Ce am citit în februarie 2022


Cea mai scurtă lună din an mi s-a părut că a durat de două ori cât ianuarie, poate și din cauză că este, teoretic, ultima lună completă de iarnă, cu siguranță și din cauza evenimentelor apăsătoare de la finalul ei.

Prinsă cu pregătirile și înregistrările pentru sezonul 21 al emisiunii, nu am reușit să citesc mare lucru pe lângă, și nici lui Mihai nu i-am mai citit prea multe cărți noi, datorită faptului că acum citește și singur destul de mult.

Așadar, în luna februarie 2022 am reușit să citesc 16 cărți, cele mai multe dintre ele pentru emisiuni, inclusiv un roman, câteva cărți pentru copii, mai ales pe tema iubirii, dar și câteva „restanțe” din lunile trecute. Un raport mai scurt, dar care sper să vă inspire!

Continuă lectura „Ce am citit în februarie 2022”

Fairytales Friday – Basme suedeze


Dacă e vineri, înseamnă că e timpul pentru un nou articol despre basme, iar astăzi vă aduc în atenție un volum deosebit. Prinți, prințese, troli și vrăjitoare – Basme suedeze, o antologie ilustrată de John Bauer, cuprinde 14 basme destul de diferite între ele, în care regăsim însă aceleași teme comune: lupta dintre bine și rău, perseverența în calea greutăților și sacrificiul personal.

Continuă lectura „Fairytales Friday – Basme suedeze”

Fairytales Friday – Frații Grimm


Multor copii nu le plac basmele, dar multor adulți, da. Adevărul este că, după cum spune J.R.R. Tolkien, basmele sunt acum asociate cu copiii pentru că nu mai sunt la modă pentru adulți; s-au retras, de fapt, în camera copiilor așa cum mobila veche se retrăgea odinioară acolo, nu pentru că începuse să le placă puștilor, ci pentru că încetase să le mai placă părinților lor.

Fantasticul sau Miticul este un Mod accesibil la orice vârstă pentru unii cititori; pentru alții, la nici una. La toate vârstele, dacă este bine utilizat de autor și dacă întâlnește cititorul potrivit, are aceeași putere: de a generaliza rămânând totuși concret, de a prezenta în formă palpabilă nu doar concepte sau chiar trăiri, ci întregi clase de trăiri, și de a da la o parte ceea ce e superfluu. Dar în cel mai fericit caz poate să facă încă și mai mult; poate să ne ofere trăiri pe care nu le-am avut niciodată și astfel, în loc să „comenteze asupra vieții”, poate să adauge ceva la ea. (C.S. Lewis – „Uneori basmele pot spune cel mai bine ce e de spus” în Despre lumea aceasta și despre alte lumi)

Continuă lectura „Fairytales Friday – Frații Grimm”

Ce am citit în decembrie 2021 + Top 2021


Anul acesta în luna decembrie am citit mai multe cărți festive decât în oricare alt an de până acum. Pe lângă cărțile de sezon acumulate în ultimii 6 ani pentru Mihai, anul acesta am avut și un Calendar de Advent Disney cu 24 de cărticele și am avut și eu câteva titluri festive păstrate special pentru această lună (nu toate dintre ele pentru copii! :)) ). În plus, am mai avut și câteva cărți și reviste împrumutate de la Institutul francez.

De aceea, mi-a fost cam greu să calculez și să decid câte cărți (să spun că) am citit de fapt în luna decembrie. Până la urmă, m-am hotărât să includ doar titlurile noi (deși, dacă ne urmăriți de ceva vreme, ați văzut deja că pentru mine a fost anul „recitirilor”), așa că am ajuns la numărul de 19 cărți citite în luna decembrie, dintre care „una” este, de fapt, calendarul (deci, teoretic, 24 de alte cărticele) și au mai fost încă 26 de cărți de Crăciun și 2 reviste. Faceți voi calculele dacă vreți, ce știu e că i-am citit foarte mult lui Mihai și m-am bucurat din plin de aceste momente și de faptul că am citit și pentru mine niște cărți faine.

Dacă vreți să le vedeți pe toate, puteți vizita pagina mea de Instagram @irinatranca, unde am documentat lecturile de Advent de anul acesta.

La final, am făcut și un top pe luni al cărților citite anul acesta – aș zice că a fost un an bun din acest punct de vedere, în unele luni mi-a fost greu să mă decid care a fost preferata.

Ca să n-o mai lungim, iată ce am citit în luna decembrie 2021.

Continuă lectura „Ce am citit în decembrie 2021 + Top 2021”

Priorități de lectură la final de 2021


În ultimii doi ani, cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor, sărbătorită pe 23 aprilie, am scris câte un articol despre cărțile citite în prima perioadă a anului, încercând să ne amintim și să ne raportăm la prioritățile noastre de lectură pe care le-am pomenit într-un episod din seria specială CARTEA E O VIAȚĂ – SĂ CITIM!

Pentru că am mai scris un astfel de articol și la finalul anului 2020 și vrem să facem o tradiție din acest exercițiu, revenim acum cu o trecere în revistă a cărților pe care le-am citit cu prioritate în ultima parte a anului 2021.

Continuă lectura „Priorități de lectură la final de 2021”