incursiunea în trecutul lui C.S. Lewis îi arată însă că Nu totul se poate măsura. Și nu există doar un singur mijloc de a ne înțelege viața și că Listele nu răspund niciodată marilor întrebări.
Iar noul ei prieten, Padraig îi spune la un moment dat, Totul e un mister, Megs. Poveștile și de unde vin ele. Fizica și felul în care funcționează universul. Suntem privilegiați să încercăm să înțelegem, fie că e vorba de o poveste sau de o ecuație matematică. Încercăm să răspundem acelorași întrebări, dar cu metode diferite. Nu trebuie să te împotrivești într-atât uneia dintre metode ca să poți lucra cu cealaltă.
Povestirile au adevărul lor. Miturile ne arată felul în care ar trebui să fie sau în care ar putea să fie lumea, și nu așa cum este ea.
J.R.R. Tolkien
Însă toate aceste povestiri cu Jack Lewis și toate basmele din lume – oare pot ele să facă vreun bine? se întreabă Megs și pe bună dreptate. Să ne amintim că ea are un frate bolnav de inimă și că pentru ea un tratament ca el să fie vindecat este ceea ce i-ar face cu adevărat bine fratelui ei.
Însă, așa cum descoperă tot ea mai târziu, Povestirile astea ne fac să ne reamintim ceva ce am uitat. Ele fac în așa fel încât un băiețel să vrea să sară din pat ca să vadă ruinele unui castel. Poveștile de felul ăsta ne trezesc.
Poate că Narnia a început atunci când domnul Lewis a stat în liniște și și-a ascultat cu atenție vocea inimii. Poate că noi toți, fiecare dintre noi, ne naștem cu istoriile noastre și trebuie să decidem cum să le povestim, cu viețile noastre sau într-o carte.
Sau… nu s-ar putea ca toate istoriile noastre să se tragă dintr-o poveste mai mare? Poate că Narnia a început chiar înainte ca domnul Lewis să se fi născut, în Belfast, Irlanda.
Poate că… povestea domnului Lewis exista deja în lumina strălucitoare unde se naște fiecare poveste, fiecare legendă și fiecare mit.
Există ceva mai mult, mai mult decât pot eu să văd, un adevăr viu, pe care doar logica sau cuvintele pur și simplu nu îl pot descrie, un adevăr care bucură sufletul, recunoaște Megs și cred că asta este ceea ce a încercat să surprindă C.S. Lewis în poveștile din Cronicile din Narnia. Nu totul poate fi explicat printr-o diagramă, dar asta nu înseamnă că nu poate fi înțeles într-un alt mod. Misterul rămâne și e foarte bine așa.
Cu siguranță că ar mai fi multe de spus despre Narnia și temele lansate de romanul A fost odată un dulap de Patti Callahan, dar cred că este momentul să mă opresc aici și să vă îndemn să ascultați episodul cu întreaga noastră discuție și, bineînțeles, să le citiți și voi.
Cărți menționate în episod:
„Surprinși de iubire” de Patti Callahan
Despre lumea acesta și despre alte lumi de C.S. Lewis
Cărțile lui C.S. Lewis la noi pe blog:
„Creştinism, pur şi simplu“ de C.S. Lewis
„Cele patru iubiri“ de C.S. Lewis
„Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr“ de C.S. Lewis
„Despre minuni“ de C.S. Lewis
„Meditații la Psalmi” de C.S. Lewis
„Problema durerii” și „De ce, Doamne?” de C.S. Lewis
„The Abolition of Man” de C.S. Lewis
„The Weight of Glory” de C.S. Lewis
„Till We Have Faces: A Myth Retold” de C.S. Lewis
„God in the Dock: Essays on Theology and Ethics” de C.S. Lewis
„The Pilgrim’s Regress” de C.S. Lewis
Trilogia spațială #1 – „Departe de planeta tăcută” de C.S. Lewis
Trilogia spațială #2 – „Perelandra” de C.S. Lewis
Trilogia Spațială #3 – „That Hideous Strength” de C.S. Lewis
Cărți despre C.S. Lewis:
„C.S. Lewis. O viață” de Alister McGrath
„Surprinși de iubire” de Patti Callahan
Evenimente legate de C.S. Lewis:
Becoming Storytellers: un weekend cu C.S. Lewis
Simpozion C.S. Lewis, Iași, 2023
Mențiuni și articole despre imaginație și povești:
CARTEA E O VIAȚĂ, sezon aniversar, ep.3 – De ce să citim basme și literatură de ficțiune
De ce să citești cărți pentru copii
„Frumusețea va salva lumea”
Frumusețe în întuneric #6 – Imaginație integrată
Frumusețe în întuneric #8 – Slujirea audienței
Frumusețe în întuneric #11 – Arta hrănește comunitatea
„Ceva ce doar alt prieten poate aduce la suprafață” – Despre Inklings
Cărți cu dor de ducă #25 – Popas la marginile Țării Zânelor
CARTEA E O VIAȚĂ 