Etichetă: sfinţenie

6 ANI ÎN BLOGOSFERĂ + GIVEAWAY (ÎNCHEIAT)


Pe 17 februarie 2014 am creat blogul CARTEA E O VIAȚĂ. Pe 22 februarie am publicat primul articol (pe care, dacă nu îl cunoașteți, trebuie să-l descoperiți, mai ales că i-am adăugat link către emisiunea aferentă).

Așadar, astăzi împlinim 6 ani de când folosim această platformă pentru a promova și pune la dispoziția ascultătorilor emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ, în primul rând, dar și pentru a promova lectura și evenimentele care au legătură cu ea, în al doilea rând. Continuă lectura „6 ANI ÎN BLOGOSFERĂ + GIVEAWAY (ÎNCHEIAT)”

Consensul evanghelic #42


Astfel, Isus nu dorește ca cei care Îl urmează să se retragă din lume pentru a-și păstra sfințenia, nici ca aceștia să își piardă sfințenia prin conformarea la lume, ci ca ei, concomitant, să pătrundă în lume și să păstreze distincțiile celor două împărății. Doar în felul acesta pot ei să împărtășească cu credibilitate Vestea Bună.

Evanghelizarea și responsabilitatea socială, 1982

Din O singură credință – consensul evanghelic de J.I. Packer și Thomas C. Oden

Un strop de viață #825


Cum primim noi acele bunuri pe care Tatăl le-a revărsat asupra singurului Fiu născut, nu pentru folosul privat al lui Cristos, ci pentru ca El să-i poată îmbogăți pe oamenii săraci și nevoiași? Mai întâi, trebuie să înțelegem că atât timp cât Cristos rămâne în afara noastră, iar noi suntem despărțiți de El, tot ce a suferit și tot ceea ce a făcut pentru mântuirea rasei umane rămâne inutilizabil și lipsit de valoare pentru noi. Așadar, pentru a împărtăși cu noi ceea ce a primit de la Tatăl, El a trebuit să devină al nostru și să locuiască în noi… Tot ceea ce El deține nu înseamnă nimic pentru noi decât atunci când creștem într-un singur trup cu El.

Avându-L pe Cristos, noi primim un har dublu: mai întâi, și anume că, fiind împăcați cu Dumnezeu, prin dreptatea lui Cristos, noi putem avea în ceruri, în locul unui Judecător, un Tată îndurător; iar în al doilea rând, că sfințiți prin Duhul lui Cristos, noi putem cultiva dreptatea și puritatea vieții.

Jean Calvin, Învățătura religiei creștine

Un strop de viaţă #564


În esenţă, sfinţenia înseamnă a fi pus deoparte pentru slujba lui Dumnezeu.

Conformat în toate lucrurile voii lui Dumnezeu.

Te provoc să-ţi faci un grafic al tuturor activităţilor tale din săptămâna asta. Câte ore – sau, poate, măcar minute – ai spune că au fost puse deoparte exclusiv pentru Dumnezeu şi lucrarea Lui:

  • timp petrecut citind, studiind şi meditând asupra Cuvântului lui Dumnezeu
  • timp petrecut comunicând cu Dumnezeu în rugăciune
  • timp petrecut gândindu-te în mod activ la Dumnezeu

Acest exerciţiu s-ar putea să te facă să te simţi inconfortabil (pe mine mă face!). Adevărul este că…

  • Sfinţenia cere timp.
  • Sfinţenia cere tăcerea sufletului.
  • Sfinţenia cere disciplină.

Aşa că mulţi dintre noi nici nu mai încearcă. În schimb, ne căutăm smartphone-urile, tabletele, e-Reader-ele şi ne amuzăm până la distragere. Bogaţi în jucării şi tehnologie, suntem – mulţi dintre noi – săraci în sfinţenie.

Dar, după cum spune Scriptura, „Fără sfinţire, nimeni nu va vedea pe Domnul.“ (Evrei 12:14)

Jon Gauger, Holiness–On Hard Times

Un strop de viață #555


Oamenii autentici sunt oamenii experiențelor personale, pasionați după adevăr și porniți cu înverșunare împotrva a tot ceea ce este fals sau neadevărat. Ei au spiritul de ”pionieri” ai marilor mișcări sociale, refuzând sistematic să ”se încoloneze” și să meargă la vale ”cu mulțimea”. Astfel de oameni nu sut în niciun fel perfecți, căci perfecțiune nu există, dar chiar și atunci când greșesc ei o fac dintr-o consecvență cu ei înșiși, cu cei din jurul lor și cu Dumnezeu. Pentru ei, nicio greșeală nu este finală, ci doar o oportunitate pentru o foarte necesară îmbunătățire. Sinceri și deschiși până în măduva ființei lor, oamenii autentici sunt apariții binevenite într-o lume de ”pseudo-sfinți” și de eroi artificiali. Dumnezeu caută în fiecare generație oameni autentici, porniți în aventura experiențelor personale ale vieții, nemulțumiți cu imitații de mâna a doua și nesăturați de ceea ce aud la alții.

Daniel Brânzei, „Amintiri cu sfinți”