Madeleine L’Engle spune că arta care nu este bună prin definiție nu este artă creștină, în timp ce, pe de altă parte, arta bună, adevărată și frumoasă este artă creștină, indiferent ce crede artistul.
A avea o agendă este rău atunci când asta uzurpă frumusețea. Arta creștină ar trebui să urmărească împreunarea amândurora, exact la fel cum Hristos este descris ca fiind în același timp „plin de har și de adevăr” (Ioan 1:14).
C.S. Lewis scria în eseul său „Uneori basmele pot spune cel mai bine ce e de spus”:
Mi s-a părut că văd cum ar putea poveștile de acest gen să se strecoare pe lângă o anumită inhibiție care îmi paralizase în mare parte sentimentele religioase în copilărie. De ce ni se părea așa de greu să simțim ceea ce ni se spunea că trebuie să simțim în legătură cu Dumnezeu sau cu patimile lui Hristos? M-am gândit că motivul principal era că ni se spunea că era datoria noastră să avem aceste sentimente. Obligația de a simți poate să-ți înghețe sentimentele. Și pioșenia însăși a fost nocivă. Întregul subiect era asociat cu vorbitul în șoaptă; aproape de parcă ar fi fost o problemă medicală. Și dacă, transpunând toate aceste lucruri într-o lume imaginară, dezbrăcându-le de asociațiile lor cu vitraliile și cu școala de duminică, le puteai face să apară pentru prima oară în adevărata lor putere? Oare nu reușeai astfel să le strecori pe sub nasul acelor balauri mereu la pândă? Eu am crezut că se poate.
Frumusețe în întuneric – gânduri despre comunitate, chemare și misterul creației este o serie de fragmente din cartea Adorning the Dark de Andrew Peterson
CARTEA E O VIAȚĂ 