Bookfest 2024 – evenimente și liste de dorințe


Între 29 mai și 2 iunie se desfășoară la București a XVII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, unde veți putea găsi circa un milion de volume, sute de titluri noi, aproximativ 300 de lansări de carte și dezbateri, și peste 60 de evenimente dedicate copiilor.

Salonul are loc la Romexpo în Pavilionul B2 și este deschis zilnic între orele 10-20, iar vineri și sâmbătă între 10-21.

Republica Moldova este invitatul de onoare al acestei ediții și a pregătit aproximativ 40 de evenimente cu o arhitectură diversă, de la lansări de carte până la dezbateri pe teme dintre cele mai actuale, sub sloganul „Te cuprind, Republica Moldova”, o expresie des întâlnită în vorbirea curentă din spațiul lingvistic și cultural de peste Prut, echivalentul sintagmei „te îmbrățișez”.

Ediția din acest an a Salonului de Carte Bookfest va fi deschisă oficial miercuri, 29 mai, la ora 12.00, la Scena Arca, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitate înalte oficialități din România și Republica Moldova.

Salonul Internațional de Carte Bookfest este un eveniment organizat de Asociația Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și co-finanțat de Ministerul Culturii.

Ca de fiecare dată, ne-am documentat cu privire la program și la noutățile editurilor și vă prezentăm în continuare evenimentele și titlurile care ne-au atras atenția și pe care credem că ar trebui să le căutați și voi la târg.

Continuă lectura „Bookfest 2024 – evenimente și liste de dorințe”

Ce am citit în ianuarie 2024


Am început anul 2024 în forță, cu multe cărți citite în paralel pe care, pentru prima oară, am reușit să le și termin (cu o singură excepție) până la întocmirea acestui articol.

Am reușit să termin niște cărți începute de anul trecut (sau chiar de mai de mult…), m-am întors la cărțile pentru copii mai mari sau mai mici, dar am parcurs și niște cărți de non-ficțiune, majoritatea legate de viața de credință – eseuri, memorii și o biografie – în total, 14 cărți.

Continuă lectura „Ce am citit în ianuarie 2024”

Bookfest 2023 – evenimente și liste de dorințe


Spre deosebire de ultimele ediții, anul acesta Salonul Internațional de Carte Bookfest are loc mai devreme, între 24-28 mai, la Romexpo, în pavilionul 𝐁𝟐.

Italia, țara invitat de onoare de anul acesta, alături de cei peste 200 de expozanți din România și Republica Moldova care-și pregătesc ultimele noutăți editoriale, își așteaptă vizitatorii miercuri, joi și dumincă de la 10-20, iar vineri și sâmbătă, de la 10-21.

Deschiderea oficială are loc miercuri, de la ora 12:00, în prezența invitatului special, Francesco Guida, autorul cărții Cealaltă jumătate a Europei: De la Primul Război Mondial până în zilele noastre.

Ca de obicei, ne-am făcut „temele” și vă prezentăm în continuare evenimentele care ne-au atras atenția din program, precum și listele noastre de dorințe.

Continuă lectura „Bookfest 2023 – evenimente și liste de dorințe”

Ce am citit în august 2022


M-am adunat cam greu să scriu acest raport, pentru că mi-a luat ceva să fac tranziția de la vacanță la acea ultimă săptămână din august în care mai e vacanță, dar nu chiar, când copilul trebuie pregătit de școală și readus la rutina de somn. Ca atare, nu am terminat toate cărțile începute în luna august (dar ce e nou aici, nu-i așa? am cărți începute de prin… 2020? :)) ).

De altfel, din fiecare teanc luat în fiecare plecare din această vară mi-a rămas ceva necitit și terminat apoi acasă. Sau nu.

Cu toate acestea, am reușit să citesc în această lună august mult mai multe cărți decât în aceeași perioadă din anii trecuți, și anume, 20 de cărți! Ce-i drept, câteva erau aproape terminate din iulie și nu mai aveam decât câteva pagini din ele, dar orișicât!

Ce veți găsi în acest raport? De toate! Poezie, teologie, devoționale, romane, benzi desenate și cărți pentru copii, câte ceva pentru fiecare! Lectură plăcută!

Continuă lectura „Ce am citit în august 2022”

Cărți cu dor de ducă – Călătorii în timp


În luna august luăm vacanță de la articole consistente pe blog, dar asta nu înseamnă că vă lăsăm fără materiale de lectură, pentru momentele în care aveți nevoie de inspirație. Așadar, pentru următoarele săptămâni v-am pus laolaltă recomandările din seria Cărți cu dor de ducă din ultimii trei ani, grupate pe categorii.


Continuă lectura „Cărți cu dor de ducă – Călătorii în timp”