Astăzi zăbovim pe meleagul basmelor, la piciorul curcubeului – tărâmul pe care scriitorul și predicatorul scoțian George MacDonald îl folosește deseori pentru a-și crea poveștile încărcate de simbolism și alegorie, în care spiritualul se împletește cu materialul. Pionier în domeniul literaturii fantastice moderne, mentor al lui Lewis Carroll, George MacDonald este considerat și strămoșul celor din cercul literar Inklings, jucând un rol crucial în convertirea lui C.S. Lewis și influențându-i scrierile. Lewis însuși îl numește „maestrul său”, iar Madeleine L’Engle îl numește „părintele nostru – al tuturor celor care încearcă să înțeleagă adevărul cu ajutorul imaginației”.
Povestea pe care v-o propun astăzi, Cheia de aur (1867) este o sinteză a tuturor basmelor și conține elemente de bază cu care poate fi construit orice fel de basm. Găsim tema destul de des întâlnită la MacDonald (în Prințesa și Goblinii și Prințesa și Curdie, pe care le menționam și aici sau aici) a cuplului băiat-fată care reușește să depășească toate încercările pe care le îngăduie povestea. În cazul nostru, băiatul ajunge în mod voit în Pădurea Zânelor, acolo unde începe curcubeul la baza căruia se află o cheie de aur. Fata ajunge fără să vrea în aceeași pădure, drumurile li se intersectează, iar ei trebuie să descopere ce anume se deschide cu ajutorul misterioasei chei. Nu vă voi divulga ce se află la capătul drumului. Însă cei doi întâlnesc pe parcurs atât obstacole, cât și frumuseți negrăite, iar George MacDonald excelează în descrierile vii, pline de culoare și grandoare, ce reprezintă ele însele o desfătare pentru orice cititor atent. Personajele parcurg un drum spre ceva transcendent, nevăzut, sursa frumuseții și maiestății, devenind mai înțelepte, mai frumoase și mai pline de vitalitate pe măsură ce depășesc obstacolele și perseverează, în ciuda greutăților și ascultând de sfaturile figurilor mitice pe care le întâlnesc. O poveste despre moarte, renaștere și speranță care să ne deschidă ochii să redescoperim farmecul propriei nostre lumi, ascuns în spatele oricărei crenguțe sau pietricele sau păsări – doar să avem curajul să îl privim.
Povestea pare banală la prima vedere, și poate nu are sens dacă este luată pe bucățele și disecată, însă o poveste adevărată și care își păstrează farmecul peste veacuri, așa cum este Cheia de Aur, este mai maiestuoasă decât suma elementelor care o alcătuiesc. Aceleași bucățele și elemente au fost preluate apoi de membrii Inklings, fapt care a dus nu doar la apariția Narniei a lui Lewis sau a Legendarium-ului lui Tolkien, ci și la reînvierea bucuriei de a citi și redescoperi operele lui George MacDonald. Iar la fel ca cele două opere amintite, Cheia de aur este o poveste care poate fi înțeleasă cel mai bine cu sufletul, nu cu mintea.
C.S. Lewis afirma că imaginația i-a fost „botezată” de poveștile lui MacDonald, dovedind încă o dată că basmele sunt menite să ne lărgească imaginația, să ne învețe virtutea, înțelepciunea, curajul și frumusețea. Iar Tărâmul Zânelor poate rămâne un loc în care să ne întoarcem atunci când umbrele coboară peste noi și, trecând prin el, să ieșim mai pregătiți să le înfruntăm.
Datorită faptului că este o lucrare ce aparține deja domeniului public, Cheia de aur poate fi citită în limba engleză online (spre exemplu cu ajutorul Proiectului Gutenberg), însă a fost tradusă și în limba română de prof. univ. Rodica Albu, autoarea unui volum despre Inklings, apărut la Ed. Univ. „Al. I. Cuza”, 2004: Inklings: litera şi spiritul: C. S. Lewis, J. R. R. Tolkien, Charles Williams, Owen Barfield.
Cărți cu dor de ducă este o serie de recomandări pentru vacanță, care vă invită la călătorie – cu gândul sau la pas, în munți, deșerturi, păduri sau țări îndepărtate, în timp – în amintire sau în istorie – și chiar în spațiul cosmic
Lasă un răspuns