CARTEA E O VIAȚĂ S 19 – ep. 4 – „Unde e Dumnezeu în vremea coronavirusului?” de John Lennox


Coronavirus. COVID-19. Pandemie. Iată trei cuvinte, care de câteva luni care ne par uneori o veșnicie, sunt pe buzele tuturor și au schimbat realitatea unei planete întregi. Care ar trebui să fie răspunsul nostru, în calitate de creștini, asaltați zilnic de știri uneori contradictorii și de vești cu privire la creșterea numărului de cazuri? Continuă lectura „CARTEA E O VIAȚĂ S 19 – ep. 4 – „Unde e Dumnezeu în vremea coronavirusului?” de John Lennox”

În curând în variantă ebook – John C. Lennox – „Unde e Dumnezeu în vremea coronavirusului?”


În această perioadă ciudată și neliniștitoare, unii dintre noi poate resimțim disconfortul restricțiilor, sau al faptului că nu îi putem vedea pe cei dragi sau nu putem merge la biserică, spre exemplu; însă alții poate sunt afectați direct de efectele pandemiei, poate și-au pierdut locurile de muncă, poate au pe cineva drag afectat sau poate chiar s-au îmbolnăvit din cauza virusului. Peste întreaga lume planează incertitudinea: când și cum se va termina pandemia, vor mai exista alte valuri pandemice, ce se va întâmpla din punct de vedere economic? Și este greu, uneori, să mai vedem dragostea și suveranitatea lui Dumnezeu dincolo de toate acestea.
Ei bine, profesorul John Lennox, pe care l-am prezentat și noi în emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ, abordează tocmai această temă complicată în cea mai recentă carte a sa, Where is God in a Coronavirus World? Eu am aflat de carte vizionând un mesaj de Paște de la Keith & Kristyn Getty,autorii cărții Să cântăm! (Kristyn fiind nepoata lui John Lennox :).

Surpriza și mai plăcută a fost faptul că această carte urmează să apară și în limba română la editura Corint, în variantă ebook. Iată anunțul editurii:

„Dragă cititorule, te invit să priveşti această carte astfel: imaginează-ţi că stăm la o masă, într-o cafenea (ce bine ar fi dacă am putea face asta!), iar tu îmi adresezi întrebarea de pe copertă. Îmi las o clipă cafeaua şi încerc să îţi ofer un răspuns cinstit. Ce vei citi este ceea ce aş încerca să spun pentru a-ţi oferi alinare, sprijin şi speranţă.”
John C. Lennox

În curând, în variantă ebook, pe www.edituracorint.ro.

 

Vom urmări anunțuri legate de apariția cărții și vă vom ține la curent. Până atunci, puteți urmări interviul realizat de Michael Ramsden, președintele Ravi Zacharias International Ministries, și profesorul John Lennox pe tema cărții proaspăt lansate.

 

De asemenea, puteți asculta sau reasculta și episodul despre cartea Șapte zile care împart lumea,  pe care l-am înregistrat în preajma conferinței pe care acesta a susținut-o în noiembrie 2019 la București.

 

______________________________________

Update!

Cartea este acum disponibilă în format e-book:

eBook Unde e Dumnezeu in vremea coronavirusului? – John C. Lennox