Ce am citit în august 2021


Nu știu de ce, dar am senzația că luna august a durat cât două luni și poate de aceea am avut dublu spor la citit (vacanța sigur a contat!) și am reușit să parcurg un număr triplu de cărți față de anul trecut. Romane, cărți pentru copii și o carte de memorii, în total 18 cărți, iată care au fost!

Continuă lectura „Ce am citit în august 2021”

Cărți cu dor de ducă #31 – Din Liverpool în Carpați


N-aveam de lucru, n-aveam bani. Urma să-mi pierd casa, afacerea, totul. Așa că, deși trecusem de 50 de ani, nu eram deloc în formă, nu stăteam prea bine cu banii și eram singură, m-am mutat în Transilvania ca să-mi revin și ca să o iau de la capăt.

Aceasta este povestea modului în care am reușit să evit un dezastru – și a prețului plătit, precum și povestea felului în care Transilvania m-a readus la viață, oferindu-mi pace, siguranță și bucurie.

Continuă lectura „Cărți cu dor de ducă #31 – Din Liverpool în Carpați”

Ce am citit în iulie 2021


Cu toate că în luna iulie am avut, în mare parte, același ritm lent de lectură ca în luna iunie, am reușit să citesc un număr dublu de cărți, dintr-o mai mare varietate de genuri, multe dintre ele începute cu o lună sau mai multe în urmă. Un pic de istorie, un pic de culise literare, rugăciuni, cărți de parenting, Anne și, desigur, cărți pentru copii – în total, 16 cărți, iată care au fost!

Continuă lectura „Ce am citit în iulie 2021”

Ce am citit în iunie 2020


Luna iunie a venit și a plecat cu viteza luminii. Luna iunie a însemnat „relaxarea” multor restricții impuse de pandemia de coronavirus (COVID-19), deci mai mult timp petrecut afară decât în lunile precedente, inclusiv două ieșiri din oraș. De aceea, luna aceasta am reușit să termin doar 8 cărți (dintre care doar 4 din biblioteca personală): 2 de parenting, o carte pentru copii, 3 romane, o carte de non-ficțiune și un jurnal. Iată care au fost. Continuă lectura „Ce am citit în iunie 2020”

O carte pe lună în 2020


Un an nou fericit tuturor!

Nu-mi vine să cred că acesta este al șaselea an în care scriu pe blog lista „O carte pe lună…”! Pentru cei care acum dau pentru prima dată de o astfel de listă, să știți că ea conține 12 recomandări de lectură dintre cărțile mele preferate din anul precedent, așa că este vorba despre cărți „testate” și iubite.

Uitându-mă la cărțile pe care le-am îndrăgit anul trecut (care au fost mai multe decât cele 12 din listă), am observat că multe dintre ele sunt cărți de parenting sau despre viața de părinte, dar, pentru că știu că nu pe toți îi interesează acest subiect, am păstrat doar una dintre ele în listă, deși mi-a fost greu să aleg.

Cărțile pentru copii rămân în continuare în listă pentru că se numără printre interesele mele, dar am ales niște volume la fel de captivante pentru copii, cât și pentru adulți.

Nu lipsesc nici romanele, cărțile de non-ficțiune și cele de apologetică. Așadar, câte ceva pentru fiecare. Fără alte adăugiri, iată lista mea de recomandări pentru anul 2020, în ordinea în are le-am citit anul trecut (de data asta și cu poze!).

Continuă lectura „O carte pe lună în 2020”