Un strop de Bookfest 2026


Anul acesta am fost la Bookfest în formulă restrânsă: eu, Mihai, băiatul meu de 10 ani și jumătate, mama mea și, mai mult pentru sprijin la cărat la final, soțul meu.

Cu doar trei excepții ne-am ținut bine de listă, deși ne-a cam luat valul și nu am fost atât de cumpătați pe cât poate ar fi trebuit. The damage has been done, după cum se spune, așa că vă invit în continuare să vedeți un pic din atmosfera de la această ediție și, bineînțeles, cărțile cu care ne-am întors acasă.

Continuă lectura „Un strop de Bookfest 2026”

Bookfest 2026 – Evenimente și listă de dorințe


Cea de a XIXI-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest va avea loc la Romexpo între 3-7 iunie 2026. Programul de vizitare este între 10:00-20:00, pentru zilele de miercuri, joi și duminică, respectiv 10:00-21:00, pentru zilele de vineri și sâmbătă.

Invitatul de onoare al acestei ediții este Bulgaria, o ocazie specială pentru cititorii români de a (re)descoperi literatura bulgară contemporană și de a explora diversitatea culturală din țara vecină prin intermediul cărților, autorilor, traducătorilor și editorilor care vor lua parte la eveniment. 

Standul bulgar, realizat cu sprijinul Ministerului Culturii al Republicii Bulgaria și organizat de Asociația Bulgară a Cărții (BBA), va fi amplasat în Pavilionul B2. Partenerii proiectului sunt Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Bulgaria, Ministerul Turismului al Republicii Bulgaria, Palatul Național al Culturii – Centrul de Congrese din Sofia, Agenția de Știri din Bulgaria, Asociația Bulgară a Cărții (BBA), Agenția Literară din Sofia și Fundația „Reading Sofia”.

Cu această ocazie, o delegație de peste 20 de invitați, listă pe care se află și cel mai important scriitor bulgar al momentului, Gheorghi Gospodinov, va sosi la București pentru a lua parte la o serie bogată de evenimente: dezbateri, lansări de carte, sesiuni de autografe.

Această ediție marchează și împlinirea a 20 de ani de la prima ediție Bookfest, inițiată de Gabriel Liiceanu, și 35 de ani de la înființarea AER.

Dacă anul trecut mărturiseam că îmi este străină literatura invitatului de onoare (Portugalia), anul acesta îmi este și mai străină, dar asta nu mă împiedică să mă bucur de restul aparițiilor editoriale care au legătură cu afinitățile mele.

Așadar, în cele ce urmează vă voi prezenta lista mea de dorințe pentru Bookfest, precum și câteva dintre evenimentele care mi-au atras atenția, menționând de la început că este o listă foarte subiectivă (ce include și multe cărți pentru copii) care nu va fi bifată nici pe departe în totalitate. Spre deosebire de alți ani, anul acesta va trebui să fiu foarte cumpătată, dar se va dovedi o sarcină foarte dificilă să aleg ce va rămâne pe lista ultra-scurtă, întrucât se anunță multe titluri interesante.

Continuă lectura „Bookfest 2026 – Evenimente și listă de dorințe”

Ce am citit în iunie 2024


Deși luna iunie mi s-a părut lungă (parcă 1 iunie a fost de mult!), în mod paradoxal nu-mi dau seama când a trecut. Mă bucur însă că în ciuda unor așteptări destul de reținute în privința lecturii, am reușit totuși să parcurg 15 cărți, trei sferturi din ele fiind cărți pentru copii – de la volume ilustrate până la cărți pentru cititori începători. Li s-au adăugat însă și două romane, două cărți de non-ficțiune și o carte de parenting. Iată în continuare care au fost și cum mi s-au părut!

Continuă lectura „Ce am citit în iunie 2024”

Bookfest 2024 – evenimente și liste de dorințe


Între 29 mai și 2 iunie se desfășoară la București a XVII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, unde veți putea găsi circa un milion de volume, sute de titluri noi, aproximativ 300 de lansări de carte și dezbateri, și peste 60 de evenimente dedicate copiilor.

Salonul are loc la Romexpo în Pavilionul B2 și este deschis zilnic între orele 10-20, iar vineri și sâmbătă între 10-21.

Republica Moldova este invitatul de onoare al acestei ediții și a pregătit aproximativ 40 de evenimente cu o arhitectură diversă, de la lansări de carte până la dezbateri pe teme dintre cele mai actuale, sub sloganul „Te cuprind, Republica Moldova”, o expresie des întâlnită în vorbirea curentă din spațiul lingvistic și cultural de peste Prut, echivalentul sintagmei „te îmbrățișez”.

Ediția din acest an a Salonului de Carte Bookfest va fi deschisă oficial miercuri, 29 mai, la ora 12.00, la Scena Arca, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitate înalte oficialități din România și Republica Moldova.

Salonul Internațional de Carte Bookfest este un eveniment organizat de Asociația Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și co-finanțat de Ministerul Culturii.

Ca de fiecare dată, ne-am documentat cu privire la program și la noutățile editurilor și vă prezentăm în continuare evenimentele și titlurile care ne-au atras atenția și pe care credem că ar trebui să le căutați și voi la târg.

Continuă lectura „Bookfest 2024 – evenimente și liste de dorințe”