„Femeia cu Cartea. Viața misionarei Gladys Aylward în China”

Astăzi vreau să vă prezint o poveste cu totul specială. Este vorba despre Femeia cu Cartea. Viața misionarei Gladys Aylward în China, povestită de prietena sa de M.A. Mijnders-van Woerden – o poveste de viață captivantă și plină de întorsături de situație, ce mărturisește despre cât de multe poate face Dumnezeu printr-un om dedicat fără rezerve lucrării Lui.

Introducerea cărții denotă faptul că scrierea ei a necesitat o muncă deosebită de cercetare: Când am auzit prima oară, de la surse din Anglia, despre lucrarea de misionar a domnișoarei Gladys Aylward în China, am fost atât de impresionată, încât mi-am dorit să o cunosc personal. În 1962, după ce am aflat adresa ei din China, am început să corespondez cu ea. Până să scriu această carte, au trecut mulți ani de cercetare. Gladys Aylward m-a îndrumat și spre alte surse, pentru mai multe informații, inclusiv corespondența cu familia ei din Anglia de-a lungul anilor. Întâlnirile și conversațiile cu oamenii din China, alături de care a lucrat, mi-au oferit, de asemenea, informații autentice și valoroase.

Iar mulțumirile speciale ale autoarei se îndreaptă către domnișoara Kathleen Smith, care a fost de față la moartea lui Gladys, care a rămas să aibă grijă de casa de copii Gladys Aylward din Taipei, și care i-a destăinuit multe întâmplări din viața misionarei.

Gladys Aylward s-a născut în 1902, într-o familie aparținând clasei muncitoare. De la începutul poveștii, aflăm că este mică de statură, cu un păr negru ieșit din comun, care vorbește mult, nu învață deloc bine și nu reușește să fie consecventă la un loc de muncă. Când în sfârșit găsește un loc de muncă stabil în Londra, este atrasă și de distracțiile și de viața frivolă de acolo. Într-o seară, însă, ajunge din nou într-o biserică, iar Dumnezeu o cheamă la pocăință prin predica pe care o aude, reamintindu-i de tot ce învățase în copilărie, și printr-o discuție profundă cu soția pastorului londonez.

Mersul la teatru și în alte locuri de distracție devenise, fără îndoială, de domeniul trecutului. Acum nu mai pierdea nicio slujbă de biserică. În fiecare seară liberă, se ducea la întâlnirile de evanghelizare. Simțea în inima ei o dorință sinceră de a cunoaște mai bine Cuvântul Domnului. Inima ei era plină de dragostea pentru Isus Hristos. Nu mai putea ieși cu fostele ei prietene. Le povesti și lor marea schimbare din viața ei, cum Dumnezeu a oprit-o din calea păcătoasă pe care pornise și ce s-a întâmplat după ce L-a primit pe Isus în viața ei.

De îndată ce și-a înțeles propria nevoie spirituală, a cuprins-o grija pentru sufletele celorlalți. Conștientizarea judecății viitoare o obliga să le spună altora aceste lucruri. Uneori oamenii râdeau, puțin șocați, atunci când fata aceea mărunțică îi privea atât de sincer, cu ochii ei închiși la culoare și îi întreba dacă își găsiseră liniștea sufletească. La acea vreme, Gladys avea 18 ani, dar arăta tot ca o școlăriță. Totuși, având darul unei seriozități ce îi depășea vârsta, îi avertiza pe oameni că nu pot trece prin viață fără Dumnezeu. Trebuia să se nască din nou!

În următorii ani Gladys deveni activă în Societatea Evanghelistică. Într-o zi, văzu în revista societății un apel pentru misiune în China. Articolul spunea că era nevoie de cel puțin două sute de oameni pentru a duce Cuvântul Domnului milioanelor de chinezi care nu auziseră niciodată de Isus Hristos, de Mântuitor. Milioane de oameni din acea țară imensă, atât de închisă încă pentru Evanghelie, trăiau și mureau fără Dumnezeu, fără speranță și fără Hristos, în drumul lor spre eternitate.

Articolul a impresionat inima sensibilă a lui Gladys. Era evident că trebuia făcut ceva pentru acești oameni. Cine să meargă într-o țară atât de îndepărtată? Plină de îngrijorare, ea vorbi cu prietenii ei despre această nevoie, dar ei doar ridicară din umeri.

Tot vorbind numai despre China, Gladys s-a confruntat cu atitudini cu care probabil orice credincios care are o pasiune de a duce Evanghelia într-o țară îndepărtată se confruntă la un moment dat – este prea insistent, sau prietenii săi sunt de părere că sunt suficiente lucruri de făcut în țara lor, la ei acasă. Pentru Gladys, replica ce a dat o nouă turnură vieții sale, a venit chiar de la fratele ei. „Tu și China ta! De ce nu te duci tu acolo, dacă tot consideri că e atât de important!”

Ca lovită de trăsnet, Gladys a înțeles clar chemarea Domnului – trebuia să se ducă în China. Cel puțin la început, în aparență, drumul i s-a netezit prin faptul că tocmai în acea perioadă, granițele Chinei s-au deschis și s-a format o misiune care urma să pregătească și să trimită în China oameni ca ea, care nu erau nici asistenți medicali, nici profesori.

Astfel, la începutul anului 1930, Gladys Aylward a intrat în clădirea Misiunii China Inland pentru a începe o nouă etapă în viața ei. Școala presupunea o perioadă de probă de trei luni de program riguros de pregătire, plus studiu biblic, rugăciune, treburi casnice, și o perioadă a zilei în care fetele de la școală mergeau pe străduțe pentru a aduna copii să vină la școala lor duminicală.

Din păcate, lecțiile și prelegerile, partea teoretică a studiului, s-au dovedit a fi la fel de derutante precum fusese școala generală pentru Gladys. Nu reușea să ia notițe și să înțeleagă materia. Cum rezultatele la examene nu au fost deloc bune, pasiunea și interesul ei nu au fost suficiente pentru ca misiunea să își asume responsabilitatea de a o trimite în acest stadiu în China. A fost respinsă în unanimitate de comitet.

Cuvintele o loviră pe Gladys ca un ciocan. Abia mai putea gândi. Toate planurile ei de viitor se prăbușeau. Însă directorul școlii a venit cu o propunere interesantă: căuta un ajutor pentru un cuplu de misionari pensionați. Gladys a acceptat să aibă grijă de ei.

Timpul petrecut la Bristol cu acest cuplu de misionari se dovedi binecuvântat, pentru că, alături de aceștia, avu parte de o instruire spirituală.

După slujba la cuplul de misionari, Gladys a devenit membră a societății caritabile Rescue Service, o „soră salvatoare”, care să-i ajute pe cei săraci care se luptau cu greutățile. Inima ei, însă, plângea după China.

A continuat să muncească din greu și să strângă bani. Într-o seară, la o slujbă de la biserica misiunii China Inland, a vorbit un misionar abia întors din China, care a povestit despre o doamnă englezoaică de șaptezeci și trei de ani, care lucra singură într-un loc izolat din nordul Chinei și care căuta o fată dedicată misiunii, alături de care să locuiască. Îndatoririle fetei ar fi fost să o ajute pe misionară să aibă grijă de femeile și copiii chinezi și să îi învețe despre Biblie.

Acesta era ultimul semn din partea lui Dumnezeu pe care Gladys îl aștepta. Deși neînțeleasă de familie și prieteni și respinsă de misiunea China Inland, reușise să strângă banii necesari pentru o călătorie pe cont propriu până în China, unde urma să o găsească pe această misionară în vârstă și să locuiască cu ea. Era 15 octombrie 1932, când Gladys Aylward pleca într-o călătorie demnă de un scenariu de film.

A traversat Europa, apoi Rusia, schimbând trenul de nenumărate ori. Trecând de Siberia, a fost dată jos din tren. Deși plătise întreaga călătorie până în China, din cauza războiului din acea perioadă dintre Rusia și Manciuria, acela era capătul de linie.

Despre călătoria ei, în mod evident lungă și primejdioasă prin Rusia, Gladys scria: Sărmana și murdara Rusie, patrie a fricii și a închisorilor! Aici nimeni nu pare să știe despre Cuvântul Domnului. Peste tot văd doar cozi lungi de oameni slabi, amărâți, așteptând să ia niște pâine neagră. Peste tot vezi oameni cu ochii triști, stând de-a lungul drumului și mâncându-și pâinea. Cât de mult îmi doresc să le duc și lor Cuvântul Domnului, dar nu vorbesc rusa. Cu toate acestea, Îi mulțumesc Domnului din toată inima că El m-a chemat să duc Cuvântul Lui în China. În timpul călătoriei mele dificile prin Rusia, am văzut în ce nenorocire se scufundă o națiune atunci când respinge legea și Cuvântul Lui. Ah, mulțumește-I lui Dumnezeu că trăiești într-o țară influențată de Evanghelie, unde poți să mergi în casa Lui când vrei, unde poți citi, te poți ruga și poți vorbi liber despre marea îndurare a lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, față de păcătoși.

Pot să vă spun cu siguranță că Gladys a ajuns în sfârșit în China, la un post de misiune, unde o altă misionară englezoaică i-a povestit despre doamna Lawson din Yangcheng, unde urma să ajungă, și a sfătuit-o cum să se îmbrace și cum să se poarte în acea cultură cu totul nouă. Misionara a remarcat că Gladys arăta aproape ca o chinezoaică, îmbrăcată în rochia tradițională purtată de cei din zona rurală a provinciei Shanxi.

Acum înțeleg! spunea Gladys. În copilărie aveam două mari supărări. Prima era legată de părul ăsta drept și negru! Era atât de negru, foarte negru! Nu mai văzusem la nicio fată un păr așa oribil. Îl purtam în două codițe țepene. Erau atât de rigide, încât semănau cu două codițe de purcel. Nu îl puteam suporta! Dar plânsul nu m-a ajutat, părul a rămas la fel de negru și de sârmos. Alt necaz al meu era că ceilalți copii din familie creșteau și se făceau tot mai frumoși și atrăgători, pe când eu părea că m-am oprit din crescut la jumătate. M-am gândit că nu este corect! Nu voi putea purta niciodată rochii frumoase și ținute elegante cum aveau celelalte fete! Cu toate acestea, în ciuda mormăielilor mele, tot mică am rămas. Dar acum înțeleg de ce a trebuit să am părul atât de negru. Acum că le-am văzut pe femeile din China, am înțeles că au aceeași culoare de păr ca a mea. Exact la fel! Acum înțeleg de ce am rămas scundă. Am aceeași statură cu a chinezoaicelor! Vezi cum le rânduiește Dumnezeu pe toate! În înțelepciunea Lui, El prevede toate lucrurile.

Deși Gladys nu avea niciun prieten creștin căruia să îi ceară un sfat, avea în schimb Cuvântul Domnului, care fusese mereu o candelă pentru picioarele ei și o lumină pe cărare. Domnul i-a așternut în cale numeroase ocazii prin care lucrarea în acest ținut s-a extins acolo unde nimeni altcineva nu ar fi avut trecere. Gladys a ajuns să vestească Evanghelia printre deținuți, acolo unde și-a căpătat și numele de Ai-weh-toh, care în dialectul Shanxi înseamnă „cea care ne iubește” sau „mama care ne protejează”. A pledat în fața mandarinului pentru a schimba legile cu privire la legarea picioarelor femeilor, precum și la deținuți, pentru a li se îngădui să muncească, îmbunătățindu-le, astfel, viața. A luptat împotriva traficului cu copii și a adoptat ea însăși copii flămânzi și orfani sau vânduți, a salvat o fostă sclavă și, pentru numeroasele sale activități în ținut, a primit ca ajutor din partea mandarinului încă o fată.

Din păcate, într-o dimineață însorită de primăvară, în anul 1938, această minunată lucrare a ajuns la capăt. Armatele japoneze începuseră să atace regiunea, iar orașul Yangcheng a fost bombardat. Punctul de misiune al lui Gladys a fost distrus, împreună cu mare parte a orașului. Ea a reușit să își salveze fetele și copiii, rămânând de asemenea în slujba mandarinului și organizând echipele de salvare și tratare a răniților. Însă Yangcheng era acum în prima linie a frontului. Cu o încredere neclintită în Dumnezeul său, Gladys a continuat misiunea și în această situație tragică. Se vedeau acum roadele faptului că localnicii învățaseră psalmi și versete pe dinafară în timpul vizitelor lui Gladys din perioada legii cu dezlegarea picioarelor femeilor. Versetele memorate le-au dat curaj credincioșilor în fața cruzimii armatei japoneze.

Acesta a fost doar începutul, însă. Prinsă în mrejele Celui de-al Doilea Război Mondial, Gladys a trebuit să se lupte cu epuizarea, boala, cu trauma cauzată de ororile războiului și de sunetul bombardierelor, să fugă din loc în loc, să asigure un loc pentru copii, să se lupte cu organizații înșelătoare care profitau de situație și de refugiați pentru a-și asigura câștiguri. Încrederea lui Gladys a fost pusă la grea încercare. După atâția ani de muncă și slujire, Dumnezeu părea că o lăsase singură, fără casă, fără vreun venit, în mijlocul războiului.

Îi era dor de misiunea ei din Yangcheng, de dinaintea invaziei japoneze, însă știa că acele vremuri nu se vor mai întoarce. Ea trebuia să meargă mai departe cu Cartea ei. A rămas în amintirea celor cu care drumurile i s-au intersectat în acele vremuri de război astfel:

Nu vorbele sau faptele ei au făcut memorabilă șederea la noi, ci întreaga ei viață avea o influență asupra celor din jur. Era complet sinceră, ceea ce spunea era real și de încredere; viața ei era în armonie totală cu vorbele ei. Era veselă și nu pierdea niciodată timpul cu lamentări și nu cerșea milă. Nu ne-a îngăduit să ne arătăm compasiunea pentru tot ce a îndurat și pentru suferințele ei; în schimb, mărturisea mereu cum o salvase Dumnezeu din toate încercările prin care trecuse și despre oamenii buni pe care El îi trimisese în drumul ei prin viață. Avea o atitudine copilărească, dar foarte hotărâtă.

Aventurile lui Gladys Aylward sunt departe de a se fi terminat, iar minunile din viața ei parcă acum încep să fie și mai spectaculoase. Vă lăs pe voi să savurați a doua jumătate a volumului Femeia cu Cartea și să aflați cum a supraviețuit războiului, cum a dus Evanghelia chiar la călugări tibetani, cum a înfruntat instaurarea comunismului în China, ce alte lucrări a mai început și ce alți fii adoptivi a mai avut, cum a ajuns din nou în Anglia, apoi în Statele Unite ale Americii, apoi înapoi în China, cum a fost invitată la masă de Regina Angliei, cum a cunoscut-o pe prietena sa Kathleen Smith, sursa de informații pentru prezentul volum, sau despre prima carte apărută în 1950 cu titlul One of the Undefeated (Unul dintre cei neînfrânți) în care erau descrise experiențele ei în China.

Viața lui Gladys Aylward este o sursă de inspirație extraordinară și,, după părerea mea, întrupează ceea ce ar trebui să fie cu adevărat un misionar creștin! Cineva care are o chemare specifică din partea lui Dumnezeu de a transmite Evanghelia unor oameni care nu au cum să aibă acces la ea și care nu se abate de la această chemare în ciuda oricăror obstacole. M-a impresionat și încrederea ei neclintită în răspunsul lui Dumnezeu la rugăciune. Veți citi despre niște experiențe absolut impresionante în care ea a cerut ajutorul sau călăuzirea Domnului în situații limită și El i-a răspuns întotdeauna prin Cuvântul Său, dar în niște moduri neașteptate. Citiți și veți afla!

Ascultați episodul integral aici:

Vezi și Sezonul 7 și Sezonul 8 pentru mai multe (auto)biografii.