A mai trecut o lună din acest an și asta înseamnă că a venit momentul pentru un nou raport de lectură, în care prezint ce și câte cărți am citit, mai ales din biblioteca personală, pe care încerc să le epuizez (și) prin interdicția de a-mi mai cumpăra anul acesta cărți până la Gaudeamus/Black Friday. „Rapoartele” lunilor trecute le găsiți aici: Ce am citit în ianuarie 2020 și Ce am citit în februarie 2020.
Am petrecut 3 săptămâni din luna martie în izolare acasă și deși gândul imediat ar fi că asta îți va permite să citești mai mult, nu s-a întâmplat așa, decât într-un anumit sens. Spre deosebire de lunile trecute, și din cauza faptului că nu am mai ieșit la biblioteci, am reușit să citesc doar 14 cărți – dintre care doar 3 împrumutate de la biblioteci (pe care le aveam deja acasă), 1 citită la începutul lunii în Cărturești, 1 carte electronică citită pe Culturetèque (gratuit) șiii, marea realizare, 9 cărți din biblioteca personală, dublu față de lunile trecute! De asemenea, am început o carte, tot din biblioteca personală, pe care însă plănuiesc să o parcurg până la Paște. Deci 9 cărți și jumătate.
Așa că, deși nu am reușit să citesc la fel de mult, am reușit totuși să citesc mai multe dintre cărțile personale, și aceasta este marea bucurie a acestui raport. Mai puține cărți pentru copii, dar multe cărți care mi-au plăcut, iată care au fost!
O să încep cu cea citită în Cărturești, pe care am citit-o pe la începutul lunii, când încă mai mergem la mall.
Este vorba despre o carte pentru copii, În timp ce tu dormi de Gabriella Balin și Daniela Volpari, o carte despre diferențele de fus orar de pe glob, care mi-a adus aminte de În același timp în jurul lumii de Clotilde Perrin, dar la scară mult mai mică.
Tot în primele zile ale lunii am început și cele două cărți pe care le pomeneam la finalul raportului pe februarie, Book Girl de Sarah Clarkson și Placemaker de Christie Purifoy (ale mele). Pe ambele le-am savurat citind câte un capitol pe zi.
Book Girl este varianta feminină a cărții Lit! de Tony Reinke pe care ne-am bazat noi seria CARTEA E O VIAȚĂ – SĂ CITIM!, iar Sarah Clarkson este un suflet înrudit (kindred spirit, în cuvintele lui Anne Shirley). Cred că această carte ar merita un articol dedicat doar ei, pentru că este o bijuterie de carte! Autoarea îmbină propriile amintiri într-ale lecturii cu liste tematice de recomandări de cărți și m-am trezit subliniind și pozând rând după rând și pagină după pagină (poze pe care i le-am trimis Irinei E.), pentru că m-am regăsit foarte mult atât în listele și preferințele ei literare, cât și în părerile ei despre lectură și rolul ei, în special pentru femei, pentru că lor li se adresează ea în principal, deși ce scrie este la fel de valabil și în cazul bărbaților. Pentru fanii lui C.S. Lewis, J.R.R. Tolkien și Anne de la Green Gables este o bucurie de la prima la ultima pagină! „Orice femeie ar trebui să o cunoască pe Anne, și asta e tot ce am de zis!”
Placemaker de Christie Purifoy e o carte de o cu totul altă factură, dar nu mai puțin frumoasă. În parte carte de memorii despre toate casele în care a locuit autoarea de-a lungul timpului și despre plantele cu care au rămas acele locuri asociate în memoria ei, în parte meditații despre natură, plante, copaci, ospitalitate și ce înseamnă să creezi un loc, un „acasă”, Placemaker este o carte care trebuie citită în tihnă, pentru a-i putea aprecia lirismul și ritmul domol, care reflectă personalitatea autoarei.
Între timp am reușit în sfârșit să obțin și să citesc un volum pe care îmi doream încă de la publicare să îl am (dar m-am abținut, pentru că mi-am promis să-l cumpăr abia după ce citesc tot ce mai am pe raftul japonez…), Cele mai frumoase povești japoneze pentru copii, antologie de Florence Sakade, cu ilustrații de Yoshisuke Kurosaki. Titlul spune tot, poveștile sunt în general moralizatoare sau haioase (sau ambele), unele poate mai ciudate pentru cine nu e familiarizat cu cultura japoneză, deși cea care a creat antologia a încercat să includă acele povești în care s-ar regăsi copii din orice cultură. Mă bucur mult că ilustrațiile sunt făcute de un japonez, pentru că ele dau jumătate din farmecul cărții. Abia aștept să pun mâna și pe volumul 2, Cocorul fermecat și alte povești japoneze pentru copii.
Am citit apoi câteva cărți pentru copii în franceză: Éliott et la bibliothèque fabuleuse de Pascaline Nolot și Le Petit Prince pour les enfants împrumutate de la Institutul francez, și Akiko la curieuse de Antoine Guilloppé, citită în format electronic prin platforma Culturetèque.
În criză de cărți noi pentru Mihai, am scos de la „păstrare” cartea Ce se întâmplă noaptea (Usborne), o carte plină de detalii și informații interesante.
Apucasem să comand înainte de această pandemie o nouă carte din seria Baby Believer, despre care am mai vorbit aici pe blog, Jesus Heals – An Anatomy Primer de bDanielle Hitchen și Jessica Blanchard. Așa cum îi spune și numele, această carte prezintă cele mai cunoscute cazuri de vindecări/învieri făcute de Isus, pornind de la cuvinte pentru părțile corpului vindecate astfel, cu tot cu textul biblic aferent.
După ce am terminat Book Girl, a fost obligatoriu să citesc în continuare o altă carte despre cărți, Bookworm. A Memoir of Childhood Reading de Lucy Mangan (a mea). Deși foarte diferită ca ton și stil și ca viziune asupra vieții, mi-a plăcut foarte mult și această carte pentru umor și pentru modul în care surprinde mecanismele gândirii cititorului-copil. Mi s-a părut interesant să văd cum percepe un copil anumite cărți, pentru că eu am citit multe dintre cărțile pentru copii despre care scrie ea ca adult, am început să citesc ca un „bookworm (șoarece de bibliotecă)” abia prin liceu. M-am bucurat să regăsesc în amintirile ei Cronicile din Narnia, Alice în Țara minunilor, Micuțele doamne și alte cărți care mi-au plăcut și mie.
O singură carte nu mi-a plăcut din ce am citit luna aceasta și, din păcate, asta a fost Visătorul de visuri de Regina Maria a României, începută luna trecută. Tare greu am parcurs-o, și, deși nu mă deranjează limbajul cu înflorituri și liric neapărat, aici nu prea l-am gustat, mi s-a părut ca a îngreunat cursul poveștii, mai ales că dialogurile sunt foarte puține. Nu mi-a plăcut nici amestescul de păgânisme, elemente magice și Dumnezeu, și ideea că poți ajunge la El pe orice cale, iar finalul a fost o dezamăgire profundă.
Daaar, după această mare dezamăgire, a urmat o mare împlinire literară, Maud de Melanie J. Fishbane (a mea), un roman inspirat de adolescența scriitoarei L.M. Montgomery, autoarea seriei de cărți cu Anne, al cărei prim volum este Anne de la Green Gables (sau Anne și casa cu frontoane verzi). Dacă nu ați citit încă această carte, trebuie să o faceți neapărat, mai ales că s-au tradus deja primele 3 volume ale seriei.
Cu puține cărți mi s-a întâmplat ce mi s-a întâmplat citind acest roman: să fiu atât de prinsă în tărâmul poveștii respective și în atmosfera ei, încât să-mi fie greu să mă întorc la viața reală. Să-mi fie greu să mă desprind de acel univers și să trec la altă carte în afară de o carte tot de L.M. Montgomery sau de cărțile cu Anne. Modul în care descrie trăirile adolescentei orfane de mamă, neacceptarea bunicilor, relațiile cu prietenii și prima iubire, relația cu mama vitregă și ce înseamnă să te integrezi într-o comunitate nouă este mi-nu-nat! De asemenea, reușești să întrevezi posibilele surse de inspirație pentru multe elemente și personaje din cărțile cu Anne. E probabil un subiect de nișă, dar m-aș bucura să nu rămână așa, pentru că Anne este una dintre cărțile mele de suflet și mi-aș dori să o cunoască tot mai mulți!
Ultimele două cărți din luna martie le-am citit în paralel și sunt cum nu se poate mai diferite. Un roman japonez, Before the Coffee Gets Cold de Toshikazu Kawaguchi și Nici toate ale popii: religie fără stres de Wilhelm Tauwinkl (ambele ale mele).
Before the Coffee Gets Cold de Toshikazu Kawaguchi a fost la origine o piesă de teatru de același autor, și asta se vede cumva în simplitatea scriiturii și în faptul că există aproape aceeași „scenă” tot timpul, dar premisa mi-a plăcut și m-a mulțumit desfășurarea poveștii. Cred că mi-a plăcut cu atât mai mult cu cât, comparată cu alte opere literare japoneze, este o carte lipsită de ororile sau ciudățeniile prezente în acestea.
Pe scurt, este vorba despre o cafenea care permite călătoria în timp, o singură dată, în trecut sau în viitor, fără a putea schimba prezentul, pentru a te întâlni doar cu persoane care au mai vizitat cafeneaua, doar atât timp cât cafeaua nu s-a răcit (de aici și titlul, Înainte să se răcească cafeaua). Astfel, sunt întrepătrunse 4 povești, a doi îndrăgostiți, 2 soți, 2 surori și o mamă și un copil. E bine că am început provocarea de a-mi termina de citit cărțile de pe raftul japonez cu o carte foarte plăcută, așa voi fi mai motivată să continui.
Nici toate ale popii: religie fără stres de Wilhelm Tauwinkl este un fel de „The Christian Faith for Romanian Dummies” – credința creștină pe înțelesul românilor ignoranți și superstițioși, dar care se declară creștini. Deși mi s-a părut cam liberal în unele abordări, dar și neconvingător/superficial în altele (mai ales în chestiuni care țin de cultul catolic, pe care nu le justifică biblic, deși pentru altele – care țin de alte culte – oferă referințe biblice), am apreciat foarte mult volumul ca întreg, ca metodă de clarificare a unor chestiuni importante și de familiarizare a românilor cu esența creștinismului și a ritualurilor sale. Am apreciat că încurajează citirea Bibliei, chiar în diferite traduceri, că explică Crezul (în diferitele sale variante), diferențele dintre confesiuni (și de ce acestea nu ar trebui să fie o pricină de dușmănie) și de ce se scrie cum se scrie numele Mântuitorului și că spune clar că ceea ce contează este credința în Isus Hristos.
Și, în final, cartea pe care am început-o în luna martie, dar o voi termina de Paște este The Name of the Promise Is Jesus de Michael Card, cunoscutul compozitor și cântăreț creștin, dar și un asiduu cercetător al Scripturii. Așa cum îi spune subtitlul, ea conține reflecții asupra vieții lui Hristos, care pornesc de la sau sunt o explicație pentru cântece compuse de el în prima parte a carierei sale, cântece pe aceeași temă: viața Domnului Isus Hristos, de la Întrupare la Înviere și Înălțare. O citim împreună ca familie ca devoțional de Paște și ne-a surprins de multe ori cu relevanța lecturii zilnice la vremurile pe care le trăim.
Așadar, iată care au fost cele 14 cărți și jumătate citite în luna martie, dintre care, mă bucur să pot spune că 9 (deci mai mult de jumătate) au fost din biblioteca personală. Doar o carte de pe raftul japonez, dar sper ca în luna aprilie să fac progrese mai mari.
În luna aprilie plănuiesc să devorez cărți pentru copii (tocmai pentru că se pot citi repede, deci pot citi mai multe, și sper să-mi ofere escapismul de care am nevoie în aceste zile de izolare) și o carte-mamut tocmai potrivită pentru statul acasă, At Home – A Short History of Private Life de Bill Bryson (care s-a tradus și în română, Acasă – o scurtă istorie a vieții private), pentru că m-am gândit că dacă nu acum, atunci când?
De asemenea, ca pregătire pentru Paște am început să citesc și Cele mai frumoase pagini de înțelepciune biblică, pe care am descărcat-o gratuit din biblioteca virtuală a Editurii Humanitas, pe care v-o recomand, pentru că aici veți găsi și o ediție excelentă a Confesiunilor lui Augustin, dar nu numai.
Voi ce planuri aveți pentru luna aprilie și cum rezistați în izolare?
PS: Ce am citit în ianuarie 2020 și Ce am citit în februarie 2020.
CARTEA E O VIAȚĂ 