coperta-torturat-pt-hristos-no-layersDupă o serie de mărturii ale unor credincioşi români, astăzi vă prezint autobiografia Torturat pentru credinţă de Haralan Popov. Acesta a fost un pastor bulgar, care a trăit între 1907-1988 şi care a trebuit să sufere 13 ani şi 2 luni în închisorile comuniste din Bulgaria din cauza credinţei în Isus Hristos.

Cartea prezintă istoria Bisericii Prigonite din Bulgaria. Zeci şi sute – chiar mii de oameni – au suferit ca şi mine şi chiar mai mult, spune Popov în prefaţa cărţii.

În iunie 1948, toţi membrii Consiliului Suprem, inclusiv reprezentantul cultelor, au fost chemaţi la Ministrul Cultelor. Venise clipa încercării noastre şi trebuia să facem faţă, povesteşte Popov. Li s-a cerut să susţină ideologia comunistă de la amvon, lucru pe care toţi liderii bisericilor evanghelice au refuzat să-l facă. Consecinţa acestui refuz nu va întârzia să apară. La 24 iulie 1949, ora 4 dimineaţa, casa lui Popov este percheziţionată, iar el este dus la poliţie şi închis într-o celulă.

Interogatoriile din timpul nopţii au continuat o săptămână, îşi aminteşte el. Modelul era acelaşi. De îndată ce se întuneca, eram dus la subsol şi obligat să stau în picioare la 20 cm de perete. Acolo eram interogat de la 7 seara până a doua zi dimineaţa fără să am voie să închid ochii. În timpul zilei mă luptam cu cârdurile de ploşniţe, deci tot nu mă puteam odihni.

După aceea, Popov va fi dus la temuta „Casă Albă“, sediul Poliţiei Secrete, de unde se ştia că nu ies prea mulţi supravieţuitori. În timp ce intram pe uşă, mi-au venit în minte cuvintele Psalmului 73:28: „…pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost…“, spune Popov. Ştiam că la „Casa Albă“ nu puteam spera în ajutorul nimănui. Am spus o rugăciune în gând: „Doamne, viaţa mea e în mâinile Tale!“ Teama m-a părăsit. O pace puternică a pus stăpânire pe mine. Nu mai simţeam nicio tensiune psihică. Chiar dacă mă aştepta moartea în „Casa Albă“, inima îl lăuda pe Domnul.

Popov rememorează starea celulei 21, camera suferinţei, cum o numeşte el, în care a trebuit să doarmă direct pe duşumea timp de 5 luni, din august 1949 până în ianuarie 1950. Aici, spune el, mi-am găsit o ocupaţie din a scrie versete biblice şi cuvinte de mângâiere pe pereţii celulelor, sperând că aşa voi aduce o alinare celor ce vor urma după mine. Pereţii închisorii nu erau folosiţi doar pentru a scrie versete biblice, ci şi ca „telegraf“ pentru transmiterea Cuvântului lui Dumnezeu în celulele învecinate.

Popov prezintă apoi una dintre tacticile de supunere a voinţei folosite de comunişti, şi anume, regimul morţii, înfometarea, prin care urmăreau să te ţină în viaţă, şi nimic mai mult. Înfometarea, nedormitul, statul cu faţa la perete săptămână de săptămână, sunt cele mai puternice „mijloace“ pentru supunerea voinţei cuiva, recunoaşte el. Acest tratament poate transforma un om inteligent şi raţional într-un animal. Singurul lucru care va mai dăinui în el va fi instinctul animalic de a căuta ceva de mâncare. Gardianul obişnuia să-mi spună că „trebuie să ajung mai liniştit ca apa şi mai jos ca iarba“.

După acest tratament, începând cu data de 5 august 1949, urmează o perioadă de 2 săptămâni în care Popov va fi supus unui interogatoriu zilnic de 24 de ore, fără hrană, apă sau odihnă, stând în picioare cu faţa la 20 cm de un perete orbitor de alb, fără să aibă voie să se mişte, să închidă ochii, să-şi mute greutatea pe alt picior sau să-şi mişte muşchii, fiind lovit pentru răspunsurile care nu le conveneau gardienilor.

După primele 4 zile, setea mă răvăşea ca o febră mare. Nu-mi pot explica nici până azi cum am putut rezista să stau în picioare atâtea zile şi nopţi. Numai Dumnezeu m-a întărit, căci altminteri nu aş fi rezistat.

După 10 zile pierdusem orice noţiune a timpului. O zi o întuneca pe cealaltă. Picioarele mele umflate deveniseră uriaşe, pline de sânge din cauza statului în picioare. Buzele îmi erau foarte crăpate şi îmi sângerau. Ochii îmi erau ca nişte mingi de foc. Şi totuşi mai eram pe picioare. În a zecea noapte, puţin după miezul nopţii, l-am auzit pe anchetator sforăind, pentru că aţipise. Atunci a îndrăznit să se mişte şi, văzându-şi faţa monstruoasă reflectată în fereastră, Popov îşi aminteşte că a simţit următoarele: M-am simţit zdrobit, singur şi părăsit. M-am simţit ca Isus atunci când a strigat: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai părăsit?“ Nu mai aveam lacrimi, dar tot trupul îmi suspina. Apoi, în acel moment de disperare am auzit o voce foarte distinctă. Ea a spus: „Eu n-am să te părăsesc şi n-am să te uit niciodată!“ A fost aşa de clară, încât m-am uitat la ofiţerul adormit, convins că a auzit-o şi el, dar acela continua să doarmă. Prezenţa lui Dumnezeu a umplut încăperea şi m-a învăluit cu o căldură divină, revigorându-mi trupul slăbit. Mă simţeam împrospătat şi revigorat. Prezenţa lui Dumnezeu m-a întărit mult timp, dar în a patrusprezecea zi, înfometarea, setea şi arsura din ochi ajunseseră la culme. Eram pe moarte.

Atunci Popov a fost dus înapoi în celulă de unde a fost luat a doua zi şi ameninţat cu pistolul la ceafă să mărturisească că este spion până numără ofiţerul până la cinci.

Gândul morţii, ca un pod către veşnicie, mi-a fulgerat prin cap. Îl voi vedea pe Isus! Eram convins că acest iad se va sfârşi în curând. Mental eram pregătit şi mă simţeam deja „în prezenţa lui Cristos“. Aşteptam numai să plece glonţul, ca apoi îngerii să mă poarte spre Cer, la Mântuitorul meu.

Elias, ofiţerul, a început să numere rar, cu pauze lungi între numere, ca să-mi dea prilejul să vorbesc. Când Elias a ajuns să-l rostească pe „patru“, s-a întâmplat ceva neobişnuit. Duhul Sfânt a venit peste mine cu o putere mai mare ca înainte. Am devenit curajos ca Ghedeon şi puternic ca Samson. După ce l-a rostit pe patru, Elias s-a oprit. A făcut o pauză lungă. Apoi am auzit o voce venind dinlăuntrul meu, care-mi spunea să fiu tare şi să nu mă tem. Ea striga: „Ce aştepţi? Ce aştepţi? Împuşcă-mă în cap!“ Elias a sărit înapoi cuprins de teamă. Nu se aştepta la asta, dar nici eu!

Am apăsat eu însumi trăgaciul, dar în loc de glonţ, am auzit doar o pocnitură în ceafă. Înainte de a-mi pierde cunoştinţa, mi-a străfulgerat prin minte că Elias voise doar să mă păcălească pentru a-i mărturisi, şi nu să mă omoare, încheie Popov acest episod.

Va urma apoi şederea în Închisoarea Centrală din Sofia, cu o capacitate de 300-400 de deţinuţi, în care erau de fapt închişi peste 5000, după care va veni şi ziua procesului. Fratele lui Popov, Ladin a fost singurul dintre cei 15 pastori acuzaţi de spionaj care a refuzat să-şi recunoască vinovăţia. Ladin era puternic, de aceea a putut rezista la tortură. Fiind necăsătorit, el nu avea grija soţiei sau a copiilor. Şi aceasta l-a ajutat, consideră Haralan Popov.

După 12 zile, Haralan Popov a fost condamnat la 15 ani de închisoare. Acest fapt a avut consecinţe grele şi asupra familiei, a soţiei şi a celor doi copii ai săi, pentru că oamenii erau ameninţaţi că dacă vor încerca să-i ajute pe pastorii arestaţi sau familiile lor, vor fi trimişi în lagăre de concentrare.

După proces, Popov este dus înapoi la Închisoarea Centrală într-o celulă de la subsol, umedă şi în care era întuneric beznă. Mă resemnasem că voi rămâne acolo tot restul vieţii. Înfometat, bătut, uitat în acel loc, nu mai aveam nicio nădejde de scăpare, îşi aminteşte el. Apoi am strigat către Dumnezeu. Şi atunci s-a petrecut ceva neobişnuit. O lumină a strălucit şi o căldură a umplut celula şi mi-a învăluit trupul slăbit. Am simţit braţe puternice în jurul meu şi am ştiut că erau ale Domnului Isus. Aceeaşi voce pe care o auzisem când am stat cu faţa la perete două săptămâni, a vorbit din nou. N-am să pot descrie niciodată acel glas. Plin de iubire şi milă, Cristos mi-a spus: „Fiule, nu te voi uita niciodată. Braţele Mele sunt în jurul tău, ca să te mângâie şi să te întărească.“

După 35 de zile a fost mutat din acea celulă şi, pentru că în urma cursurilor Societăţii Culturale din închisoare, care trebuia să le spele creierul tuturor deţinuţilor, Popov a fost declarat nereformat, acesta a fost propus pentru munca grea. Aşadar, a fost transferat la Sliven, unde a fost din nou supus regimului morţii şi insomniei.

În timp ce se afla la o altă închisoare, în Kolarovgrad, Popov primeşte vestea că soţia sa, Rut, şi cei doi copi, Rhoda şi Paul, reuşiseră să plece în Suedia, ţara natală a soţiei. Eliberat de această povară grea, m-am hotărât să-mi intensific lucrarea ca pastor în închisoare. Ce puteau să-mi facă? Nevasta şi copiii mei erau liberi. Mă puteau schingiui, dar nu se puteau atinge de ceea ce într-adevăr mă durea – soţia şi copiii! Pentru mărturia lui Cristos în închisoare am trecut prin multe, dar eu nu mai eram un deţinut. Deşi eram după gratii, sufletul meu era liber.

Urmează apoi perioada cea mai grea a detenţiei lui Popov, şederea la Persin, închisoarea aflată pe o insulă a Dunării, supranumită „insula groazei“. Aici va fi supus la muncă grea, de 18 ore pe zi, la condiţii inumane şi la teroarea cu gândul că puteai fi împuşcat în orice moment.

În 1953, după moartea lui Stalin, situaţia s-a înrăutăţit. Popov, împreună cu alţi deţinuţi au fost închişi într-o cameră şi trecuţi la un regim de înfometare, după care au fost mutaţi în alte barăci, mărşăluind sub lovituri de bici, iar apoi a petrecut 9 luni într-un puţ săpat în pământ, fără aer şi strivit între oameni înfometaţi, unde nu se putea dormi decât făcând cu rândul, pentru ca unii să se poată întinde să doarmă, în timp ce alţii stăteau în picioare la perete.

N-am să pot descrie niciodată infernul din puţ. Oamenii zăceau ca morţi mişcându-se doar pentru a respira. Mirosul îngrozitor de la butoiul cu fecale ne năucea. Întuneric total aproape 24 de ore pe zi. Şaptesprezece oameni într-o celulă de o persoană. Hrana era doar o „supă“ sau o apă cu miros de supă. Numai Dumnezeu m-a ţinut în viaţă, recunoaşte Popov.

Când predic azi despre mântuire, o fac cu multă dăruire, căci în 13 ani am putut vedea zilnic cât de jos poate ajunge un om fără Dumnezeu. Omul se poate ridica la cele mai înalte culmi spirituale, dar se poate afunda şi până la cel mai de jos nivel. Nici un animal nu poate face aceasta. Numai omul.

Chiar şi aşa, spune Popov, în anii de închisoare m-am folosit de orice ocazie ca să slujesc ca pastor între deţinuţi. După îmbunătăţirea condiţiilor din închisoare, el şi-a format o adevărată „biserică“ aici. Curând însă, şi-a dat seama că nu va mai putea face faţă fără a avea o Biblie.

Într-o zi l-a văzut pe un alt deţinut făcându-şi foiţe pentru ţigări dintr-un Nou Testament. Popov i-a dat toţi banii pe care-i avea, care li se dădeau pentru a-şi cumpăra diverse lucruri de la cantina închisorii în schimbul cărţii.

Pentru că am înţeles că nu voi putea avea Noul Testament mult timp, am hotărât să memorez din el cât de mult posibil. Am început să „mănânc“ Cuvântul lui Dumnezeu, învăţând în fiecare zi mai multe versete pe de rost. Peste tot unde mergeam aveam cu mine Noul Testament. Şi am avut mereu ocazia să-l studiez. Mai întâi, am căutat să memorez 1 Petru, apoi Efeseni, 1 Ioan, Evanghelia lui Ioan, Romani 1, 5 şi 8, 1 Corinteni 13 şi 14 şi 2 Corinteni 5. În total, 47 de capitole.

La 26 februarue 1955 Popov părăseşte Persinul pentru a ajunge la închisoarea din Varna, după care, la sfârşitul lui august este dus la Stara Zagora. Aici îşi va pierde acel preţios Nou Testament în urma unei percheziţii, dar se va bucura pentru o vreme de Biblia aflată în biblioteca închisorii. Tot aici Dumnezeu îi dă ideea să ţină cursuri de engleză în curtea închisorii, folosindu-se de acest paravan pentru a le spune Evanghelia studenţilor săi.

Nu exagerez când spun că influenţa acestor cursuri biblice a ajuns în fiecare colţ al închisorii de la Stara Zagora. Nu-mi venea nici mie să cred. Am învăţat acolo o lecţie: Cuvântul lui Dumnezeu creşte şi se răspândeşte mai mult în condiţii de suferinţă şi lipsuri. Aceasta a fost roada spirituală obţinută în închisorile comuniste.

În ziua eliberării, la 25 septembrie 1961, uitându-mă la închisoarea care rămăsese în urma mea, m-am gândit: „Merită să suferi pentru a lăsa în urmă oameni care Îl cunosc şi Îl slujesc pe Cristos.“ Şi aşa era. Pot mărturisi aceasta înaintea lui Dumnezeu, spune Popov.

În închisoare am învăţat lecţia iubirii ca niciodată. Deşi am predicat despre iubirea lui Dumnezeu de la multe amvoane, am ajuns să o simt într-un mod nou în disperarea aceea cumplită din celulele subterane şi de pe figurile atâtor deţinuţi. Lipsit de orice plăcere a lumii, am simţit măreţia lui Dumnezeu ca niciodată. Adevărul străluceşte mai cu putere în împrejurările grele ale vieţii.

După eliberare, Popov va înfiinţa cercuri de rugăciune şi studiu biblic, la care se va duce pe rând în timpul nopţii, iar la un moment dat a putut chiar să se întâlnească cu soţia lui, Rut, venită în vizită. Popov decide însă să rămână în Bulgaria pentru a-i sluji pe credincioşii de aici.

Până la urmă, ceea ce-l va face să plece în sfârşit va fi conştiinţa nevoii acute de Biblii şi a nevoii de a face cunoscută această realitate în Vest pentru a putea primi ajutoare în acest sens. Astfel că în 1962 Dumnezeu îl ajută să părăsească Bulgaria şi să-şi reîntâlnească familia în Suedia. El va deveni un ambasador pentru biserica prigonită din ţara lui, dar şi din alte ţări comuniste şi va pune mai târziu bazele organizaţiei Door of Hope International, care susţine Biserica prigonită şi astăzi şi este activă în 15 ţări din lume.

La 81 de ani, Popov reuşeşte să-şi mai viziteze o dată ţara înainte de a muri şi să vadă că misiunea lui era împlinită: în biserica în care fusese mulţi ani pastor acum fraţii şi surorile aveau fiecare câte o Biblie! A murit apoi împăcat, după 50 de ani de slujire, la 13 noiembrie 1988.

Aceasta este povestea adevărată a lui Haralan Popov, istorisită de el însuşi în cartea Torturat pentru credinţă. Este o carte subţire, dar care m-a marcat într-un mod deosebit. Am admirat tăria de caracter a acestui om şi dorinţa lui de le spune altora Evanghelia în nişte condiţii în care abia mai putea trăi el însuşi. Viaţa lui Haralan Popov ne arată încă o dată că Dumnezeu nu ne dă mai mult decât putem duce şi ne va da puterea să rezistăm în mijlocul suferinţelor. Nu am cuvinte destule să vă recomand îndeajuns cartea Torturat pentru credinţă de Haralan Popov, aşa că va trebui să mă credeţi pe cuvânt şi să o citiţi!

PS: Puteţi asculta episodul întreg AICI.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s