Dumnezeule atotputernic, ai milă de noi, cei care, tulburați de lucruri devenite trecut, ne pierdem credința și viața și curajul și nădejdea. Așa că ai milă de noi și sprijinește-ne astfel ca, întăriți fiind de credința adevărată că Tu ești îndurător și iertător, să putem merge mai departe, în viața ce ne așteaptă în viitor, spre a păzi poruncile Tale, spre a ne bucura de mărinimia Ta, spre a ne încrede în îndurarea Ta și a nădăjdui la viața veșnică. Ajută-nu tuturor ca orice s-ar abate asupra noastră, să ne amintim mereu că totul vine prin călăuzirea Ta, este în grija Ta și prin voia Ta; și astfel, în cele mai întunecate clipe, având privirea ațintită la Tine, să avem curajul de a merge mai departe, credința pentru a răbda, răbdare pentru a îndura și speranță pentru a rezista până la capăt.

George Dawson. (1821 – 1876)


În ce privește justificarea, eu și Cristos trebuie să fim atât de apropiați, încât El să trăiască în mine, iar eu în El. Ce expresie minunată! Și fiindcă El trăiește în mine, orice har, neprihănire, viață, pace și mântuire regăsite în mine Îi aparțin lui Cristos; totuși, ele îmi aparțin și mie, prin unirea și alipirea pe care o face credința și prin care devenim ca un singur trup în Duhul… În felul acesta, Pavel caută să ne smulgă în întregime din noi înșine, din Lege și din fapte, pentru a ne transplanta în Cristos și în credința în El, astfel încât să asociem justificarea cu harul și să o disociem complet de Lege și de fapte, care nu au nimic de-a face cu ea. Prin credință, ești în așa măsură alipit de Cristos, încât tu și El sunteți una, inseparabili și uniți pe vecie, așa încât să poți spune: „Eu sunt asemenea lui Cristos”, iar El, la rândul Său, să afirme: „Eu sunt asemenea păcătosului alipit  de Mine și Eu de el. Căci prin credință suntem uniți în carne și oase.”

Martin Luther, citat în Moștenirea lui Luther editată de R.C. Sproul


Moartea și Învierea lui Hristos ne învață că Bunătatea nu se poate păstra fără lepădare de sine și fără jertfă. De fapt, doar cultura sacrificiului – renunțarea la iluziile lumii în favoarea voinței divine – Îl poate ține pe Dumnezeu în ecuația firii noastre omenești, făcându-ne să-I semănăm. Doar sacrificiul sfințește iubirea, doar cultura jertfei este adevărata cultură, Învierea fiind chezășia entuziasmului pe care-l are creștinul care nu se tulbură în fața morții, știind că, prin credință, învinge împreună cu Hristos.

Mihai Fățilă, Poate fi trimis Dumnezeu în exil?


Paștele este o trecere: de la întuneric la lumină, de la robie la libertate, de la moarte la viață. A ne converti la bucurie în Duminica Învierii nu înseamnă, însă, că vom fi scutiți de temeri. Înseamnă doar să credem că toate firele de păr de pe capul nostru sunt numărate și că nici unul nu se clintește fără voia Tatălui. Acest adevăr – care e o mare mângâiere – ne mai spune că Dumnezeu ne iubește așa cum suntem, chemându-ne pe nume și stându-ne alături, dar ne cere convertirea, dăruindu-ne harul. Aceasta e misiunea Bisericii și a fiecărui credincios – de a contribui prin viața sa la schimbarea lumii.

Mihai Fățilă, Poate fi trimis Dumnezeu în exil?


Credința este darul lui Dumnezeu. La fel este și aerul, dar tu ești cel ce trebuie să-l inspiri; la fel este și pâinea, dar tu ești cel ce trebuie s-o mănânci; la fel este și apa, dar tu trebuie s-o bei.

D. L. Moody, citat de Ann Voskamp în cel mai mare Dar