Un strop de viaţă #100


Creştinii aflaţi în întunericul depresiei pot să se întrebe cu disperare: „Cum pot să ştiu că sunt cu adevărat un copil al lui Dumnezeu?” De obicei ei nu pun această întrebare pentru a li se aminti faptul că suntem mântuiţi prin har, prin credinţă. Ei ştiu acest lucru. Se întreabă cum pot să ştie dacă credinţa lor este reală. Dumnezeu trebuie să ne călăuzească atunci când alegem modul în care răspundem, iar cunoaşterea persoanei ne va ajuta să ştim ce să spunem.

S-ar putea ca primul şi cel mai bun lucru pe care îl putem spune să fie: „Te iubesc şi nu te voi părăsi”. În aceste cuvinte se poate ca cineva să simtă prezenţa susţinătoare a lui Dumnezeu, pe care s-ar putea să nu o simtă în niciun alt mod. Sau, în al doilea rând, am putea spune: „Nu mai privi la credinţa ta şi îndreaptă-ţi atenţia spre Hristos. Credinţa ne este susţinută când privim la Hristos, cel răstignit şi înviat, nu când ne luăm ochii de la Hristos pentru a ne examina credinţa. Dă-mi voie să te ajut să priveşti la Hristos.” În mod paradoxal, dacă vrem să experimentăm bucuria credinţei, nu trebuie să ne concentrăm mult asupra ei. Trebuie să ne concentrăm asupra măreţiei Mântuitorului nostru.

John Piper, Când nu-L doresc pe Dumnezeu

Visele se împlinesc când povestea de dragoste ţi-o scrie Dumnezeu


Astăzi vă invit să descoperiţi două cărţi scrise de un cuplu tânăr, cu un mesaj important pentru noi, tinerii şi tinerele de astăzi. Este vorba despre Când povestea de dragoste ţi-o scrie Dumnezeu şi Când visele se împlinesc de Eric şi Leslie Ludy. Despre Leslie Ludy v-am mai vorbit aici, când v-am prezentat cartea Feminitate pusă deoparte. Eric este preşedinte al Ellerslie Training – o şcoală de ucenicizare din Colorado care îi echipează pe liderii tineri astfel încât să poată avea un impact în această lume pentru Isus Hristos –, dar şi pastor la biserica de aici.

Ei sunt autorii mai multor cărţi, dar cele datorită cărora au devenit cunoscuţi publicului din România sunt cele pe care le-am menţionat deja şi pe care vă invit să le descoperiţi în continuare.Când povestea de dragoste ţi-o scrie Dumnezeu

Când povestea de dragoste ţi-o scrie Dumnezeu (When God Writes Your Love Story) poartă subtitlul Modelul creştin de relaţii între băieţi şi fete. Iată ce spune Leslie în introducerea cărţii:

„Cartea aceasta nu este una de reguli cu privire la ce să faci sau să nu faci într-o relaţie cu un băiat sau cu o fată. Şi nu este nici un ghid complet despre cum să trăieşti ca celibatar. Ea este, mai degrabă, o invitaţie pentru tine.“

Continuă lectura „Visele se împlinesc când povestea de dragoste ţi-o scrie Dumnezeu”