Ce am citit în iunie 2020


Luna iunie a venit și a plecat cu viteza luminii. Luna iunie a însemnat „relaxarea” multor restricții impuse de pandemia de coronavirus (COVID-19), deci mai mult timp petrecut afară decât în lunile precedente, inclusiv două ieșiri din oraș. De aceea, luna aceasta am reușit să termin doar 8 cărți (dintre care doar 4 din biblioteca personală): 2 de parenting, o carte pentru copii, 3 romane, o carte de non-ficțiune și un jurnal. Iată care au fost.

Primele două cărți citite în luna iunie au fost două cărți de parenting împrumutate de la cineva, Pune limite și fă-te ascultat cu blândețe de Nina Bataille și Descoperă aptitudinile copilului tău – Inteligența multiplă de Albane de Beaurepaire. Ambele fac parte din colecția Fundamentele educației pozitive apărută la Editura Litera și sunt gândite ca niște ghiduri practice foarte scurte, cu informații organizate schematic prin liste și tabele și mi s-au părut foarte utile.

Din prima dintre ele, cea despre limite și ascultare, mi-am luat câteva notițe și am și aplicat (și încă aplic) cu succes de la prima încercare și de fiecare dată metoda numărătorii inverse de la 5-0 pentru a-l face pe copil să treacă la fapte.

A fost interesant să citesc și despre cele 8 inteligențe în cea de-a doua carte și să încerc să evaluez care dintre ele sunt cele mai dezvoltate la fiul meu, Mihai. Mi-a plăcut accentul pus pe faptul că ele pot fi dezvoltate în timp în aceeași măsură, chiar dacă vor exista înclinații mai puternice în favoarea unora sau a altora și că te poți folosi de inteligențele mai dezvoltate ca să le dezvolți și pe celelalte. În acest sens, autoarea propune idei de activități care permit o dezvoltare multiplă. De asemenea, mi-a plăcut ideea de a-i oferi copilului intervale de timp doar pentru sine, în care să facă ce vrea și în care să aibă ocazia să-și dezvolte imaginația.

Următoarea carte pe care am terminat-o a fost al doilea volum din seria Tărâmul poveștilor, Întoarcerea Fermecătoarei de Chris Colfer. Citisem primul volum acum vreo doi ani și a durat ceva până a apărut în limba română acest al doilea volum (abia anul trecut), așa că mi-a luat ceva să reintru în universul acestei serii și să-mi aduc aminte vag sau deloc de evenimentele din primul volum. Ceea ce a dus, cred, la o foarte grea intrare în poveste. Abia după jumătatea volumului am simțit într-adevăr că trebuie să aflu ce se întâmplă și nu o pot lăsa deoparte. Dar poate că a contat și oboseala adunată peste zi și lipsa de tihnă să o pot savura cum trebuie.

Cu toate acestea, mi-a plăcut. Chris Colfer are un talent deosebit în a regândi și rețese basmele europene clasice și are și umor (din care se cam pierde din păcate la traducere în unele locuri, din cauză că se bazează pe jocuri de cuvinte). Mama Gâscă și dinamica dialogurilor dintre Scufița Roșie și celelalte personaje sunt foarte amuzante. În plus, dincolo de tărâmul de basm și aventurile personajelor răzbat niște teme profunde: ideea de familie, de apartenență, loialitatea, prietenia, curajul, lupta pentru bine, sacrificiul de sine, iertarea.

Pe scurt, este vorba despre doi frați gemeni, Alex și Conner Bailey, care sunt pe jumătate oameni, pe jumătate zâne (bunica lor fiind Zâna Nașă și șefa Adunării Fericiți Până la Adânci Bătrâneți) care locuiesc însă în lumea noastră, dar au călătorit în primul volum al seriei pe Tărâmul Poveștilor. A trecut mai bine de un an de atunci, iar acum mama lor văduvă este pe punctul de a fi cerută în căsătorie de un doctor blajin când aceasta dispare, iar în casa lor apare Zâna Nașă în persoană, însoțită de gărzi din Tărâmul Poveștilor. Alex și Conner pornesc într-o aventură plină de peripeții și pericole în căutarea mamei lor și în misiunea de a salva, din nou, Tărâmul Poveștilor.

Deși nu am început luna citind, așa cum insinuam luna trecută, o carte de Sophie Kinsella, tot am ajuns la ea, pentru că romanele ei îți oferă exact escapismul de care ai nevoie în vremuri ca acestea. Aveam în bibliotecă Shopaholic to the Rescue (tradusă La cumpărături în Las Vegas), pe care o luasem cu 4.99 lei de la Bookoteca, din simplul motiv că romanul precedent al seriei se încheia în coadă de pește și trebuia să aflu deznodământul. Este ultimul volum al seriei Shopaholic (Mă dau în vânt după cumpărături) care însumează 8 volume (plus unul de Crăciun), primul din ele fiind și ecranizat.

Am început să citesc această serie prin adolescență și am crescut odată cu ea, multe dintre volume citindu-le chiar în engleză de pe la diverse biblioteci. Astfel, mi s-a părut interesant să observ și evoluția personajelor și maturizarea lui Becky Bloomwood, mai ales aici în ultimul volum. Este o serie chick-lit, în principal amuzantă, dar în care sunt presărate și teme și discuții mai profunde, în special despre finanțe, carieră, căsnicie, calitatea de mamă, familie, dependențe, autocontrol și relaționarea cu persoane dificile.

Rebecca „Becky” Bloomwood este – în acest ultim volum – o fostă dependentă de cumpărături care pleacă alături de soț, copil, mamă, prietena mamei, prietena ei cea mai bună și de o veche rivală într-o călătorie de salvare (cred ei) a tatălui lui Becky și a soțului prietenei sale, care fugiseră pe nepusă masă la Las Vegas fără nicio explicație. Un road-trip care le va întări sau lega din nou relațiile între ei. Un roman tocmai bun de vacanță.

Cu gândul la vacanță și la noua serie Cărți cu dor de ducă m-am apucat apoi să citesc Miruna, o poveste de Bogdan Suceavă. Deși nu a fost ce mă așteptam, mi-a plăcut foarte mult scriitura și periplul prin evocare prin istoria recentă a satului românesc. Mi-a adus un pic aminte ca structură și abordare de Fotograful Curții Regale de Simona Antonescu (care mi-a plăcut foarte mult, de altfel) prin faptul că este o colecție de povești pe care le relatează un bunic nepoților săi, povești despre evenimente din viața tatălui său (străbunicul copiilor), dar și din viața sa, evenimente în care realul și istoricul se împletesc cu fantasticul și supranaturalul. Este într-un fel o încercare de conservare a unei epoci, a unei realități, prin intermediul amintirii și al poveștii.

Ceea ce m-a surprins încă o dată (din cauza ignoranței mele) și ceea ce cred că te poate face să te simți inconfortabil dacă ești un creștin evanghelic este măsura în care creștinismul se împletește cu elemente păgâne în viața oamenilor de la sat, sau mai degrabă modul în care în mintea oamenilor cele două nu se exclud, ba chiar se sprijină una pe alta.

Mă gândesc aici la credința în iele și la impactul mai degrabă nefast pe care întâlnirea unui om cu ele îl are; la baba satului care face descântece (care și funcționează!) rugându-se Tatăl nostru sau recitând Psalmii lui David, dar care se consideră pe sine în același timp o drept-credincioasă (până când preotul satului îi dovedește contrariul și o face să se lepede de aceste practici); la faptul că oamenii își oferă explicații de domeniul fantasticului la evenimente pe care nu și le pot explica (iele, vrăjitorie, spectre ale unor tâlhari celebri etc.).

Cu toate acestea, această carte mi s-a părut instructivă tocmai prin faptul că m-a scos încă o dată din „bula” mea evanghelică și m-a ajutat să învăț mai multe despre mentalul și imaginarul românului de la sat, chit că este vorba despre un sat cvasi-intexistent astăzi probabil.

Următorul pasaj exprimă, după părerea mea, esența a ceea ce a încercat autorul să facă prin acest micro-roman:

Bunicul ne-a spus că fiecare om ajunge mai devreme sau mai târziu să privească lumea cu ochii poveștilor pe care le-a ascultat în copilărie, că sufletul nostru trece prin salba de înțelesuri și minunății pe care le ascultăm în a noastră îndepărtată primă vârstă și că apoi lumea întreagă e zidită pe tiparul acesta. Așa a plecat în lume Niculae Berca, în urmă cu tare mult timp, și așa supraviețuiește el celor două războaie mondiale, pentru a ne spune nouă povești despre vremurile de altădată.

Am citit apoi două cărți împrumutate de la mama mea, cu ocazia unei ieșiri la Brașov (deși n-am început-o decât pe una acolo și n-am terminat decât abia la întoarcere în mașină).

Prima dintre ele, Shinrin-yoku: Arta japoneză a băilor de pădure de Hector Garcia (Kirai) și Francesc Miralles, m-a dezamăgit, deși nu aveam oricum mari așteptări de la bun început. Speram să fie mai mult vorba de Japonia și de practicile japonezilor în această privință, decât o trecere în revistă a unor practici mai mult sau mai puțin animiste și un îndreptar plin de platitudini despre cum să profiți de natură, pe care nu era nevoie să mi le mai spună ei. Nu am aflat nimic nou și totul este tratat la un nivel foarte superficial. Altfel, coperta și volumul arată foarte frumos, sunt câteva pagini cu niște ilustrații în tonuri cenușii și verzulii, scris cu verde, perfect pentru o poză cu Dealul Tâmpei. Și cam atât.

A doua carte împrumutată de la mama mea a fost un roman japonez, Memoriile unui motan călător de Hiro Arikawa. Singura carte căreia i-am dat 5 stele pe Goodreads luna aceasta, acestui roman nu am ce să-i reproșez, mai ales ținând cont de ce vă spuneam despre literatura japoneză luna trecută. Acest roman se încadrează la categoria „excepții”, pentru că se întâmplă ceva în el și nu sunt nici atrocități, nici perversiuni.

Pentru că din primele două propoziții citează începutul celebrului (pentru japonezi, cel puțin) roman Eu, motanul de Natsume Soseki e clar că autoarea s-a inspirat din el pentru perspectiva narativă a pisicii care comentează acțiunile stăpânului său. Chiar dacă vă sunt indiferente pisicile (cum e cazul meu) și mai ales dacă sunteți pasionați de ele, vă va plăcea acest roman scris aproape în întregime din perspectiva motanului Nana (7 în japoneză), al cărui stăpân pornește într-o călătorie pe la cei mai vechi prieteni ai săi în căutarea unui nou cămin pentru felina lui. Atât vă spun acum pentru că vreau să-l includ în seria noastră Cărți cu dor de ducă, așa că fiți cu ochii în patru după episodul respectiv.

Ultima carte citită în luna iunie a fost Jurnal scoțian de Ioan-Florin Florescu. Autorul este preot și cercetător științific și din 2011 locuiește în Scoția, unde este angajat al unei companii de poștă și preot misionar la Edinburgh. Soțul meu i-a descoperit blogul și i-a plăcut, am descoperit că a scos și carte cu o colecție dintre articolele publicate acolo, așa că am luat-o și abia acum am apucat să o citesc. Mă bucur când descopăr oameni din mediul bisericesc care nu sunt doar atât, credincioși creștini care cunosc numai Biblia (și nici aia foarte bine), ci credincioși creștini culți, instruiți, care sunt în stare să discute atât despre teme spirituale, cât și despre subiecte la ordinea zilei.

Câteva rânduri care mi-au plăcut:

Cetățenia mea o simt mai degrabă lingvistică și numai între cuvintele românești mă simt cu adevărat acasă. De aceea, mi-e dor de cuvinte pe care nu le-am mai auzit și nu le-am mai folosit de mult. Uite, câteva care îmi vin în cap, pe loc: lemne, vișine, mâță, busuioc, ogradă. Busuioc se găsește și pe-aici, se spune basil, dar mie mi-e dor de cuvântul busuioc și de ipostasul lui românesc. Pentru că, umblând prin limbă din om în om, din poveste în poveste, cuvântul primește un ipostas unic, „s-a făcut trup și s-a sălășluit între noi”. Poți traduce cuvintele dintr-o limbă, dar nu și ipostasurile lor.

… vorbim de chipuri diferite ale lucrurilor pe care le numim cu aceleași cuvinte.

Dacă nici anul ăsta nu-mi găsesc de lucru, mă duc în Nauru.

Asta înseamnă că nici măcar din primul rând la biserică nu se mai vede Iisus.

…[oamenii] ar vrea să-l vadă cât de puțin pe Iisus. Nu în biserici, nu în catedrale, nu în predicile noastre, ci în noi.

Acestea sunt cele 8 cărți citite în luna iunie, dintre care doar 4 au fost din biblioteca personală. Am mai început vreo trei, dar n-am citit din niciuna mai mult de 2 capitole, și nici din cele începute în luna mai (sau chiar aprilie – da, Manguel ăla!) nu am mai citit. Nu știu ce șanse vor fi în luna iulie să le reiau, pentru că pregătim (shh!) un nou sezon CARTEA E O VIAȚĂ, așa că ne-am pus pe citit și scris, deci timpul îmi va fi ocupat în principal cu cărțile pentru emisiune. Însă, cu siguranță se vor strecura și altele printre ele, așa că sper să revin cu un raport mai bun pe luna iulie.

Voi cum ați resimțit „relaxarea” și ce ați citit în luna iunie? Ce planuri de lectură aveți pentru luna iulie?

PS: Ce am citit în ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai.

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării. Am fost voluntar și am lucrat ca redactor la RVE Bucureşti din 2006 până în februarie 2020. Printre pasiunile mele, pe lângă cărţi, se mai numără lucrul manual (origami, felicitări etc.), plimbările în parc şi ieşirile în oraş pe la librării şi biblioteci. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis şi Philip Yancey. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s