Ora fermecată (Ziua Internațională a Cititului Împreună 2023)

Articolul scris anul trecut cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună (World Read Aloud Day) este cel mai vizualizat (sper că și citit) articol de pe blog din ultimul an!

Așa că anul acesta am verificat din timp când se serbează ZICI și mi-am dat seama că ar fi ocazia perfectă să studiez noul apărutul volum Ora fermecată – Puterea miraculoasă a cititului cu voce tare în epoca neatenției de Meghan Cox Gurdon și să vă ofer astfel un nou imbold de a citi cu voce tare bazat pe „studii și măsurători”.

Încheiam articolul de anul trecut promițând un articol mai amplu pe tema lecturii cu voce tare. Acel articol a devenit de fapt o serie de opt articole pe care le găsiți sub numele Cum să crești un cititor.

Și deși poate că v-ați gândi că după o asemenea serie nu ar mai putea fi nimic nou de adăugat pe această temă, eu m-am bucurat să descopăr în volumul lui Meghan Cox Gurdon date impresionante din studii și o abordare mai largă a subiectului. Ea nu se referă doar la importanța de a le citi copiilor, ci și la importanța și beneficiile de citi cu voce tare oricui de orice vârstă ar avea sau am avea.

De altfel, felul în care își începe cartea rezumă într-un mod foarte frumos teza ei:

Timpul pe care îl petrecem citind cu voce tare nu se aseamănă cu nimic altceva. O alchimie miraculoasă are loc atunci când o persoană îi citește alteia, care transformă materia banală a vieții – o carte, o voce, un loc unde te poți așeza și puțin timp – în hrană uimitoare pentru inimă, minte și imaginație.

Gurdon arată mai departe că cititul împreună îi apropie pe oameni și îi unește. Dacă stăm așezați cu o carte și un tovarăș sau doi, suntem transportați pe tărâmul imaginației într-o apropiere fizică agreabilă.

Tineri și bătrâni, avem nevoie de ceea ce ne oferă cititul cu voce tare.

Pe mine m-a marcat foarte tare rezultatul unor studii realizate asupra creierului copiilor, în care Dr. John S. Hutton et al. urmăreau efectele cititului cu voce tare.

Într-unul dintre ele aceștia au observat că creierele preșcolarilor cărora li se citise păreau mai agile și mai receptive la poveste, ceea ce sugera faptul că aveau o capacitate mai mare de a procesa mai mult din ceea ce auzeau și la viteze mai mari.

Accesul copiilor la cărți și frecvența cititului împreună cu un adult determină o diferență cuantificabilă în funcționarea creierului și, ca atare, evident, în dezvoltarea acestuia.

La finalul primilor 5 ani de viață, un copil a trecut prin aproape toate etapele mai rapide de dezvoltare care implică limbajul, controlul emoțional, văzul, auzul și modalitățile obișnuite de a reacționa. Experiențele timpurii și aprinderea și conectarea neuronilor creează arhitectura minții unui copil mic, deschizând căile către procesul de gândire și raționamentele viitoare.

Meghan Cox Gurdon

Un studiu al American Academy of Pediatrics din 2014 a dezvăluit faptul că cititul regulat, împreună cu copiii mici, stimulează modele optime de dezvoltare cerebrală și întărește relațiile dintre părinți și copii în momentele critice din dezvoltarea copilului care, la rândul lor, ajută la construirea abilităților lingvistice de a citi și de a scrie, precum și a celor socio-emoționale, care durează o viață.

Însă ce m-a marcat pe mine cel mai tare au fost observațiile Dr. Hutton după un studiu în care copiii au fost expuși pe rând la o poveste audio, la o poveste ilustrată citită de cineva prezent lângă ei și la aceeași poveste transmisă printr-un filmuleț, urmărind în fiecare caz activitatea cerebrală.

Când copiii ascultau povestea în timp ce priveau imaginile, rețelele lor neuronale se ajutau una pe alta, consolidând conexiunile neuronale și întărind arhitectura lor intelectuală.

Însă în cazul poveștii video parcă creierul nu ar mai face nimic.

Nu se întâmplă nimic altceva în ceea ce privește aceste rețele de ordin superior care sunt implicate în învățare. Ce pare să aibă loc este decuplarea vederii, imaginii și limbajului. […] Imaginația se prăbușește.

Prea mult timp cu ecranul favorizează atrofierea sau subdezvoltarea acestor rețele cerebrale de ordin superior.

Uau! Știam că în timpul vizionării filmelor creierul ia o pauză, dar când acest fapt este exprimat în modul de mai sus, capătă o nouă forță.

Prin urmare, a „vedea” o poveste în loc să i se citească una copilului nu este nici pe departe același lucru!

Cititul cu voce tare din cărți ilustrate este „exact ce trebuie”. Copiii trebuie să depună puțin efort ca să decodeze ce aud și ce văd, ceea ce nu numai că face experiența antrenantă și distractivă, dar ajută și la consolidarea conexiunilor cerebrale care le vor permite să proceseze povești mai dificile și mai complexe pe măsură ce cresc.

Cititul cu voce tare nu e doar o modalitate plăcută de a se bucura de o poveste. Este o contragreutate puternică pentru forțele culturale și industriale care remodelează copilăria cu o rapiditate uimitoare. Urgența este și de natură morală, concluzionează autoarea. Și nu pot să nu mă gândesc că, în calitate de părinți creștini, ar trebui să fim de două ori mai preocupați de felul în care este modelată mintea copiilor noștri de ce le punem la dispoziție în materie de lecturi.

Povestea omenirii este povestea vocii umane care spune povești. Citind cu voce tare, ne hrănim dintr-o fântână antică de fericire de dinaintea cuvântului scris. Povestirea orală a susținut și reîmprospătat umanitatea încă din negura timpului.

Meghan Cox Gurdon vorbește în continuare în cartea sa despre rădăcinile antice ale povestirii orale și ale lecturii cu voce tare.

Modalitatea principală de stocare a istoriei, poeziei și poveștilor populare era mintea umană. Iar cea mai importantă cale de transmitere a moștenirii culturale, din generație în generație era vocea umană.

Scrierea era cristalizarea gândului lichid și a vorbirii și, ca atare, o formă de traducere.

Deși vorbește și despre avantajul cărților audio, ea susține că nu e același lucru cu lectura cu voce tare alături de copil/persoană.

Atunci când le citesc copiilor mei, reacționez la ceea ce fac ei într-o mulțime de feluri. Dacă văd că sunt plictisiți, îmi schimb abordarea. O să interpretez altfel o voce sau o să subliniez anumite aspecte diferit. Acesta este avantajul cititului cu voce tare.

Revigorând arta cititului cu voce tare, putem revendica o plăcere veche, care are uimitoarea capacitate de a ne aduce mai aproape unii de alții.

Un alt semnal de alarmă cu privire la intruziunea tehnologiei în viața noastră îl trage Adam Alter în volumul Irresitible: The Rise of Addictive Technology and the Business of Keeping Us Hooked.

El arată că petrecem 11 ani din viață la ecrane, ceea ce înseamnă o felie semnificativă de viață în care nu suntem disponibili pentru oameni prezenți fizic în viețile noastre!

Iar asta are efectul imediat de a interpune o distanță chiar și între oamenii care impart aceeași casă.

Într-un alt studiu citat de Gurdon cercetătorii au urmărit 170 de familii și au descoperit că tehnoreferența (faptul că ne întrerupem din altceva ca să vedem vreo notificare pe telefon) este corelată cu comporamente problematice ale copilului, cum ar fi smiorcăiala, hipersensibilitatea și crizele de nervi.

Ce să facem?

Putem citi împreună. Alocând timp în fiecare zi, putem să punem deoparte nebuniile pixelate și să ne odihnim măcar puțin într-un spațiu al legăturii omenești autentice, fără cabluri.

Susan Pinker arată și ea că un tsunami de beneficii neurochimice se dezlănțuie când un părinte și un copil stau lipiți unul de altul și se uită într-o carte. În primul rând, stresul și anxietatea sunt reduse. De îndată ce părintele își pune brațele în jurul copilului, hormonii le inundă sângele, îi relaxează și le inspiră încredere reciprocă.

Actul de a citi împreună întărește legăturile dintre oameni, creează ordine și conexiune, de parcă am fi niște bucăți de pânză țesute împreună de fire făcute din povești. Nu e o simplă metaforă, așa cum a descoperit o echipă de neurosavanți de la Princeton. Chiar în timp ce cititorul și ascultătorii se bucură de buchetul lor de neurochimicale sau se lasă purtați de tsunamiul lor, activitățile creierelor celor doi se sincronizează și creează efectiv ordine și conexiuni într-un proces cunoscut sub deumirea de cuplare neuronală.

Mi-a plăcut tare mult această descoperire! Ceea ce citim împreună, lecturile noastre comune, ne leagă, la propriu, unii de alții! Și gândiți-vă ce legături se creează când adăugăm în țesătură mireasma Duhului Sfânt, conexiunile create de minți schimbate de Dumnezeu! Și aici nu mă gândesc (doar) la citirea Bibliei, ci la filtrul pe care îl punem lecturilor noastre, creștini fiind, și la viziunea despre lume și viață diferită care ne ghidează atât alegerile, cât și interpretarea noastră.

Atingând un alt subiect drag mie, lectura cărților pentru copii (dar și recitirea cărților dragi din copilărie), Bruce Handy remarcă în volumul Wild Things: The Joys of Reading Children’s Literature as an Adult:

Pentru mine, unul dintre lucrurile neașteptate ale statutului de părinte a fost reîntâlnirea cu cărți din copilărie pe care la iubisem și pe care, spre ușurarea mea, încă le mai iubeam. În afară de plăcerea imediată de a împărtăși povești extraordinare și artă cu copiii mei, aceste lecturi nocturne mi-au oferit șansa de a mă reconecta cu cărți pe care le iubisem când eram copil și de a descoperi marea bogăție a literaturii pentru copii publicată în deceniile de când făcusem trecerea la cărți „mai mature”.

Cât de adevărat s-a dovedit acest lucru și în cazul meu, deși începusem să citesc în mod serios literatură pentru copii dinainte de a deveni mamă. Mai ales în cazul lecturii recente a Cronicilor din Narnia alături de Mihai am simțit că le citesc pentru prima oară și mi-au sărit în ochi și m-au impresionat pasaje pe care nu mi le aminteam.

Cititul împreună poate face lucruri atât de importante. Poate transforma alienarea și distanța în conexiune. Poate acționa ca o punte peste apele tulburi ale copilăriei și poate face același lucru în furtunile din adolescența timpurie.

În legătură cu asta îmi amintesc de un moment de astă-toamnă, când Mihai abia începuse clasa I și avusese niște săptămâni cu un comportament tare turbulent la școală, culminând cu amenințarea cu scăderea notei la purtare și eu plângând în dormitor într-o joi.

Până mi-am revenit eu din criză, el mi-a pregătit ca surpriză cărțile lui despre cărți și un ditai teancul de alte cărți preferate, aranjase și covorașele și m-a întâmpinat cu un „ta-daa!”, spunându-mi că a făcut asta ca să nu mai fiu supărată și pentru că mie îmi place să citim și el îmi tot zisese că nu vrea atunci când îi mai propusesem.

Deși n-am renunțat la „predică”, sesiunea lungă de lectură de seara cred că ne-a făcut amândurora bine, ne-a ajutat să ne reconectăm, a fost într-adevăr „o punte peste apele tulburi ale copilăriei”.

Într-un alt capitol al cărții Ora fermecată Meghan Cox Gurdon discută despre accelerarea dezvoltării copilului cu ajutorul cărților ilustrate și despre faptul că bebelușii au nevoie de prezența umană pentru achiziția limbajului.

Bebelușii nu învață de la aparate – cel puțin nu încă. Ceea ce demonstrează milenii de experiență umană și nenumărate studii moderne este că ei învață de la noi. Au nevoie să fim atenți la ei, să le vorbim, să ne jucăm și să le citim.

O mamă adevărată care vorbește și citește cărți cu povești ilustrate e întotdeauna mai bună decât Little Mommy Talk with Me Repeating Doll (o păpușă care vorbește și îi cere copilului să repete).

În cadrul unui studiu de la University of Virginia din 2010, cercetătorii au vrut să afle ce efecte au materialele educaționale pe DVD-uri asupra bebelușilor, spre deosebire de cei cărora li se transmit cuvintele de către părinți.

După o lună, cercetătorii i-au testat pe toți cei 96 de bebeluși și au descoperit că filmul nu avea absolut nici o valoare pedagogică. Nu conta dacă bebelușul se uitase la DVD singur sau cu un părinte. Cuvintele efectiv nu călătoreau de la ecranul pixelat către mintea copilului. Interesant, însă, copiii care nu se uitaseră la DVD, dar auziseră cuvintele rostite de părinții lor, puteau să le înțeleagă.

Citirea unei cărți cartonate împreună cu un bebeluș se dovedește mult mai eficientă decât jucăriile tradiționale și distracțiile electronice pentru crearea unui mediu bogat în cuvinte și limbaj.

Pentru că, așa cum arată și un studiu din 2015: Citirea împreună a cărților creează un mediu de învățare în care bebelușii și copiii sunt expuși la cuvinte pe care nu le-ar fi întâlnit niciodată doar prin intermediul discuțiilor.

De aceea, remarcă autoarea, alocarea unei perioade substanțiale de timp pentru citit și vorbit înainte de culcare conferă formă și ordine zilelor haotice.

Magia cuvintelor apare în interacțiunea cu cartea.

Fiecare fărâmă de pălăvrăgeală intimă pe care o purtăm în timp ce ne uităm la cărți ilustrate este combustibil pentru motorul achiziției limbajului.

De aceea, este încurajată citirea interactivă sau dialogică, în care punem întrebări de tipul „Oare de ce?”, „Ce părere ai despre asta?”, pentru a stârni discuții și a face conexiuni. Recunosc că mi-a fost întotdeauna greu să provoc astfel de interacțiuni, am preferat mereu să parcurg textul cărții și atât, nu prea îmi place să fiu întreruptă când citesc. Când era bebeluș mă străduiam să-l îndemn la interacțiune prin întrebări, dar preferam întotdeauna să las povestea să curgă. Este un exercițiu la care am încă de lucrat.

Fiecare carte netezește calea către următoarea, deschizându-se către pajiști literare însorite, unde, în timp, tinerii se vor întâlni cu texte frumoase, cu personaje și scene care poate că au fost iubite, cunoscute și rememorate de generații de mult dispărute.

Discutând despre ecranizarea cărților, Meghan Cox Gurdon face următoarele observații: Vrem ca cei mici să guste întreaga savoare a poveștii lui Peter Pan și a Ursulețului Winnie Puh sau pe cea din Pânza Charlottei în original, pe cont propriu, înainte de a viziona transpunerea acestora pe marele ecran.

O poveste nu e niciodată în totaltiate a ta din nou, odată ce un film ți-a colonizat ochiul minții.

O poveste citită cu voce tare nu se petrece pe pagină, și nici măcar în vocea cititorului, ci într-un amestesc ezoteric compus din aceste lucruri, care include mintea și inima ascultătorului. Când asculți o poveste, participi la realizarea ei.

Într-un alt capitol, Meghan Cox Gurdon scrie despre importanța lecturii basmelor și a operelor clasice.

Lectura îi poziționează pe copii într-un sens cultural, îi echipează să înțeleagă referințele la basme și alte povești clasice pe care le vor descoperi peste tot în jurul lor.

Când citim clasici apreciați împreună cu copiii și împărtășim povești cu ei, aceste lucruri ne ajută să le comunicăm ce vrem să știe despre lume, îi putem ajuta astfel să descopere narațiuni puternice și tablouri pe care nu le vor găsi niciodată pe PBS Kids sau Instagram.

În final, după cum vă spuneam, Gurdon discută și despre importanța lecturii în viața oricărui om, indiferent de vârstă. Când le citim altora, le arătăm că ei contează pentru noi, că vrem să prelungim timpul, atenția și energia ca să le aducem ceva bun.

Într-un articol din 2017 ce redă rezultatul unui studiu asupra efectelor literaturii în cazul persoanelor vârstnice care suferă de demență cercetătorii afirmă că citirea împreună a unui text literar nu valorifică doar forța lecturii ca proces cognitiv; ea acționează ca o prezență socială puternic unificatoare, ce le permite cititorilor să trăiască în același timp o experiență subiectivă și una comună.

Cititul are o putere extraordinară de a alina și consola, scoțându-i pe cei singuri din izolare și oferindu-le celor bolnavi un răgaz în suportarea greutății epuizante a bolii.

Pentru adulți, literatura împărtășită prin voce devine o ocazie de a se întâlni, de a forma prietenii și de a se autodescoperi. Este un balsam pentru inimile singure și o modalitate de evadare din medii în care libertatea – deopotrivă mentală și fizică – e limitată.

Însă, adevărul e că temele, sportul, prietenii, jocurile cu jumătate de normă și tentațiile cu capete de hidră ale tehnologiei vor încerca să excludă cititul regulat din aglomerația de activități. Nu lăsați să se întâmple asta. E o bătălie pe care merită să o câștigați.

Să ne facem timp să citim împreună este aproape un act încăpățânat de iubire. Efortul reciproc – sacrificarea timpului – devine parte din răsplată. Țineți-vă de el și compensațiile vor fi extraordinare.

Pentru ca cititul cu voce tare să fie cu adevărat magic, cel mai bine este să nu existe competiție din partea tehnologiei. Așa că, da, te rog s-o închizi. Alege o carte.

Asta este și ceea ce te îndemn și eu să faci astăzi, cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună, dar și în fiecare zi de acum încolo. Îndepărtează telefonul și ecranele, alege o carte și crează ora fermecată!

Ce carte vei alege azi?