Jurnal de Bookfest 2023


Cei care ne urmăresc de mult timp poate vor sesiza diferența de formulare a titlului pentru articolul dedicat vizitei la Bookfest de anul acesta. Și asta pentru că, de la Gaudeamus 2018 încoace, nu am mai apucat să merg la un târg de carte TREI zile la rând!

Așadar, experiența de anul acesta nu am putut să o mai numesc doar „Un strop de Bookfest 2023”, pentru că în decurs de trei zile am avut parte de o adevărată „imersiune”, astfel încât până la sfârșitul ultimei zile aș fi putut lejer să îmi pun un ecuson de organizator și să fac tururi ghidate!

Cu toate acestea, tot am ratat să o duc pe Irina E. la standul Editurii Școala Ardeleană pentru cartea lui Paul Kingsnorth, pentru că, deși eram la a treia vizită, încă aveam parte de surprize și noutăți! De altfel, în fiecare zi a târgului am descoperit ceva nou, așa că pot spune că a meritat fiecare vizită!

Continuă lectura „Jurnal de Bookfest 2023”

Bookfest 2022 – Evenimente și liste de dorințe


Așa cum v-am promis, revenim cu o selecție a evenimentelor din programul Salonului Internațional de Carte Bookfest 2022 (ediția a XV-a), care va avea loc la București între 1-5 iunie la Romexpo (Pavilionul B2). Invitatul de onoare al acestei ediții este Japonia, iar intrarea este, ca de obicei, liberă.

În plus, vă prezentăm, așa cum ne e tradiția, listele noastre cu cărțile pe care ni le dorim și sperăm să vă molipsim și pe voi de entuziasmul nostru pentru primul târg de carte de după pandemie!

Continuă lectura „Bookfest 2022 – Evenimente și liste de dorințe”

Ce am citit în decembrie 2020 + Top 2020


De-abia așteptam să scriu acest ultim articol din anul 2020 și nici nu știu cu ce să încep! Decembrie a fost o lună marcată și de tristețe, dar și de mari bucurii, iar, una peste alta, din punct de vedere al lecturii a fost luna cea mai bună din acest an, cu 28 de cărți citite, toate nou-nouțe!

Aproape jumătate din aceste cărți de fapt fac parte din premiul câștigat de la Humanitas Junior despre care scriam în articolul trecut, așadar cea mai mare parte a cărților citite luna aceasta au fost, din nou, cărți pentru copii, dar, sincer vorbind, au fost exact ce aveam nevoie!

S-au strecurat însă și câteva cărți pentru „adulți”, un album de fotografii și o cărticică cu citate despre lectură.

La final, am încercat să fac și un top pe luni al cărților mele preferate de anul acesta și să fac o mini statistică a cărților citite.

Așadar, vă așteaptă probabil cel mai lung articol din seria rapoartelor mele de lectură din anul 2020, luați-vă ceva cald de băut alături și așezați-vă comod! Lectură plăcută! Continuă lectura „Ce am citit în decembrie 2020 + Top 2020”

Ce am citit în noiembrie 2020 + Black Friday


Luna noiembrie a trecut incredibil de repede, și, într-un fel, mi-am și dorit asta, din dorința de a începe perioada de Advent și sezonul festiv. Într-un fel, la noi în familie a început deja sezonul festiv, odată cu ziua lui Mihai, care a împlinit 5 ani luna aceasta.

Deși nu am citit așa de multe cărți luna aceasta pe cât speram, s-au strâns 15 titluri în raportul acesta, în mare parte cărți pentru copii, cu o singură excepție, cărți noi. Și, deși nu voi avea de scris prea mult despre fiecare în parte, am mai multe să vă povestesc din ce s-a întâmplat luna aceasta.

Așadar, luați-vă ceva de băut/ronțăit și așezați-vă comod să aflați ce cărți a primit Mihai de ziua lui, ce carte începută în ianuarie am reușit să termin luna aceasta, ce carte citită mai demult am recitit pe nerăsuflate, ce carte m-a plictisit îngrozitor, dar și ce mi-am cumpărat de Black Friday (odată cu încheierea provocării mele de anul acesta de a nu-mi cumpăra cărți) șiii o surpriză extraordinară de care am avut parte.

Continuă lectura „Ce am citit în noiembrie 2020 + Black Friday”

%d blogeri au apreciat: