Ce am citit în decembrie 2022 + Top 2022


Dacă ar fi să încadrez în câteva categorii cărțile citite în luna decembrie acestea ar fi cărți pentru copii în franceză, cărți pentru copii în română, cărți festive și diverse. În total, 33 de cărți.

După un început de lună cu multe noutăți luate de la Gaudeamus, ritmul a mai încetinit pe parcurs din cauza bolilor din familie, dar și pentru că în această lună am sărbătorit nu doar Crăciunul și finalul de an, ci și ziua mea.

Deși, din nou, nu am terminat tot ce mi-aș fi dorit să termin de citit în această lună (în acest an?), au fost câteva cărți care chiar mi-au plăcut mult și despre care o să vă povestesc în cele ce urmează.

Bineînțeles, la final o să vă arăt și topul cărților mele preferate din fiecare lună în parte, care coincid doar în parte cu ce voi recomanda în lista de început de an „O carte pe lună”.

Continuă lectura „Ce am citit în decembrie 2022 + Top 2022”

Gaudeamus 2022 – lista de dorințe și evenimente


Au trecut trei ani de la ultima ediție fizică a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România (despre care v-am povestit aici) și suntem bucuroase să vă anunțăm că cea de-a 29 ediție are loc anul acesta între 7-11 decembrie în Pavilionul B2 al Complexului Expoziţional Romexpo din București.

Evenimentul este organizat de Radio România și este un proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii.

Programul târgului va fi zilnic între orele 10:00 și 20:00, iar accesul publicului va fi gratuit.

În plus, evenimentele propuse pentru această ediție vor fi transmise, live și în înregistare, conform PROGRAMULUI DE EVENIMENTE anunțat al târgului. Acestea vor rămâne în arhiva ediției, pentru vizionare ulterioară.

Din păcate, anul acesta nu mai participăm în formulă completă la târg, dar Irina Trancă și-a pregătit lista de dorințe, a răsfoit catalogul expozanților și programul evenimentelor și vă prezintă în cele ce urmează rezultatul cercetării ei.

Continuă lectura „Gaudeamus 2022 – lista de dorințe și evenimente”

Ce am citit în februarie 2022


Cea mai scurtă lună din an mi s-a părut că a durat de două ori cât ianuarie, poate și din cauză că este, teoretic, ultima lună completă de iarnă, cu siguranță și din cauza evenimentelor apăsătoare de la finalul ei.

Prinsă cu pregătirile și înregistrările pentru sezonul 21 al emisiunii, nu am reușit să citesc mare lucru pe lângă, și nici lui Mihai nu i-am mai citit prea multe cărți noi, datorită faptului că acum citește și singur destul de mult.

Așadar, în luna februarie 2022 am reușit să citesc 16 cărți, cele mai multe dintre ele pentru emisiuni, inclusiv un roman, câteva cărți pentru copii, mai ales pe tema iubirii, dar și câteva „restanțe” din lunile trecute. Un raport mai scurt, dar care sper să vă inspire!

Continuă lectura „Ce am citit în februarie 2022”
%d blogeri au apreciat: