Data de 25 martie este o zi plină de însemnătate în istoria Bisericii. De-a lungul timpului a fost considerată drept ziua Creației; în creștinismul timpuriu, a fost considerată ziua morții lui Hristos. Și, așa cum ne-a rămas până astăzi, este sărbătoarea anunțării Întrupării – Bunavestire.
Este o dată importantă nu doar pentru lumea noastră, ci și pentru lumea lui J.R.R. Tolkien. Cunoscând semnificația acestei zile în calendarul bisericesc, el a ales data de 25 martie pentru cel mai important eveniment din Stăpânul Inelelor – distrugerea Inelului și finalul Războiului. Odată cu aceasta, a început o nouă eră, marcată de Întoarcerea Regelui.
Astăzi, văzând atâta distrugere și suferință în jurul nostru, nădăjduim și noi la propria noastră eucatastrofă, la acea întorsătură neașteptată a lucrurilor care să aducă lumină și bucurie – și nădejdea noastră ultimă, Întoarcerea Regelui nostru.
Dar până atunci, încercăm și noi să venim cu o veste bună.
Tema aleasă anul acesta de Tolkien Society pentru Tolkien Reading Day (25 martie) este „Dragostea și prietenia”. Nu ducem lipsă de dragoste și prietenie în opera lui, avem nenumărate exemple legendare: prietenii lui Frodo, care îl urmează pe calea sa aventuroasă, dar cumplit de periculoasă, loialitatea supremă a lui Sam față de Frodo, prietenia dintre Gimli și Legolas sau cele două relații, dintre Aragorn și Arwen și dintre Faramir și Eowyn, marcate nu atât de romantism, cât de devotament, așteptare, sacrificiu de sine și conștiența faptului că slujesc, cu toții, unui scop mai măreț decât însăși viața lor.
Însă prietenia nu se reflectă doar în operele de ficțiune, ci și în viața și relațiile dintre membrii unui grup literar care a ajuns să fie îndrăgit și luat drept model de mulți scriitori și artiști de astăzi, care își doresc să readucă în societatea contemporană o frântură din lumea vrăjită pe care aceștia au scos-o la suprafață – este vorba despre grupul de scriitori și prieteni Inklings, ai cărui piloni erau J.R.R. Tolkien, C.S. Lewis și fratele său Warren Lewis, Owen Barfield și Charles Williams.
Nu cred că poate fi exagerat impactul pe care l-au avut membrii Inklings. Ei au schimbat, fiecare într-o măsură mai mică sau mai mare, cursul literaturii imaginative (alegorice, fantastice, mitologice), al teologiei, filosofiei și apologeticii creștine, al studiului mitologiei, al cercetării unor autori precum Dante, Spenser sau Milton, sau al unor opere precum Beowulf.
Nostalgici după vraja Evului Mediu și frumusețea păgânismului arhaic, privind cu neîncredere și chiar dispreț industrializarea și inovația tehnologică, aveau cu toții simpatii mitologice, medievale, dorind să readucă cultura europeană la originile sale religioase și imaginative, să îi dezlănțuie forța creativă și să scoată la suprafață lumea fermecată în care trăia și gândea omul medieval.
Cufundați în studiul textelor medievale și antice, al limbilor și al unui mod de gândire de mult pierdut, ei au dorit să readucă speranță într-o lume devastată de două războaie mondiale, industrializare, materialism, dezintegrare culturală și schimbări sociale, abordând în operele lor tema păcatului și a mântuirii, tema deznădejdii și a speranței, a prieteniei și a pierderii, a sorții și a libertății, a cavalerismului și a iubirii virtuoase.
Războiul le-a marcat viața. Erau cu toții supraviețuitorii tranșeelor Primului Război Mondial și vedeau viața prin lentila lucrurilor la care au fost martori. Însă, acolo unde mulți scriitori și intelectuali moderni au văzut doar desfigurare, disperare și distrugere, ei au căutat speranța, frumusețea și virtutea, încercând să aducă continuitate între cultura modernă și cea tradițională acolo unde războiul și mișcările sociale aduseseră fragmentare și discontinuitate.
Însuflețiți de dragostea pentru mitologie și un trecut eroic, uniți de amintirile din război, pasionați de dezbateri, prieteni care s-au încurajat, corectat, luminat unii pe alții. O orchestră intelectuală – Aceștia erau Inklings.
Însă prieteniile profunde și durabile nu au început doar odată cu acest grup. Spre exemplu, Arthur Greeves a fost Primul Prieten al lui C.S. Lewis. El îi împărtășea dragostea pentru mitologia nordică. Despre Arthur, Lewis scrie: consideram amândoi că eram singurii doi oameni de pe pământ care erau interesați de genul potrivit de lucruri în modul corect în care ar trebui să fim interesați. Sub influența lui Arthur, Lewis a scris că chiar și fabricile și tramvaiele și șantierele Belfastului, chiar și cocoșii și rațele și femeile bătrâne deveneau vrednice de atenție și prindeau viață. Arthur a avut o influență imensă asupra lui. Lewis nu a reușit să îi insufle aroganța sa tinerească, însă Arthur l-a influențat prin bunăvoința și generozitatea sa.
Lui Arthur, Lewis îi scria: Te-ai trezit vreodată dimineața și ți-ai dat seama dintr-odată că nu înțelegi de ce nu ai cumpărat o anumită carte acum multă vreme, ca apoi să decizi că viața este deja insuportabilă fără acea carte? Eu (Irina E.) mă bucur că am o asemenea prietenă (Irina T.), căreia pot să îi spun la orice oră cât de mult îmi doresc o anumită carte! (și reciproca este valabilă)
Apoi tot în viața lui Lewis a apărut William Thompson Kirkpatrick, cel care a inspirat atât personaje din Cronicile din Narnia (Profesorul Kirke), cât și din Trilogia sa spațială. Lewis fusese trimis de tatăl său să studieze împreună cu Kirk, însă nimeni nu anticipase impactul pe care avea să-l aibă acesta, dincolo de statutul de profesor, în viața lui Jack. La prima lor întâlnire, ca să deschidă conversația, Jack a remarcat că peisajul era mai sălbatic decât se așteptase. Kirk i-a răspuns Ce vrei să spui prin „sălbatic” și care era baza faptului că nu te așteptai să fie așa? – observați deja de unde a „moștenit” Lewis stilul combativ și analitic care se reflectă în operele sale apologetice și filosofice! Kirk ca mentor, și programul strict de studiu impus de acesta, plus dezbaterile aprinse la un ceai, au fost răspunsul de care avea nevoie mintea însetată de sens, rațiune și logică a tânărului Jack. Lewis a învățat să gândească în același mod logic, riguros, combativ, cerând permanent dovezi statistice sau experențiale înainte de a ajunge la un verdict. Pentru Lewis, Kirkpatrick a personificat Rațiunea – acea rațiune nobilă, sănătoasă, sceptică, cultivată și eliberatoare. Dacă a existat vreodată un om care să fi fost o entitate aproape pur logică, acel om a fost Kirk, a spus el.
Lewis cel matur a ajuns, la rândul lui, să fie mentor pentru alți tineri studenți. Cu cel puțin unul dintre ei, cu Arthur Griffiths, a depășit bariera de simplu profesor, astfel încât Griffiths a ajuns să spună „am învățat ce înseamnă cu adevărat sensul prieteniei datorită lui Lewis”. Pe mine m-a impresionat această afirmație – ce frumos ar fi ca măcar o persoană să spună vreodată și de noi astfel!
Un alt membru Inklings a fost Owen Barfield, pentru care ar putea fi reprezentativă următoarea afirmație: limba cântă un cântec secret ce ascunde istoria conștiinței umane.
Din punctul lui de vedere, cuvintele au suflet. Mai mult decât atât, cuvintele nu transmit doar înțelesuri lexicale și sunete; ci, dincolo de înțelesul din dicționar, ele transmit experiența și amprenta trecutului, sufletul și mintea oamenilor din trecut, pe care un detectiv literar le poate folosi pentru a desluși istoria conștiinței și naturii umane. La început era Cuvântul, și Cuvântul era Dumnezeu. Aceasta a fost pasiunea vieții lui Barfield și obiectivul studiilor lui.
Pentru Lewis, Barfield a fost Al Doilea Prieten (dar și antagonistul și opusul său), adorând amândoi mitologia și arta tradițională, dezbătând și contrazicându-se intens asupra existenței lui Dumnezeu, asupra naturii lui Hristos sau a sensului istoriei. Acest „Mare Război” cum au numit ei această dezbatere care s-a întins de-a lungul anilor, dar și întâlnirile lor „pașnice” în care citeau poezii sau eseuri și discutau despre religie, filosofie și literatură, au constituit baza pentru întâlnirile Inklings de mai târziu, deschizând pentru aceștia un seif al literaturii imaginative și adunând în jurul celor doi și alți membri notabili. Mințile acestora s-au împletit în discuții despre artă, religie și literatură.
Deși părerile lui Barfield, Lewis și Tolkien asupra importanței ultime a literaturii au fost divergente, totuși au ajuns cu toții de acord, într-o măsură mai mică sau mai mare, că în unele cazuri metafora este singura cale de a ajunge la noi idei și înțelesuri. Iar Barfield i-a dezvăluit lui Lewis puterea metaforei și, de asemenea, și greșeala majoră a „snobismului cultural” – un element crucial în argumentațiile lui Lewis de mai târziu în favoarea literaturii antice și medievale, a mitologiei și basmelor și chiar a creștinismului.
Cei doi nu au fost doar prieteni „literari”, Lewis și Barfield împărtășind și evenimente din viața lor personală. Spre exemplu, când soții Barfield au adoptat o fetiță pe nume Lucy (recunoașteți numele?), Lewis a devenit nașul ei de botez.
Să nu îl uităm nici pe fratele lui C.S. Lewis, Warren Hamilton. Warnie a fost camaradul său permanent, cel cu care, în copilărie, intra în lumi magice și cu care inventa limbi necunoscute și alături de care a avut primele străfulgerări ale „bucuriei”. Warnie era descris de un alt membru Inklings drept cel mai curtenitor om pe care l-am întâlnit, uitând de sine și arătând pentru ceilalți o considerație care era pentru el la fel de instinctivă precum respirația. Warnie a fost ofițer în armată și autorul unor studii importante asupra istoriei Franței secolului al șaptesprezecelea și al optsprezecelea, precum și un membru important Inklings.
Am putea menționa și o prietenie literară dincolo de timp – C.S. Lewis a ajuns să spună despre George MacDonald că este „maestrul său”. Povestea sa, Phantastes i-a „botezat” imaginația. Când i-am închis coperta, mărturisește Lewis, nu am simțit că toate lucrurile din lume erau plictisitoare acum prin comparație, cum era de așteptat, ci dimpotrivă, că farmecul de acolo se revărsase și în lumea reală, transformând toate lucrurile comune.
Ajungând și la Tolkien, acesta nu poate fi separat de dragostea pe care mama lui i-a purtat-o mai întâi, ea fiind cea care i-a insuflat pasiunea pentru limbă, pentru natură și pentru Biserica Catolică, sacrificându-se pentru binele copiilor săi.
Primul grup literar al lui Tolkien a fost TCBS (despre care am mai scris aici), care s-a autoproclamat o forță împotriva depravării și un bastion al bunătății, în special în lumea artelor. Scopul lor era de a readuce sănătatea, curăția și dragostea pentru frumusețea autentică și adevărată în inimile tuturor – ideal pe care Tolkien l-a purtat în următoarele sale grupuri, culminând cu Inklings.
La Oxford, Tolkien și Lewis au mai fondat un club numit Peștera, un nume inspirat de peștera lui Adulam din 1 Samuel 22:2, în care cei care îl susțineau pe David se adunau în jurul său, așteptând venirea sa la putere. Peștera s-a întâlnit aproape 10 ani, în jurul nevoii de a studia moștenirea anglo-saxonă a literaturii clasice.
Peștera nu a fost singurul grup proto-Inklings – Tolkien a mai fondat și Koalbitars (termen islandez care denumește oamenii adunați în jurul focului pentru a se încălzi) – devotați studiului literaturii nordice vechi. Aceștia s-au întâlnit aproape șapte ani, apoi multi Koalbitars s-au „transferat” la Inklings.
Spre deosebire de majoritatea membrilor Inklings, însă, Tolkien s-a distins prin dedicarea sa față de familie, așa că nu îl putem menționa fără să o amintim pe soția lui, Edith. S-a îndrăgostit de ea la 16 ani, însă tutorele său i-a interzis relația până la vârsta de 21 de ani. În ziua în care a împlinit 21 de ani, i-a scris lui Edith, au reluat relația și s-au căsătorit, în pragul războiului. Dragostea ei l-a protejat și i-a oferit un „acasă” la care să se întoarcă. Edith se ruga permanent pentru el, iar Tolkien a inventat un limbaj secret prin care ei să comunice nestingheriți chiar dacă superiorii ar fi citit scrisorile.
Tolkien era abia întors de pe front, încă în convalescență, când Edith i-a oferit acea imagine fermecată a dansului ei, într-o poiană în care petrecuseră o după-amiază – începutul poveștii lui Beren și a lui Luthien: Rătăcind el prin pădurea Neldoreth – era de-acum vară – la ceas târziu de seară, când tocmai răsărea luna, a întâlnit-o pe Luthien, fiica lui Thingol și a lui Melian. Fata dansa pe iarba veșnic verde, într-un luminiș de pe malul râului Esgalduin. În clipa în care a zărit-o, din minte i s-a șters amintirea durerii, iar el a fost învăluit ca de-o vrajă; căci Luthien era cea mai frumoasă dintre Copiii lui Iluvatar. (…) Aidoma luminii de pe frunzele copacilor, aidoma glasului apelor limpezi, ca stelele de deasupra cețurilor lumii – astfel îi era strălucirea și frumusețea. Pe chip îi stăruia o lumină vie.
Fără acest cadou drăgăstos, poate nu am fi avut cea mai frumoasă poveste de dragoste scrisă de Tolkien, cu care s-a identificat atât de mult, încât pe piatra lor de mormânt, sub numele lor, este gravat și numele acestor personaje.
Spre deosebire de alții de la Oxford, Tolkien avea un program strict dedicat familiei, cu care mergea împreună zilnic la slujbele catolice, le citea copiilor cărți pentru copii și le scria povești, scriind în fiecare an de Crăciun și scrisorile către Moș Crăciun cu care copiii săi au crescut. Și-a luat timp pentru a le cunoaște pasiunile și abilitățile distincte.
Deși Tolkien scria într-o scrisoare că toate căsniciile sunt „accidente”, totuși considera că, prin evenimentele aparent întâmplătoare care duc la întâlnirea a doi viitori parteneri, fiecare devine „sufletul pereche” pentru celălalt. Deși frumusețea lui Edith a pălit, relația a devenit oarecum tensionată din cauza faptului că ea era izolată cu copiii și nu îi împărtășea neapărat fervoarea religioasă sau profunzimea intelectuală, în ciuda nepotrivirilor, el a considerat-o pe Edith sufletul lui pereche și și-a dedicat toată energia familiei sale, făcând din casa lor un cămin la care toți membrii să dorească să se întoarcă, așa cum scria mai târziu unul din fiii săi.
Revenind la C.S. Lewis, amintim și Noaptea Plimbării de pe Addison – așa numește Lewis momentul convertirii sale după un drum lung de la ateism, cu un ocoliș prin ocultism, apoi la teism și în final la creștinism. Un prieten comun, Hugo Dyson, împreună cu Tolkien, l-au adus pe Lewis la concluzia că Mitul a intrat în Istorie prin întruparea lui Hristos. Plimbarea a avut impact nu doar asupra lui Lewis – și Tolkien a fost inspirat să transpună acea plimbare și discuție într-un minunat poem, Mythopoeia.
Și să nu uităm nici de cel de-al patrulea membru important al Inklings, Charles Williams. Când C.S. Lewis i-a scris pentru că fusese profund impresionat de proaspăt apăruta poveste The Place of the Lion, Williams i-a răspuns că dacă mai aștepta încă o zi, scrisorile lor s-ar fi intersectat, pentru că îi scrisese la rândul lui ca să-și exprime admirația pentru The Allegory of Love a lui Lewis. Iată că nu toate prieteniile s-au întemeiat în urma unor dezbateri aprinse, ci și în urma aprecierilor și complimentelor.
Între timp, și prietenia dintre Tolkien și Lewis s-a adâncit, iar ei au început să își citească (și să își critice) unul altuia operele în plin proces de creație. Spre exemplu, deși editorii respinseseră manuscrisul lui Lewis pentru Departe de planeta tăcută (Out of the Silent Planet), Tolkien a insistat, subliniind valoarea poveștii. Datorită lui, avem astăzi Trilogia spațială a lui Lewis. Iată ce înseamnă să ai prieteni care să lupte pentru tine chiar și în astfel de situații!
Despre Inklings, Lewis scria așa de frumos: În fiecare dintre prietenii mei este ceva ce doar alt prieten poate aduce la suprafață. Prin mine însumi, nu sunt suficient de larg pentru a chema un om întreg la acțiune; vreau ca celelalte lumini, altele decât a mea, să îi arate toate fațetele. Bineînțeles, numărul redus de „suflete înrudite” – să nu mai menționez și considerațiile practice cu privire la dimensiunea camerelor și audibilitatea glasurilor – pune anumite limite lărgirii cercului; însă în cadrul acestor limite, nu îl avem pe celălalt prieten mai puțin, ci mai mult, datorită faptului că numărul celor cu care îl împărtășim crește.
Despre viețile și interacțiunile dintre membrii Inklings s-au scris și încă se scriu volume întregi și încă se mai descoperă detalii noi. Însă v-am împărtășit aceste frânturi despre ei pentru a medita și noi – oare avem și noi astfel de prieteni? – și a ne încuraja să cultivăm astfel de relații care să scoată la iveală diferitele fațete, ale noastre și ale celorlalți, care altfel ar fi stat ascunse.
Vestea bună este că, prin prietenie și creativitate, ei au depășit vremurile lor tulburi. Să facem și noi la fel și să cultivăm împreună creativitatea în orice domeniu, ospitalitatea, binefacerea și vindecarea.
Celelalte articole speciale pentru Tolkien Reading Day (25 martie) și Hobbit Day (22 septembrie):
- La pas cu Frăția Inelului
- „O temă de o frumusețe neștiută până atunci” – Muzica Ainurilor
- „Frumusețea va salva lumea”
- Curaj și speranță în cele mai negândite locuri – Tolkien Reading Day 2021
CARTEA E O VIAȚĂ 