Un strop de viață #623


Domnul Isus Hristos este cuvântul final al lui Dumnezeu adresat omenirii. El este Profetul cel îndelung aşteptat „ca Moise”, a Cărui glorie depăşeşte într-un mod infinit pe cea a lui Moise sau a oricărui alt profet. Întrucât El este „Fiul cel preaiubit” al lui Dumnezeu, noi trebuie să „ascultăm de El” în „toate lucrurile”. În Predica de pe Munte, Hristos ne oferă un crâmpei din bunătatea radicală ce caracterizează pe aceia care aparţin Împărăţiei cerurilor. Neprihănirea lor depăşeşte cu mult pe cea a cărturarilor şi fariseilor, pentru că ea izvorăşte dintr-o inimă înnoită şi locuită de Duhul Sfânt. Legea lui Hristos nu răstoarnă Legea lui Moise, ci dimpotrivă, ea o „împlineşte” şi o aduce la final. Legea lui Moise a fost ca un gardian care este pus să păzească un copil sub disciplină strictă (ca un sclav) spre binele lui. Spre deosebire de aceasta, Legea lui Hristos ţine de tărâmul acelora care se bucură de calitatea deplină şi glorioasă de fii – un tărâm caracterizat de libertăţi şi responsabilităţi cu mult mai mari decât cele avute în vedere de Moise.

Charles Leiter, Legea lui Hristos