Lepădarea de sine înseamnă să-L vezi numai pe Cel care merge înainte, nu şi drumul greu; înseamnă să-L cunoşti doar pe Hristos, să nu te mai cunoşti pe tine însuţi.
Dietrich Bonhoeffer, Costul uceniciei
Lepădarea de sine înseamnă să-L vezi numai pe Cel care merge înainte, nu şi drumul greu; înseamnă să-L cunoşti doar pe Hristos, să nu te mai cunoşti pe tine însuţi.
Dietrich Bonhoeffer, Costul uceniciei
Pentru Hristos, a împlini Scriptura înseamnă a suferi şi a fi tăgăduit. Chiar şi în suferinţă, Isus putea fi onorat ca Hristos. Suferinţa ar fi putut stârni admiraţie sau milă. De aceea, suferinţa Lui a fost una lipsită de onoare.
După cum Hristos este Hristosul care suferă şi este tăgăduit, tot aşa şi ucenicul este ucenic dacă suferă şi este tăgăduit.
Dietrich Bonhoeffer, Costul uceniciei
Astăzi vă propun să ne îndreptăm atenţia spre o carte de referinţă, din care mulţi autori creştini citează, scrisă de un om foarte respectat din mediul creştin european al secolului trecut. Este vorba despre Costul uceniciei scrisă de Dietrich Bonhoeffer, un pastor şi scriitor german din secolul 20. Acesta a fost unul dintre creştinii care s-au opus genocidului şi violenţelor din Germania celui de-al Doilea Război Mondial şi un martir modern a cărui experienţă în perioada nazistă a dat o nouă înţelegere a costului dedicării purtării crucii.
Viaţa şi mărturia lui Dietrich Bonhoeffer sunt impresionante şi veţi fi convinşi şi voi dacă veţi citi prefaţa cărţii. Este o carte foarte
complexă, şi o recomand tuturor acelora care sunt pasionaţi de teologie şi de analiză biblică detaliată şi aproape filosofică. Tonul cărţii este foarte serios şi sobru şi cred că este o carte ce merită citită pe îndelete, puţin câte puţin. Citirea ei îndeamnă la luarea unor decizii cu privire la viaţa noastră, care cu siguranţă vor fi nişte măsuri drastice. Modul în care e scrisă dă de înţeles că nu există decât o singură cale de a fi ucenic, există un singur tip de ucenic, iar această chemare cere totul, şi nimic mai prejos.
Continuă lectura „„Costul uceniciei“ de Dietrich Bonhoeffer”
Biblia prezintă, dacă vreţi, o „trinitate de gemete“, un progres al intimităţii în relaţia lui Dumnezeu cu creaţiunea Sa. Vechiul Testament vorbeşte despre un Dumnezeu care se află undeva sus, un Tată care se îngrijeşte de neînsemnatele noastre nevoi. Evangheliile merg un pas mai departe, vorbind despre un Dumnezeu care se află alături de noi, care a devenit unul dintre noi, având urechi, corzi vocale şi celule nervoase. Epistolele prezintă un Dumnezeu care se află înăuntru, un Spirit invizibil care dă glas nevoilor neexprimate. Capitolul „suspinelor“, Romani 8, se încheie cu promisiunea unei zile în care nu vor mai exista cauze care să producă suspine.
Philip Yancey, În căutarea Dumnezeului nevăzut
Cu Isus, s-a întâmplat ceva nou: Dumnezeu a devenit una dintre creaţiuni, un eveniment nemaiîntâlnit, nemaiauzit, unic în cel mai adevărat sens al cuvântului. Dumnezeul care umple universul S-a restrâns pe Sine Însuşi ca să devină copilul unor oameni de rând care, ca toţi copiii care au trăit, a trebuit să înveţe să meargă, să vorbească şi să se îmbrace. La naştere, Fiul Lui Dumnezeu Şi-a asumat în mod conştient „un handicap”, preschimbând omniscienţa într-un creier care a trebuit să înveţe aramaica fonem cu fonem, omniprezenţa pe cele două picioare şi ocazional cu ajutorul unui măgăruş, omnipotenţa în două mâini destul de puternice să taie lemne, dar prea slabe pentru autoapărare.
Philip Yancey, În căutarea Dumnezeului nevăzut