Astăzi vă propun să ne îndreptăm atenţia spre o carte de referinţă, din care mulţi autori creştini citează, scrisă de un om foarte respectat din mediul creştin european al secolului trecut. Este vorba despre Costul uceniciei scrisă de Dietrich Bonhoeffer, un pastor şi scriitor german din secolul 20. Acesta a fost unul dintre creştinii care s-au opus genocidului şi violenţelor din Germania celui de-al Doilea Război Mondial şi un martir modern a cărui experienţă în perioada nazistă a dat o nouă înţelegere a costului dedicării purtării crucii.
Viaţa şi mărturia lui Dietrich Bonhoeffer sunt impresionante şi veţi fi convinşi şi voi dacă veţi citi prefaţa cărţii. Este o carte foarte
complexă, şi o recomand tuturor acelora care sunt pasionaţi de teologie şi de analiză biblică detaliată şi aproape filosofică. Tonul cărţii este foarte serios şi sobru şi cred că este o carte ce merită citită pe îndelete, puţin câte puţin. Citirea ei îndeamnă la luarea unor decizii cu privire la viaţa noastră, care cu siguranţă vor fi nişte măsuri drastice. Modul în care e scrisă dă de înţeles că nu există decât o singură cale de a fi ucenic, există un singur tip de ucenic, iar această chemare cere totul, şi nimic mai prejos.
Ediţia în limba română este foarte bine realizată şi editată; este o ediţie critică, cu prefaţă, posfaţă, indici, bibliografie şi numeroase note de subsol, aşadar o adevărată carte de referinţă pentru cei interesaţi să aprofundeze mai mult Cuvântul lui Dumnezeu şi în special mesajul Predicii de pe Munte.
Pericolul harului ieftin, harul costisitor, chemarea la ucenicie şi ascultarea simplă sunt câteva dintre temele abordate de un autor pe care ucenicia l-a costat chiar viaţa.
Deşi a trăit atât de puţin, şi în vremuri atât de tulburi, el a sintetizat o muncă de o viaţă, aducând un concept nou al slujirii creştine şi o dimensiune proaspătă asupra uceniciei. Încă din primul capitol, din prima propoziţie chiar, Dietrich Bonhoeffer enunţă problema care îl frământă şi care afectează Biserica: „Harul ieftin este duşmanul de moarte al bisericii noastre. Astăzi, lupta noastră se dă pentru harul care costă scump.”
Iată cum defineşte el harul ieftin: Harul ieftin înseamnă har ca marfă de duzină: iertare ieftină, mângâiere ieftină, sacramente ieftine; harul a devenit tezaurul nesecat al bisericii, din care se distribuie cu mână largă, fără şovăieli şi fără limite; har fără preţ, har fără costuri. Harul ieftin înseamnă har ca învăţătură, ca principiu, ca sistem; înseamnă iertarea păcatelor ca adevăr general valabil, înseamnă dragostea lui Dumnezeu, în chip de concepţie creştină despre Dumnezeu. Este suficient să o accepţi, ca să capeţi numaidecât iertarea de păcate. Într-o astfel de biserică, lumea găseşte o acoperire ieftină a păcatelor sale, pe care nu le regretă şi de care, tocmai de aceea, nu-şi doreşte să se elibereze. Harul ieftin înseamnă deci tăgăduirea Cuvântului viu al lui Dumnezeu, tăgăduirea întrupării Cuvântului lui Dumnezeu. Harul ieftin, mai adaugă el, înseamnă justificarea păcatului, nu a păcătosului.
Cel care crede într-un astfel de har ajunge să trăiască într-un mod lumesc, fără să se deosebească cu nimic de cei necredincioşi. Harul ieftin este un har fără ucenicie, un har fără cruce, un har fără Isus Hristos cel întrupat şi viu.
Harul costisitor, în schimb, este Evanghelia pe care trebuie să o căutăm mereu, darul pe care să-l cerem şi înseamnă, la fel ca în cazul apostolilor, să părăsim mrejele şi să-l urmăm. Este costisitor, pentru că îl costă pe om viaţa, este har pentru că abia aşa îi dăruieşte viaţa. Este costisitor pentru că osândeşte păcatul, este har pentru că îl justifică pe păcătos. Mai presus de toate, este costisitor fiindcă a fost scump pentru Dumnezeu, fiindcă L-a costat pe Dumnezeu viaţa Fiului Său – şi fiindcă ceea ce L-a costat scump pe Dumnezeu nu poate fi ieftin pentru noi. Înainte de toate, este har fiindcă Dumnezeu n-a considerat viaţa Fiului Său un preţ prea mare pentru viaţa noastră, ci L-a dat pentru noi. Harul costisitor este întruparea lui Dumnezeu.
Este foarte important să reţinem că harul trebuie considerat un „rezultat”, nu o premisă. Ca premisă, considerăm că harul ne îndreptăţeşte să păcătuim mai departe, pentru că orice păcat pe care îl vom comite este deja acoperit. Însă iată ce spune autorul: Singurul care poate spune că este justificat numai prin har este cel care, acceptând ucenicia în şcoala lui Isus, a renunţat la tot ce are. Pentru el, chemarea la ucenicie este un har, iar harul este chemarea însăşi. Însă cine foloseşte acest har pentru a se sustrage uceniciei se înşală singur.
Harul ieftin a distrus mai mulţi creştini decât orice lege a faptelor, iar omul amăgit şi slab, deşi s-a simţit pe moment puternic primind harul ieftin, a pierdut de fapt puterea de a trăi o viaţă de ascultare şi ucenicie. Aşadar, problema pe care o ridică Dietrich Bonhoeffer este deosebit de serioasă. Iată cum restabileşte el relaţia corectă dintre har şi ucenicie:
Numai cel ce crede este ascultător, şi numai cel ce ascultă, crede. Cele două principii au valoare egală de adevăr şi, dacă suntem credincioşi Scripturii, nu le vom separa. Ascultarea vine, într-adevăr, în urma credinţei, este o roadă a acesteia. Însă doar cel ce ascultă, crede. Mulţi dintre noi ne ascundem lipsa de ascultare în spatele unui har ieftin; spunând că nu avem destulă credinţă, ne folosim de această mărturisire după bunul plac. Credinţa are nevoie de o situaţie în care să devină posibilă, iar această situaţie este tocmai ascultarea, renunţarea la un păcat sau la o atitudine care ne ţine departe de Hristos.
Serios este doar actul ascultării, care pune capăt conflictului etic, care îl nimiceşte şi prin care suntem eliberaţi pentru a deveni copii ai lui Dumnezeu. Chemarea la ucenicie nu primeşte nici un alt conţinut decât Isus Hristos însuşi, legătura şi părtăşia cu El – nu un stil de viaţă deosebit de interesant, o aventură etică, o desăvârşire a vieţii anterioare. Existenţa ucenicului nu constituie venerarea entuziastă a unui bun învăţător, ci ascultarea de Fiul lui Dumnezeu
Analiza Predicii de pe Munte ocupă o parte importantă a cărţii şi începe cu un capitol care poartă titlul Despre extraordinarul vieţii creştine. O parte din acest “extraordinar” al vieţii creştine este oglindit în lista Fericirilor. Împărăţia cerurilor vine peste cei care, pentru Isus, trăiesc pe deplin renunţarea şi lipsa. În mijlocul sărăciei, sunt moştenitori ai Împărăţiei cereşti. Comoara lor este bine ascunsă, la cruce. Cei care Îl urmează pe Isus trăiesc renunţând la propriul drept şi la propria dreptate. Ucenicii cunosc o singură demnitate şi onoare, pe cea a Domnului lor, din care şi trăiesc. El nu S-a ruşinat de ucenicii Săi şi a purtat ocara lor până la moarte. Într-o zi, Dumnezeu se va pleca asupra celor ce s-au legat de Isus şi le va lua păcatul şi rusinea. Va fi onoarea lui Dumnezeu să poarte ocara păcătoşilor şi să-i îmbrace cu onoarea Lui. Însă nu recunoaşterea, ci respingerea va fi răsplata lumii pentru lucrarea şi cuvântul ucenicilor. Toate aceste promisiuni de bucurie veşnică sunt o chemare către comunitatea celor săraci, paşnici, flămânzi, care mărturiseşte puternic despre nedreptatea lumii prin răbdare şi tăcere, dar care va avea o mare răsplătire în ceruri.
“Extraordinarul” se vede şi în relaţia cu semenii. A-l sluji pe fratele nostru reprezintă drumul lepădării de sine, al crucii. Însă ucenicul este chemat la mai mult şi i se porunceşte: „Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău”. „Iubiţi-i pe vrăjmaşii voştri”. Purtarea ucenicului nu trebuie să fie determinată de purtarea oamenilor, ci de purtarea lui Isus faţă de el. Dragostea nu trebuie să se întrebe dacă va fi răsplătită, ci să-l caute pe cel care are nevoie de ea. Şi tocmai cel care trăieşte în ură, fără dragoste, duşmanul nostru, are nevoie de ea. Iubirea îl face pe ucenic să vadă că duşmanul este cuprins în dragostea lui Dumnezeu, că şi el se află sub crucea lui Hristos. Prin duşman, Dumnezeu Îşi proslăveşte iubirea. În concluzie, a fi creştin atârnă de „extraordinar”.
Iată finalul cărţii Costul uceniciei, care sintetizează foarte bine mesajul ei:
Ucenicul îşi îndreaptă privirile numai spre Cel pe care Îl urmează. Însă despre cel care poartă în ucenicie chipul lui Isus Hristos cel întrupat, răstignit şi înviat, despre cel care a devenit asemenea chipului lui Dumnzeu, acum, la sfârşit, se poate spune că este chemat să fie „imitator al lui Dumnezeu”. Ucenicul lui Isus este „imitatorul” lui Dumnezeu. „Urmaţi dar pilda lui Dumnezeu ca nişte copii preaiubiţi.”
CARTEA E O VIAȚĂ 
3 gânduri despre „„Costul uceniciei“ de Dietrich Bonhoeffer”