Ce am citit în ianuarie 2022


Am început anul 2022 cu un record personal (cel puțin de când scriu aceste articole pe blog): am reușit să citesc 31 de cărți! Recunosc, 3 dintre ele erau începute de anul trecut și parcurse în mare parte, iar 90% din restul sunt cărți pentru copii. Dar am reușit să parcurg și 2-3 cărți pentru emisiune/blog și câteva cărți frumoase de basme și să termin de (re)citit împreună cu Mihai volumul 3 din Cronicile din Narnia. Luați-vă ceva de ronțăit, o băutură caldă și așezați-vă comod!

Prima carte terminată în 2022 a fost una dintre cărțile începute în 2021, și anume, Tropote fermecate. Povești cu cai fantastici de Josepha Sherman, cu ilustrații de Linda Wingerter, pe care i-am cumpărat-o lui Mihai de ziua lui de la Asteroidul B612. Acest volum cuprinde 8 povești din mai multe culturi, ce au ca personaje principale cai fermecați de diferite rase și le-am parcurs cu Mihai în mai multe seri, cu o pauză mare în perioada de Advent, motiv pentru care ne-am întors la ea abia în ianuarie. Fiecare poveste are și câte o introducere interesantă despre istoria rasei respective de cai și despre sursele de inspirație ale poveștii.

Am început/continuat în același timp să citim în paralel Biblia povestită celor mici – 30 de povestiri devoționale, Povești de iarnă de Dawn Casey cu ilustrații SUPERBE de Zanna Goldhawk și Calul și băiatul, volumul 3 din Cronicile din Narnia de C.S. Lewis (început anul trecut). Pe acestea ne-a luat aproape toată luna să le parcurgem, pentru că citeam din fiecare câte o poveste/un capitol pe zi și au fost și zile în care nu am citit.

După cum puteți vedea din poze, Povești de iarnă este ilustrată minunat și cuprinde basme din toată lumea, inclusiv Japonia, China, Africa și Groenlanda. Deși conține și niște repovestiri celebre, cum ar fi Crăiasa Zăpezii sau Spărgătorul de nuci, majoritatea poveștilor îmi erau necunoscute și mie și mi-a plăcut să le descopăr. Acestea sunt foarte diverse ca atmosferă, unele sunt mai palpitante, altele mai meditative, unele mai melancolice, altele mai vesele, unele mai scurte, altele mai lungi. Cel mai mult mi-au plăcut Fata de zăpadă (un basm din Rusia) și Cele douăsprezece luni (un basm din Grecia), despre aprecierea tuturor lunilor anului.

Calul și băiatul a fost întotdeauna volumul care mi-a plăcut cel mai puțin din seria Cronicile din Narnia, și citindu-i-o lui Mihai cu voce tare mi-am dat seama, parțial, de ce. Are capitole mult mai lungi și mai elaborate ca descrieri și dialoguri, cu ilustrații puține, iar personajele vorbesc într-un mod asemănător celor din 1001 de nopți. De data aceasta însă, am putut savura acest aspect, al frumuseții limbajului, dar trebuie să recunosc că, deși nu mi s-a părut la fel de plictisitoare ca primele dăți, de-abia așteptam să o terminăm ca să trecem la Prințul Caspian.

Totuși, amândoi am fost de acord că episodul nostru preferat a fost cel în care Shasta se întâlnește cu Aslan și trebuie să vă mărturisesc că mie mi s-a pus chiar un nod în gât citindu-l:

Eu am fost leul care te-a silit să te-ntâlnești cu Aravis. Eu am fost mâța care s-a ținut după tine printre casele morților. Eu am fost leul care i-a pus pe fugă pe șacali cât timp ai adormit. Eu am fost leul care le-a dat cailor puterea fricii, în așa fel încât să ajungă la vreme la Regele Lune. Și tot eu am fost leul de care nu-ți aduci aminte și care a-mpins barca în care stăteai – un copilaș aproape fără viață – ca s-ajungă la țărmul unde, în puterea nopții, un bărbat aștepta să te întâmpine.

– Atunci tot tu ai rănit-o pe Aravis?

Tot eu.

– De ce?

– Copile, zise Glasul, îți spun doar povestea ta, nu și pe-a ei. Fiecăruia îi spun numai povestea lui.

– Bine, dar cine ești? întrebă Shasta.

Eu însumi, răspunse Glasul, vorbind adânc, potolit și făcând să se cutremure pământul. Eu însumi – tare, limpede și voios – și apoi pentru a treia oară: Eu însumi, șoptit atât de încet, încât aproape că nu se auzi, dar părând totodată să vină de pretutindeni din jur, de parcă s-ar fi topit în foșnetul frunzelor.

Shasta nu se mai temu că Glasul era al cuiva care avea să-l mămânce sau al unei stafii. Îl cuprinse un tremur nou, care nu semăna cu nimic din ce simțise până atunci. Și în același timp îl copleși bucuria.

Din neagră, ceața se făcea cenușie și din cenușie, albă. Pesemne că asta începuse mai demult, dar Shasta nu mai avusese ochi pentru nimic altceva cât timp vorbise cu Glasul. Acum, albul din jurul lui începu să strălucească, iar băiatul prinse să clipească des. Auzi trilurile unor păsări undeva în față. Își dădu seama că noaptea era pe sfârșite. Desluși destul de ușor coama, urechile și capul calului. O lumină aurie căzu pe ei de undeva din stânga. Shasta crezu că e soarele.

Se întoarse și văzu pășind în rând cu ei, mai înalt decât calul, un Leu. (Numai Aslan putea să luminează! zise Mihai în acest punct.) Calul fie nu păru să se teamă de el, fie nu-l văzu. Lumina aurie dintr-acolo venea, dinspre Leu. Și nimănui nu-i fu dat vreodată să vadă ceva mai cumplit sau mai frumos.

Spre norocul lui, Shasta trăise toată viața departe de sudul Calormenului, și nu-i ajunseseră la urechi poveștile ce se șopteau în Tashbaan despre un diavol narnian îngrozitor, care lua chipul unui leu. Și firește că nu știa niciuna dintre poveștile adevărate despre Aslan, marele Leu, fiul Împăratului-de-dincolo-de-Mare, Rege peste toți Marii Regi din Narnia. Însă, după ce se uită o dată la chipul Leului, se lăsă să alunece din șa și căzu la picioarele lui. Nu izbuti să scoată un cuvânt, dar la drept vorbind nu vru să spună nimic și își dădu seama că nici nu era nevoie.

Marele Rege peste toți Regii se aplecă deasupra lui. Coama lui, care împrăștia o mireasmă ciudată și puternică, îl învălui cu totul pe Shasta. Leul îi atinse fruntea cu limba, Shasta își ridică încet capul și ochii li se întâlniră. Apoi strălucirea stinsă a ceții și strălucirea aprinsă a Leului se topiră într-un vârtej de măreție, se strânseră laolaltă și se făcură nevăzute. Shasta rămase singur cu calul pe un deal acoperit de iarbă sub cerul albastru. Iar deasupra lui se auzea trilul păsărilor.

Biblia povestită celor mici – 30 de povestiri devoționale este o Biblie pe care a descoperit-o Mihai la Librăria Stephanus și care ne-a plăcut pentru că povestirile au lungimea perfectă pentru lectura de seară, au și câte o întrebare, două la final și o scurtă rugăciune, iar la sfârșit include și versete de memorat, rugăciunea „Tatăl nostru”, Crezul apostolic, rugăciuni pe care să le rostească părinții pentru copii pe baza unor versete, precum și pagini cu spațiu pentru propriile rugăciuni, deci reprezintă o resursă la care să revenim.

Am mai citit apoi niște cărți împrumutate de la Institutul francez: Le permis d’être un enfant de Martin Page, Un peu beaucoup de Olivier Tallec, Le souffleur de rêves de Bernard Villiot și Thibault Prugne (în română, Suflătorul de vise; tare mult m-am chinuit cu traducerea din franceză și cu scrisul minuscul în penumbra din dormitor ;)) ), Le Loup qui ne voulait plus marcher și Le Loup qui enquêtait au musée de Orianne Lallemand și Eleonore Thuillier, Atchoum! Voilà le loup! de Vincent Poensgen (o reinterpretare simpatică a basmului Cei trei purceluși), Le livre en colère! de Cédric Ramadier și Vincent Bourgeau (o carte care „vorbește” cu cititorul, cerându-i să ajute cartea în sine să depășească un moment de furie; lui Mihai i-a plăcut foarte mult!), T’choupi se déguise de Thierry Courtin și La bulle de Timothée de Fombelle și Eloise Scherrer (o carte poetică și metaforică despre lupta cu depresia și înfrângerea acesteia).

Am mai împrumutat și niște cărți de la biblioteca de cartier, dintre care unele le-a citit singur, iar pe următoarele i le-am citit eu: Elefantul și generozitatea de José Morán și Simon Mendez și O familie veselă de Silvia Colfescu.

Printre toate aceste lecturi cu Mihai, am reușit să termin o minunăție de carte, House of Dreams: The Life of L.M. Montgomery de Liz Rosenberg, o biografie a celei care a scris Anne de la Green Gables.

Scrisă pentru publicul tânăr (young adults), această biografie este la fel de captivantă și de frumos scrisă precum cărțile lui Montgomery și reușește să surprindă multele fațete și nuanțe ale vieții sale tumultoase, marcată mai mult de suferință și disperare, decât de fericire și împlinire, așa cum ne-ar lăsa să credem opera născută din aceste contraste care s-au luptat în ea toată viața sa. Îmi pare nespus de rău că nu am avut-o în pregătirea episodului dedicat ei, pe care îl puteți asculta aici.

Apoi am citit Destine modelate. Cinci femei ale Bibliei în oglinda zilelor noastre de Elisabeth Mittelstädt (mulțumim Editurii Scriptum!), care nu mi s-a părut nimic revoluționar, e o carte scurtă despre câteva lecții sau încurajări pe care le putem extrage din experiența acestor femei. Plănuiesc însă să-i dedic un articol de Ziua Femeii, așa că stați pe-aproape!

Apoi am parcurs o carte care va fi prezentată în primul episod din noul sezon al emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ, sâmbătă, 5 februarie, și anume, Nu ești niciodată singur de Max Lucado (mulțumim Editurii Scriptum!). Mai multe detalii veți putea afla ascultând episodul dedicat ei!

Între timp, i-am mai citit lui Mihai o carte, Dumnezeu ne-a dăruit inimi recunoscătoare de Lisa Tawn Bergren și David Hohn, care, deși drăguță, nu mi-a plăcut pentru faptul că a ales ca personaje animale într-o carte pe această temă (spirituală, care îl menționează pe Dumnezeu), și dintre toate animalele, tocmai lupi! Pe bune?!

În paralel cu toate acestea am citit, mai ales seara la culcare, basme din Frații Grimm. Cele mai frumoase povești cu ilustrații de Daniela Drescher, despre care am vorbit pe larg în articolul de vinerea trecută, pe care îl puteți citi aici.

Tot așa am parcurs și următorul volum de basme, Prinți, prințese, troli și vrăjitoare. Basme suedeze, ilustrate de John Bauer. Urmează să îi dedic și lui un articol în seria Fairytales Friday, dar până atunci vă pot spune că sunt la ani lumină distanță de basmele Fraților Grimm, ca profunzime și frumusețe! Nu doar că sunt minunat ilustrate cu picturile foarte sugestive și melancolice ale lui John Bauer, poveștile în sine sunt complexe, pline de valori și foarte frumos scrise (de diverși autori suedezi, volumul fiind o lucrare colectivă). Avem de-a face cu frați care se caută cu prețul propriei vieți, prințese furate, troli care înșală, dar care și ajută, prinți și prințese neînfricați și cu sufletul bun. Iată câteva mostre vizuale mai jos.

Luna aceasta a fost luna cititului în paralel, cred că am citit cel puțin câte 3 cărți în paralel în oricare zi a lunii ianuarie! Și asta s-a întâmplat și timp de vreo două săptămâni cât mi-a luat să parcurg volumul consistent, Cu dragoste, – Scrisorile personale și povestea de dragoste dintre Jim și Elisabeth Elliot de Valerie Elliot-Shepard (mulțumim Editurii Scriptum!). Și pe acesta îl vom prezenta într-un episod din noul sezon (la timp pentru Valentine’s Day, săptămâna viitoare!), dar ce pot să vă spun acum este că această carte m-a provocat la multă introspecție și mi-a readus în minte multe amintiri dragi.

Povestesc mai mult în episodul dedicat ei, dar, pentru mine, lectura acestui volum a fost ca o reîntâlnire cu sinele meu de la 20 de ani, când am citit pentru prima oară o carte de Elisabeth Elliot, tocmai Pasiune și puritate, și așteptam visătoare să treacă cei 3 ani până să mă căsătoresc cu actualul meu soț. Jim și Elisabeth Elliot au avut o îndelungată relație aproape exclusiv epistolară și au așteptat mult până să capete de la Dumnezeu încredințarea să se căsătorească, în tot timpul acesta căutând cu ardoare voia Lui și fiind dedicați misiunii printre triburile din Ecuador. Astfel că acest volum nu este doar povestea lor de dragoste (care nu devine romantică în exprimare decât spre final!), ci și povestea descoperirii chemării lor în slujire, a căutării continue a voii lui Dumnezeu, e o poveste de viață pe care ar trebui să o cunoască toată lumea, iar cei necăsătoriți să o pună pe lista de lecturi obligatorii!

Am petrecut apoi într-o după-amiază două ore la librăria pentru copii Asteroidul B612, unde am citit eu 6 cărți, Mihai mai multe cu Adelina (mulțumim!), și de unde am luat acasă alte 4 pe care le-am citit în aceeași seară.

Cele pe care le-am citit eu au fost: În căutarea păsării nemaivăzute de Nora Brech (care are niște ilustrații absolut superbe!), Doi șoricei de Sergio Ruzzier (perfectă pentru copiii sub 3 ani, pentru că e scrisă doar în câteva cuvinte sau grupuri de cuvinte care se repetă), Când tata mi-a arătat Universul de Ulf Stark și Eva Eriksson (o poveste frumoasă despre relația tată-fiu), Kiki & Jax. Magia prieteniei îți va schimba viața de Marie Kondo (da, celebra autoare a cărții Magia ordinii îi învață acum și pe copii cum să-și facă ordine ca să-și păstreze prietenii), Cele douăsprezece prințese dansatoare, un basm clasic ilustrat și reinterpretat în bandă desenată cu mult dinamism de Maria Surducan, care include elemente românești și ținute în stilul anilor ’20, de parcă și auzi muzica jazz în scenele de dans și Grădinarul viselor de Claudio Gobbetti și Diyana Nikolova, o poveste minunat ilustrată despre cărți.

Ce am cumpărat și am citit cu Mihai acasă: Creștem cu Ștrumfii: Ștrumful căruia îi era frică de întuneric (prima bandă desenată cu aceste personaje pe care o luăm, are în plan toată seria!), Aventurile lui Paddington. Lista greșită (după seria TV), Hai pe Lună împreună de Florin Bican și Dan Ungureanu (din seria „Apolodor Explorator”, în care ilustratorul s-a întrecut pe sine, iar autorul a avut niște idei tare simpatice, cum ar fi, reprezentarea fazelor Lunii prin biscuiți Oreo) și Pete Motanul și pizza perfectă de James Dean și Kimberly Dean.

În ultima zi de sâmbătă a lunii ianuarie am reușit să citesc și un volum de povești de la Institut, Les folles histoires de Gudule, care mai de care mai haioase și mai aiuristice, inclusiv o poveste în care o prințesă fusese transformată în caca și prințul care se însoară cu ea își prinde nasul cu un cârlig de rufe ca să-i suporte duhoarea, iar într-alta, într-o răsturnare a celebrului basm cu prințul transformat în broască, o prințesă e transformată în adevărata ei formă de broască.

Acestea fiind zise, mă duc să termin măcar una dintre cele 10 cărți pe care le citesc acum în paralel, ca să pot avansa cu cititul teancurilor „de citit curând” care nu par să scadă!

Voi ce ați citit în prima lună a lui 2022?

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării, am fost voluntar la RVE Bucureşti din 2006 și am fost redactor angajat între anii 2016-2020. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis, Philip Yancey și Ruth Chou Simons; mă pasionează literatura pentru copii, romanele istorice, cărțile despre cărți și legătura dintre artă și credință, Japonia și modul în care frumusețea ne apropie de Dumnezeu. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

Un gând despre „Ce am citit în ianuarie 2022”

  1. În ianuarie am citit Quo Vadis și am în citire Copilăria, adolescenta, tinerea, de Lev Tolstoi și Calea împlinirii de Ann Voskamp.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: