Etichetă: prietenie

Ce am citit în februarie 2020


A sosit timpul pentru un nou „raport de lectură” în care țin evidența cărților citite în fiecare lună, în încercarea de a citi cât mai multe dintre cărțile pe care le am deja în bibliotecă și asta pentru că, așa cum am mai scris deja, anul acesta, până în perioada târgului Gaudeamus nu mai cumpăr cărți pentru mine (tocmai ca să apuc să le citesc pe cele pe care le am). În plus, de luna aceasta îmi adaug o nouă provocare despre care o să vorbesc la final.

Așadar, în luna februarie am reușit să citesc 21 de cărți, dintre care cele mai multe pentru copii, împrumutate de la bibliotecă sau Institutul francez, câteva cărți împrumutate de la mama mea și una de la British Council și doar 4 cărți din biblioteca personală. Tot atâtea am reușit și luna trecută, sper că nu devine obicei, haha! De asemenea, am rămas din nou cu două cărți neterminate.

Să le luăm pe rând: Continuă lectura „Ce am citit în februarie 2020”

CARTEA E O VIAȚĂ – sezonul 18, episodul 11


Justin Gray și Patrick Skeesuck s-au născut în același spital, la o diferență de două zile, au crescut împreună, au mers la școală împreună și au fost cei mai buni prieteni toată viața lor.

Atunci când Justin a fost diagnosticat cu o boală neuromusculară, în urma căreia nu și-a mai putut folosi nici mâinile, nici picioarele, Patrick i-a stat aproape în cele mai dificile situații.

Astfel că, atunci când Justin, de acum în scaun cu rotile, află despre Camino de Santiago, un pelerinaj de peste 800 km prin Spania, și îl întreabă pe Patrick cum ar fi să parcurgă și ei drumul acela, răspunsul imediat al lui Patrick este: „Te voi împinge”.

Te voi împinge – doi buni prieteni, 800 de kilometri, un scaun cu rotile și o provocare de-o viață de Patrick Gray și Justin Skeesuck este volumul pe care vi-l prezentăm sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 2 și un sfert în emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ.

Descoperiți modul în care, deși Patrick l-a împins fizic pe Justin peste munți, prin deșert și peste câmpii, Justin a fost cel care l-a împins pe Patrick, mental și emoțional, dincolo de frică și incertitudine, într-o nouă lume de credință și libertate, sâmbătă, la RVE București pe 94,2 FM și pe rve.ro/rvebucuresti.ro.

Un strop de viață #704


Nicio femeie sau bărbat nu ne poate îndeplini toate nevoile emoționale. Dacă ne așteptăm ca o prietenă anume să ne satisfacă toate nevoile, sau chiar și numai câteva dintre ele, suntem sortite dezamăgirii. Există în noi un gol pe care doar Isus îl poate umple.

Am descoperit că atunci când mă simt golită și încerc să mă agăț cu disperare de prietenele mele ca să umple golul, sfârșesc prin a fi și mai golită ca înainte. În momentele acelea în care nu mă simt așa de bine, prietenia pare să treacă pe lângă mine. Cu cât mă agăț mai tare de ele, cu atât prieteniile adevărate devin mai ambigue. Totuși, dacă mă duc la Isus și petrec timp în prezența Lui, El mă umple! Goliciunea se transformă în reumplere, înfrângerea în energizare, distrugerea în restaurare și slăbiciunea în reîntinerire. În loc să fiu o persoană care doar ia și suge însăși viața din relațiile ei, devin o persoană care dăruiește, care toarnă în viețile altora. Atunci am sentimentul că prieteniile mele sunt abundente.

Sharon Jaynes, Cele 5 visuri ale oricărei femei… și modul în care Dumnezeu vrea să le împlinească

Guest post: Cărţi pentru copii recomandate de Mariana Dinu


Poate v-aţi dat seama din listele mele trecute de recomandări că îmi place să citesc cărţi pentru copii. De aceea, m-am gândit să apelez la Mariana Dinu, autoarea blogului Jurnal de prinţese, pentru cea de-a patra listă pe care v-am promis-o anul acesta. Am rugat-o să ne recomande 12 cărţi pentru copii şi vă asigur că lista ei este impresionantă!

Continuă lectura „Guest post: Cărţi pentru copii recomandate de Mariana Dinu”

Un strop de viaţă #100


Creştinii aflaţi în întunericul depresiei pot să se întrebe cu disperare: „Cum pot să ştiu că sunt cu adevărat un copil al lui Dumnezeu?” De obicei ei nu pun această întrebare pentru a li se aminti faptul că suntem mântuiţi prin har, prin credinţă. Ei ştiu acest lucru. Se întreabă cum pot să ştie dacă credinţa lor este reală. Dumnezeu trebuie să ne călăuzească atunci când alegem modul în care răspundem, iar cunoaşterea persoanei ne va ajuta să ştim ce să spunem.

S-ar putea ca primul şi cel mai bun lucru pe care îl putem spune să fie: „Te iubesc şi nu te voi părăsi”. În aceste cuvinte se poate ca cineva să simtă prezenţa susţinătoare a lui Dumnezeu, pe care s-ar putea să nu o simtă în niciun alt mod. Sau, în al doilea rând, am putea spune: „Nu mai privi la credinţa ta şi îndreaptă-ţi atenţia spre Hristos. Credinţa ne este susţinută când privim la Hristos, cel răstignit şi înviat, nu când ne luăm ochii de la Hristos pentru a ne examina credinţa. Dă-mi voie să te ajut să priveşti la Hristos.” În mod paradoxal, dacă vrem să experimentăm bucuria credinţei, nu trebuie să ne concentrăm mult asupra ei. Trebuie să ne concentrăm asupra măreţiei Mântuitorului nostru.

John Piper, Când nu-L doresc pe Dumnezeu