Astăzi ar fi fost prima zi a Salonului Internațional de Carte Bookfest, ediția 2020, dacă nu s-ar fi declanșat pandemia de coronavirus (COVID-19). Pentru că noi am fost și suntem triste din cauza anulării acestui târg de carte (mai ales că anul acesta era invitat de onoare JAPONIA! :((), unul dintre momentele de referință din an pentru editorii de carte, am ales să scriem un articol în care să vă prezentăm aparițiile editoriale din ultimele 6 luni care ne-au atras nouă atenția și pe care le-am fi căutat la Bookfest 2020. Continuă lectura „Ce ne-am fi dorit de la Bookfest 2020”
Categorie: Evenimente
De la răsărit la apus – Sfârșitul călătoriei lui Ravi Zacharias
În lumina celor dezvăluite de raportul RZIM în februarie 2021, lăsăm la latitudinea fiecărui cititor să discearnă dacă lectura cărților lui Razvi Zacharias ar mai fi potrivită sau nu. Știm că Dumnezeu a lucrat în viața multor oameni, în mod autentic, prin prelegerile sale, și că și noi am descoperit idei valoroase la momentul potrivit, din cărțile sale mai vechi și scrise înainte de perioada menționată în raportul RZIM. Știm de asemenea că Dumnezeu cunoaște tot adevărul, ne smerim și ne cutremurăm în fața unor astfel de căderi, știind că și noi suntem supuși păcatului și că fără El suntem pierduți. Acestea fiind spuse, vom păstra pe blog recenziile cărților sale care prezintă idei bune, ce nu contrazic adevărul revelat de Dumnezeu în Sfânta Scriptură, și îndemnăm la citirea cu spirit critic atât a cărților lui, cât și a cărților oricărui alt autor, știind că întreg adevărul vine de la Domnul, și nu de la vreun om.
Astăzi, 19 mai 2020, Ravi Zacharias și-a încheiat umblarea pe acest pământ, la finalul unei lupte cu o formă agresivă de cancer.
Timp de 48 de ani, cu har și elocvență, Ravi Zacharias a apărat credința creștină, căutând răspunsuri la cele mai mari întrebări ale vieții: originea, sensul, moralitatea și eternitatea. Ravi Zacharias a ținut conferințe la cele mai mari universități ale lumii pe teme precum ateismul, sensul vieții, problema suferinței, dilemele morale ale societății. De asemenea, a adus argumente în favoarea creștinismului răspunzând unor autori vocali care susțineau ateismul, precum Richard Dawkins, Sam Harris sau Christopher Hitchens Continuă lectura „De la răsărit la apus – Sfârșitul călătoriei lui Ravi Zacharias”
Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor 2020
Cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor, sărbătorită pe 23 aprilie, ne-am gândit să vă povestim despre cărțile care ne-au mers la suflet în această perioadă de izolare, încercând să ne amintim și să ne raportăm la prioritățile noastre de lectură pe care le-am pomenit într-un episod din seria specială CARTEA E O VIAȚĂ – SĂ CITIM!
Pentru că eu (Irina T.) am mai scris despre majoritatea acestor cărți (aici), sunt poate la fel de curioasă ca voi să aflu ce a citit Irina E. în timpul acestei izolări și în ce măsură aceste lecturi se încadrează în prioritățile pe care le avea când am înregistrat acel episod sau dacă acestea s-au schimbat complet. Continuă lectura „Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor 2020”
În curând în variantă ebook – John C. Lennox – „Unde e Dumnezeu în vremea coronavirusului?”
În această perioadă ciudată și neliniștitoare, unii dintre noi poate resimțim disconfortul restricțiilor, sau al faptului că nu îi putem vedea pe cei dragi sau nu putem merge la biserică, spre exemplu; însă alții poate sunt afectați direct de efectele pandemiei, poate și-au pierdut locurile de muncă, poate au pe cineva drag afectat sau poate chiar s-au îmbolnăvit din cauza virusului. Peste întreaga lume planează incertitudinea: când și cum se va termina pandemia, vor mai exista alte valuri pandemice, ce se va întâmpla din punct de vedere economic? Și este greu, uneori, să mai vedem dragostea și suveranitatea lui Dumnezeu dincolo de toate acestea.
Ei bine, profesorul John Lennox, pe care l-am prezentat și noi în emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ, abordează tocmai această temă complicată în cea mai recentă carte a sa, Where is God in a Coronavirus World? Eu am aflat de carte vizionând un mesaj de Paște de la Keith & Kristyn Getty,autorii cărții Să cântăm! (Kristyn fiind nepoata lui John Lennox :).
Surpriza și mai plăcută a fost faptul că această carte urmează să apară și în limba română la editura Corint, în variantă ebook. Iată anunțul editurii:
„Dragă cititorule, te invit să priveşti această carte astfel: imaginează-ţi că stăm la o masă, într-o cafenea (ce bine ar fi dacă am putea face asta!), iar tu îmi adresezi întrebarea de pe copertă. Îmi las o clipă cafeaua şi încerc să îţi ofer un răspuns cinstit. Ce vei citi este ceea ce aş încerca să spun pentru a-ţi oferi alinare, sprijin şi speranţă.”
John C. Lennox
În curând, în variantă ebook, pe www.edituracorint.ro.
Vom urmări anunțuri legate de apariția cărții și vă vom ține la curent. Până atunci, puteți urmări interviul realizat de Michael Ramsden, președintele Ravi Zacharias International Ministries, și profesorul John Lennox pe tema cărții proaspăt lansate.
De asemenea, puteți asculta sau reasculta și episodul despre cartea Șapte zile care împart lumea, pe care l-am înregistrat în preajma conferinței pe care acesta a susținut-o în noiembrie 2019 la București.
______________________________________
Update!
Cartea este acum disponibilă în format e-book:
eBook Unde e Dumnezeu in vremea coronavirusului? – John C. Lennox
6 ANI ÎN BLOGOSFERĂ + GIVEAWAY (ÎNCHEIAT)
Pe 17 februarie 2014 am creat blogul CARTEA E O VIAȚĂ. Pe 22 februarie am publicat primul articol (pe care, dacă nu îl cunoașteți, trebuie să-l descoperiți, mai ales că i-am adăugat link către emisiunea aferentă).
Așadar, astăzi împlinim 6 ani de când folosim această platformă pentru a promova și pune la dispoziția ascultătorilor emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ, în primul rând, dar și pentru a promova lectura și evenimentele care au legătură cu ea, în al doilea rând. Continuă lectura „6 ANI ÎN BLOGOSFERĂ + GIVEAWAY (ÎNCHEIAT)”
