Ce am citit în aprilie 2022


În această lună am atins un nou record personal de când scriu aceste articole pe blog – am citit 49 de cărți! Aproape jumătate dintre ele au fost cărți pentru copii în franceză împrumutate de la Institutul francez, cealaltă jumătate, cărți pentru copii (și adolescenți) în română și în engleză, noutăți de la Scriptum, al doilea volum din seria Emily de L.M. Montgomery și o carte despre lectură.

Prima carte terminată în luna aprilie a fost Colecția esențială Calvin și Hobbes de Bill Watterson. Nu aveam de gând să i-o citesc lui Mihai, o luasem pentru mine, pentru că citisem despre ea în lista de 40 de cărți de citit ca să crești mare a lui Pierdomenico Baccalario, care o punea în aceeași categorie cu Peanuts.

După cum vedeți, însă, când a sosit coletul Mihai și-a însușit-o repede, fiind atras de formatul de bandă desenată care îi place lui foarte mult acum. A insistat însă să i-o citesc și eu, pe bucățele, pe măsură ce o parcurgea el. Întâi citea el câteva pagini, apoi i le citeam eu din nou.

Între timp, a început-o și soțul și el a terminat-o primul de altfel. Mă tot întrerupea din ce citeam eu, ca să-mi împărtășească poante din ea, pentru că adevărul este că este amuzantă. Chiar dacă nu în modul la fel de inocent în care este Peanuts. Când i le citeam lui Mihai, deseori am mai cenzurat sau „îmblânzit” unele pasaje sau comentam că nu sunt chiar de copii sau că personajele nu vorbesc prea frumos.

Adevărul este că multe poante sunt pentru un public mai matur, iar Calvin este un copil mai violent și vulgar în jocurile și replicile lui.

Am ales însă spre exemplificare câteva poante faine, ca să vă faceți o idee.

După aceea, pur și simplu am DEVORAT cartea The Read-Aloud Family de Sarah Mackenzie, din care o să vă împărtășesc pe larg în seria despre lectură pe care o pregătesc pentru lunile următoare.

Bineînțeles că autoarea (creștină) vorbește despre beneficiile lecturii cu voce tare asupra copilului, dar și asupra relației dintre acesta și părinți, despre cum să creezi o atmosferă de club de carte acasă, în care să fie firesc să vorbești despre ce citești, fără să pară că vrei să bifezi anumite criterii (ca la școală), despre cum să pui întrebări bune care să iște discuții interesante pe marginea cărților și oferă foarte multe recomandări de cărți bune de citit cu voce tare, despre majoritatea cărora nici nu auzisem, netraduse (încă) în limba română.

Nu o să vorbesc despre fiecare dintre cele 19 cărți în franceză citite la Institut și acasă, dar o să vi le enumăr și o să vi le arăt în poze.

Cele citite la Institut (pe care le-ar fi luat acasă, dar nu mai încăpeau pe cele două fișe, a mea și a lui): Je m’habille et… je te croque de Bénédicte Guettier, Les petites papotes – Les drôles de questions de petit pingouin de Sylvia Takken, P’tit loup se lave tout seul de Orianne Lallemand și Eleonore Thuillier, Tiens bon, Cendrillon! de Alexandre Jardin și Hervé Le Goff, Souricette de Sebaoun Elisabeth, Le Chat botté de Charles Perrault și Mélanie Combes, Le pilates pour le petits de Elsa Fouquier și Rida Ouerghi (i-a plăcut foarte mult și vrea să o luăm data viitoare, am făcut toate figurile din ea amândoi), Tout ce qu’une maîtresse ne dira jamais de Noé Carlain și Ronan Badel, Pourquoi ça n’avance pas? de Tomoko Ohmura, Bien au chaud pour l’hiver de Tomoko Ohmura, Walter enquête à la bibliothèque de Fabienne Blanchut și Coralie Vallageas, Zou magicien de Michel Gay, Sous le soleil de Paris de Éric Battut (pe el l-a plictisit, dar mie mi s-a părut foarte frumoasă din punct de vedere vizual) și Qui Croque Quoi? de Lola Schaefer și Geoff Waring (despre cine pe cine mănâncă, mi s-a părut de-a dreptul sinistră și scârboasă).

Acasă, în următoarele zile, am mai citit: Mes 5 plus belles histoires de Mini-Loup (Volume 3) de Philippe Matter, Qui fait peur au grand méchant loup? de Jean Leroy și Laurent Simon, T’choupi visite la France de Thierry Courtin (o lectură foarte nostalgică pentru mine, pentru că am rememorat toate locurile din Franța prin care am fost și eu acum mulți ani), Ta peau contre la mienne de Rémi Courgeon (care s-a dovedit a fi destul de sumbră, dar cu speranță la final), SamSam rentre à l’école de Serge Bloch și Astrid Scaramus, Le loup qui aimait trop les bonbons de Christine Beigel (care există și în română, cu titlul Lupul căruia îi plăceau prea mult bomboanele) și Boule de feu de Anouk Ricard și Étienne Chaize (din care nu prea am înțeles multe cuvinte și care e mai degrabă o parodie de basm, nu mi-a plăcut, pe Mihai l-a atras dragonul).

Am citit apoi în Cărturești Mama este ca o casă de Aurore Petit, un omagiu adus diferitelor ipostaze ale maternității văzute prin ochii bebelușilor și ai copiilor mici.

Ajunși în Librăria Humanitas de pe Magheru, Mihai a insistat să-i cumpărăm Frunza de aur de Kirsten Hall, cu ilustrații minunate de Matthew Forsythe, o carte-parabolă despre importanța generozității și a aprecierii frumuseții.

În paralel cu toate aceste cărți pentru copii m-am delectat și eu (mai mult serile târziu) cu al doilea volum din seria cu Emily, Emily Climbs de L.M. Montgomery. Am scris despre primul volum (tradus în limba română) anul trecut, și pentru că am văzut că nu mai apar și celelalte, le-am comandat pe toate în engleză (sunt trei în total).

În acest volum rudele lui Emily decid să îi finanțeze studiile de liceu timp de trei ani în Shrewsbury, cu condiția ca ea să stea cu bănuitoarea și acra mătușă Ruth și să nu mai scrie ficțiune în tot acest timp. Emily trebuie să facă față adaptării la noile condiții și la noua comunitate, îi sunt testate vechile prietenii și suferă din cauza colegelor mai puțin prietenoase și a bârfelor orașului, dar pe parcurs începe să câștige primii bani din scris și, în final, se maturizează și învață noi lucruri despre sine și cei din jurul ei.

Iată câteva pasaje semnificative:

Mă întreb dacă, peste o sută de ani de acum înainte, cineva va câștiga o victorie asupra a ceva datorită a ceva ce am lăsat eu în urmă sau a ceva ce am făcut eu. Este un gând înălțător.

Penița mea va vindeca, nu va răni.

Descoperirea unor cuvinte noi și interesante îmi provoacă întotdeauna bucurie. Când găsesc un cuvânt nou, fermecător, jubilez ca un căutător de nestemate și sunt nefericită până nu-i găsesc locul într-o propoziție.

După aceea, am citit The Explorer de Katherine Rundell (în română, Exploratorul). Am mai pomenit de această autoare când am scris articolul De ce să citești cărți pentru copii, pornind de la cartea ei Why You Should Read Children’s Books, Even Though You Are So Old and Wise. Între timp, am descoperit că i s-au mai tradus în română și The Rooftoppers (pe care o citisem), Pe acoperișurile Parisului, dar și The Good ThievesHoții cei buni și cartea mai sus numită.

Așadar, știind că la Biblioteca Metropolitană, filiala „Ion Creangă” se găsește acum fondul de cărți de la British Council, le-am făcut o vizită și le-am împrumutat pe ambele.

The Explorer mi-a plăcut neașteptat de mult și nu o să spun prea multe despre ea acum, pentru că aș vrea să o includ în seria noastră de Cărți cu dor de ducă. Acum o să spun doar că este o poveste extraordinar de frumos scrisă despre supraviețuire și efectele (dar și frumusețile) explorării unor teritorii necunoscute în jungla amazoniană, despre prietenie și lucrul în echipă în condiții extreme.

The Good Thieves nu mi-a plăcut la fel de mult, pentru că nu am regăsit aceeași ingeniozitate și poezie a limbajului ca în prima carte, dar este și aceasta o poveste plină de suspans, de data asta plasată în New York-ul anilor Prohibiției. Vita și o gașcă formată din circari și un hoț de buzunare încearcă să pună mâna pe o moștenire de familie îngropată pe terenul unui castel care i-a fost furat bunicului său cu zeci de ani în urmă. Vita speră ca, vânzând smaraldul prețios, să aibă banii pentru a plăti un avocat și a recupera castelul de la escrocul de Victor Sorrotore, un fel de cap al mafiei newyorkeze.

Între timp am mai ajuns și la biblioteca de cartier, de unde am luat și i-am citit lui Mihai Dragonul clarului de lună de Cornelia Funke, Elefănțelul care voia să adoarmă de Carl-Johan Forssén Ehrlin („o metodă revoluționară de a-i face pe copii să adoarmă repede” – aiurea, Mihai era mai vioi ca oricând, deși pe mine m-a plictisit de moarte! Poate funcționează cu copii mai mici?) și Aș vrea să am un dinozaur de Ian Anggabrata și Mingga Anggawan, cu ilustrații de Peter Sheehan.

În Săptămâna Mare am făcut o vizită la Asteroidul B612 și acolo am citit O poveste întârziată de Marianna Coppo, Nu lăsa porumbelul la volan! de Mo Willems, Ai o pasăre pe cap (din seria cu elefantul Gerald și Porchiță) de Mo Willems, Tu (nu) ești mic și Noi (nu) suntem prieteni de Anna Kang, Fetița și ploaia de Milena Lukešová, cu ilustrații de Jan Kudláče și Aron și Ian cu susu-n jos de Dave Eggers (foarte amuzantă!).

Tot în vederea documentării pentru seria despre lectură am citit și Citește, te rog, citește! de Felicitas von Lovenberg, un volumaș într-o ediție superbă, cu ilustrații de Cristiana Radu, din care o să vă împărtășesc câteva gânduri săptămâna viitoare.

Ador aceste semne de carte handmade de la Made by A Creations

De Ziua Cărții am citit în Grădina japoneză din Herăstrău cele patru noutăți de la Editura Scriptum (mulțumim!), scrise de Max Lucado: Întoarcerea acasă, Stejarul din interiorul ghindei, Cei mai mari dintre cei mici și Unde mi-a dispărut zâmbetul?.

Întoarcerea acasă este o alegorie despre a doua venire a lui Hristos, care spune povestea unor frați ajunși cu mult timp în urmă pe o insulă cenușie, al căror căpitan pleacă spre adevărata lor țară să „le pregătească un loc”, cu promisiunea de a se întoarce și avertismentul de a nu intra în pădurea de pe insulă. Așteptarea e lungă și grea, frații încep să uite din detaliile instrucțiunilor, iar unul dintre ei va ceda… Vor fi ei gata când se va întoarce căpitanul?

Stejarul din interiorul ghindei este o povestioară despre rostul unic pentru care ne-a creat Dumnezeu pe fiecare în parte și despre faptul că nu trebuie să ne dorim sau să încercăm să fim sau să facem ceva ce nu suntem sau nu am fost creați să facem.

Cei mai mari dintre cei mici este o lecție (în versuri) despre smerenie, iar Unde mi-a dispărut zâmbetul? este tot un mesaj în versuri, menit să ne readucă bucuria atunci când ne-o pierdem.

Profitând de zilele libere de după Paște, am avut chef de ceva ușurel, de citit repede, așa că m-am apucat de Suntem inevitabili de Gayle Forman, o carte pentru adolescenți cu mult potențial, cu o intrigă promițătoare: librărie în pragul falimentului, un el pasionat de cărți, o ea cântăreață… în final, care e legătura dintre ei?

Reacția mea la final a fost că nu am înțeles finalul :)). Ce-i drept, am terminat-o noaptea târziu, poate de-aia? În orice caz, și dacă îl înțelegeam, tot nu mi-ar fi plăcut, pentru că a fost mult mai plină de traume decât mă așteptam, despre toxicomanie și victimele ei (directe și colaterale), prea vulgară pe alocuri, iar relația dintre protagoniștii de pe copertă e cam dezlânată și ștearsă, oricât de mult ar susține Aaron (personajul principal din perspectiva căruia este spusă povestea) că ei doi sunt „inevitabili”, chimia dintre ei e forțată spre absentă.

Ca să nu mai spun că este confundat titlul unei cărți de C.S. Lewis, cred că de autoarea însăși (pentru că apare și la bibliografia de la final), nu de către traducător. Deși se referă la A Grief Observed (De ce, Doamne?/ Anatomia unei dureri), din care și citează începutul și spune că e scrisă după moartea soției lui, ea este numită cu titlul celeilalte cărți a lui Lewis pe tema suferinței, Problema durerii (The Problem of Pain).

Nici următoarea carte nu a fost mai veselă, dar măcar a fost mai originală și mai interesant scrisă (în vers alb). Este vorba de Una de Sarah Crossan, pe care o aveam de mulți ani pe listă și care am descoperit cu bucurie că s-a tradus chiar anul acesta.

Tippi și Grace (din perspectiva căreia este spusă povestea) sunt gemene siameze, lipite de la șold în jos (au două trunchiuri, două perechi de mâini, două capete, două inimi, dar se unesc de la intestine în jos, terminând cu o singură pereche de picioare) și sunt pe punctul de a merge pentru prima oară la o școală publică (la liceu), din cauza lipsei de fonduri pentru a mai plăti profesori acasă.

Iarăși, conține cam mult alcool, tutun și, pe alocuri, o respingere directă a lui Dumnezeu, dar este impresionantă prin dilemele unice pe care le prezintă. Ce înseamnă să fii în același trup cu altcineva? Să împarți totul, tot timpul? Ce s-ar întâmpla dacă te-ai îndrăgosti în această situație? Ce s-ar întâmpla în situația în care ar trebui să te desparți de sora ta printr-o operație? Dacă nu veți supraviețui amândouă? Ai putea trăi fără ea?

Nici a treia carte aleasă la rând nu a fost mai veselă, dar am zis că mai bine termin odată cu toate cărțile astea deprimante pentru adolescenți și mă dreg apoi cu ceva mai vesel.

Știința lucrurilor fragile de Tae Keller (iarăși pe lista mea de mai mulți ani) este scrisă pentru un public mai tânăr de fapt (10+ ani), personajele aflându-se încă în gimnaziu. Mama lui Natalie, botanist, suferă de depresie, iar Natalie își va asuma ca temă la laboratorul de științe un proiect pentru un concurs de aruncat ouă. Cu banii câștigați la concurs speră să o ducă pe mama ei în New Mexico, să ia de acolo o plantă rară (pe care o studiase aceasta înainte de a intra în depresie) și astfel să-i redea acesteia fericirea.

Alături de prietena ei cea mai bună, Twig și de noul lor prieten bun la științe, Dari, Natalie învață procedeele unui experiment științific, dar mai presus de asta, ce înseamnă să ai alături de tine prieteni când dai de greu și că „poate că uneori cea mai mare putere e să știi că, într-o zi, o să fii bine din nou și să aștepți, să aștepți până când poți să ieși iar la soare.”

În ultima zi a lunii am mai citit o carte din seria „Vestea Bună pentru inimi micuțe”, Ascunzătoarea micuței Zoe de David Powlison și Joe Hox și Luna de la Kiev de Gianni Rodari, un poem scris în anii ’80 devenit un simbol pentru vremurile pe care le trăim, o ediție specială, caritabilă, din vânzarea căreia vor fi susținuți refugiații ucrainieni prin organizația Salvați Copiii.

(Pictura din ramă a fost realizată de Loré Pemberton și vândută ca print digital cu scop caritabil pentru aceeași cauză.)

ULTIMA carte terminată în luna aprilie a fost însă Tokyo pentru totdeauna de Emiko Jean.

Un fel de The Princess Diaries (O prințesă îndărătnică, în varianta cinematografică) pentru o nouă generație, acest roman are ca protagonistă o adolescentă de origine japoneză, născută și crescută însă în America, care, surpriză, descoperă că este fiica nelegitimă a Prințului Moștenitor al Japoniei. Un pic cam neverosimilă, dar am zis să-mi „suspendez neîncrederea” și să mă bucur de o povestioară destul de previzibilă în mai toate momentele-cheie și să mă mai destind puțin după cărțile deprimante pomenite mai sus. În plus, mi-a dat un nou imbold să citesc cărți care se petrec în Japonia sau sunt scrise chiar de japonezi. Nu știu dacă știți că invitata de onoare de anul acesta la Bookfest este Japonia, rămasă datoare de la ediția anulată din 2020!

Nici nu vă puteți închipui entuziasmul meu DUBLU, atât pentru PRIMUL târg de carte de la București de după pandemie (notați-vă: 1-5 iunie!), cât și pentru acest invitat de onoare!

Pe această notă veselă închei acest raport kilometric, dacă ați avut răbdare să-l citiți pe tot și ați ajuns până aici aveți tot respectul meu!

Voi ce ați citit interesant în luna aprilie?

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării, am fost voluntar la RVE Bucureşti din 2006 și am fost redactor angajat între anii 2016-2020. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis, Philip Yancey și Ruth Chou Simons; mă pasionează literatura pentru copii, romanele istorice, cărțile despre cărți și legătura dintre artă și credință, Japonia și modul în care frumusețea ne apropie de Dumnezeu. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: